Căutarea conceptului de Împărăţie a lui Dumnezeu

Deoarece, ca autor al eseului, îmi asum alegerile şi procesarea care conduc la conceptul de "Împărăţie a lui Dumnezeu" prezentat aici, voi avea intervenţii scrise la persoana întâi, astfel ca nimeni să nu le confunde cu exprimări ale exegezei consacrate. Asumarea responsabilităţii acestei construcţii conceptuale mă scuteşte să fiu acuzat de o confuzie frecventă: numeroşi exegeţi ai Bibliei îşi prezintă cercetările drept descoperiri ale "adevăratului înţeles" secretizat de Dumnezeu în spatele literelor.

Nu este cazul meu.

Alţii, pornind de la textul biblic, socotesc anul, luna, ziua şi ora în care a avut loc întâlnirea lui Dumnezeu cu Moise pe Muntele Sinai.

Tot respectul pentru încercare, dar eu privesc Scriptura ca strategie spirituală, iar nu ca naraţiune istorică.

Unii fizicieni au folosit instrumentele ştiinţei să elaboreze teorii despre originile Universului, găsind că datele ştiinţifice corespund până la identitate cu aserţiunile din Geneza, în timp ce Teoria evoluţiei speciilor a fost "excomunicată," deoarece s-ar spune că se contrazice cu Biblia.

Nu este cazul meu.

Construcţia conceptuală a "Împărăţiei lui Dumnezeu" îmi aparţine, nu este vreo "dezarcanizare" a textului lui Dumnezeu şi nici vreo "explicaţie ştiinţifică" a sociologiei şi dreptului contemporan asupra izvorului lor antic, (dar fără să putem afirma categoric, din lipsă de probe, că nu corespunde Evangheliei lui Iisus).

Conceptul de "Împărăţie a lui Dumnezeu" pe care îl propun în cele ce urmează nu are nimic de-a face cu arheologia (şi prea puţin cu istoria), deşi materia sa primă este exclusiv biblică.

Mult timp am crezut că voi proceda similar restaurării unui ulcior antic, pornind de la devălmăşia cioburilor găsite în acelaşi sit. Important, din punctul meu de vedere, este să se potrivească cioburile.

Construcţia de aici nu este o reconstrucţie, ca în cazul evaluării Deuteronomului în calitate de constituţie antică.

În prima treime a secolului trecut, teologul protestant, germanul Albrecht Alt (1), a comparat Poruncile din Deuteronom cu alte coduri legale antice, cum ar fi Codul lui Hammurabi, ca să identifice şi să înţeleagă originile şi dezvoltarea legislaţiei israelite. Dezvoltările ulterioare au avansat ideea că Deuteronomul este străbunul constituţiilor, astfel că au apărut lucrări care pun în evidenţă această idee, aşa cum este, de pildă, şi eseul lui Daniel J. Elazar (1934-1999), "Deuteronomy as Israel's Ancient Constitution: Some Preliminary Reflections" (2).

Diferenţa dintre ceea ce prezintă Daniel J. Elazar (şi alţii) şi ceea ce am conceput aici, este că eseul meu nu face un conspect al Deuteronomului (sau Bibliei) şi nu explică conceptul textului biblic (cum absolut merituos şi justificat face el), ci asamblez Poruncile urmărind logica structurării, în virtutea unor valori identificate ca "supreme" prin alegere personală, sub impuls cultural-subiectiv. De exemplu, "libertatea" ca valoare morală de căpătâi este o alegere personală, deşi epoca în care trăiesc a impus-o ca atare şi, deci, nu este vreo originalitate - de altfel, figurează ca valoare supremă în "teologia eliberării" (5); la fel şi "spiritualitatea". Rezultatul acestei procesări îl propun drept concept al Împărăţiei lui Dumnezeu.

Este acest concept cel pe care îl propovăduia Iisus Cristos?

Dacă am găsi discrepanţe între textul biblic şi construcţia de aici, atunci răspunsul ar fi categoric şi negativ.

Dar cât timp construcţia propusă aici constă, exclusiv, dintr-o asamblare de bună-credinţă a versetelor Bibliei, nu avem cum să dăm un răspuns valid acestei întrebări, căci am putea invalida conceptul, dar nu îl putem valida - o caracteristică a subiectelor cu interpretare deschisă.

În "The Unknown Kingdom of God", Timothy L Price constată (3):

"Însăşi complexitatea învăţăturii biblice despre Împărăţia lui Dumnezeu este unul dintre motivele pentru care au apărut interpretări atât de diverse în istoria teologiei. Versete izolate pot fi citate pentru majoritatea interpretărilor, care pot fi găsite în literatura noastră teologică. Împărăţia este o realitate prezentă (Matei:12:28) şi totuşi este o binecuvântare viitoare (1 Corinteni: 15:50). Este o binecuvântare spirituală interioară de răscumpărare (Romani:14:17), care poate fi experimentată doar prin naşterea din nou (Ioan:3:3), şi totuşi va avea de-a face cu guvernarea naţiunilor lumii (Apocalipsa:11:15)".

Asta înseamnă că, atât timp cât are o bază biblică, interpretarea devine o variantă din listă, fără să le excludă pe celelalte şi aceasta este condiţia aplicabilă în cazul textului de faţă. Construcţia conceptului de Împărăţie a lui Dumnezeu este un atribut al fiecărei generaţii, căci, altfel, ministeriatul lui Iisus nici nu ar fi avut rost, după cum o arată celebrele versete din Deuteronomul:30:

"11. Căci porunca aceasta care ţi-o poruncesc eu astăzi nu este neînţeleasă de tine şi nu este departe. 12. Ea nu este în cer, ca să zici: Cine se va sui pentru noi în cer, ca să ne-o aducă şi să ne-o dea s-o auzim şi s-o facem?"

La o examinare mai atentă, cele două versete sunt anticristice - ce rost să mai aibă întruparea, când "14. Ci Cuvântul acesta este foarte aproape de tine; el este în gura ta şi în inima ta, ca să-l faci"?

Misiunea lui Iisus nu este misiunea lui Moise.

Singura variantă în care Iisus rămâne necesar este ca el să nu fie doar un tanna care repetă învăţătura de altă dată (el cere cu tărie respectarea Legii), ci să îi confere Legii o structură coerentă (ceea ce Legea nu are) şi astfel "să o împlinească".

Două lucruri rezultă de aici:

- 1. Conceptual, Împărăţia lui Dumnezeu este o ordonare raţională a Legii;

- 2. Împărăţia lui Dumnezeu propovăduită de Iisus este un concept al timpului istoric al lui Iisus.

Dacă Noul Testament ne-ar fi transmis Evanghelia lui Iisus, (iar nu doar să o pomenească), atunci ierarhizarea Poruncilor ar fi fost subiectul său principal.

Aceasta ar putea fi considerată marea noutate adusă de Iisus - structurarea Poruncilor într-un întreg ordonat, ierarhizat, constituind conceptul de Împărăţie a lui Dumnezeu, în opoziţie cu preferinţa tradiţională iudaică să enumere Poruncile, din respect pentru cuvântul lui Dumnezeu ferindu-se de ierarhizarea lor, ca să nu sugereze că unele ar fi mai puţin importante ca altele.

"La prima vedere, suntem tentaţi să credem că forma finită ar fi caracteristică acelor culturi pe care le considerăm mature, întrucât cunosc lumea înconjurătoare şi le-au identificat şi definit ordinea", spune Umberto Eco (4) în "Vertigo. Lista Infinită", continuând: "iar procedeul înşiruirii ar fi, în schimb, tipic culturilor primitive care au încă o imagine imprecisă a universului şi se limitează la a-i alinia în mod egal proprietăţile pe care ştiu să le numească, fără a încerca însă şi instaurarea unui raport ierarhic între acestea". ("Vertigo. Lista Infinită"/p.18/Editura RAO, 2009)

Deşi tratează alt subiect, Eco spune, cu prudenţă, "la prima vedere", şi bine face pentru cazul Poruncilor abordat aici, deoarece, la iudei, menţinerea lor în forma înşiruirii nu este nici primitivism, nici conservatorism, ci extrema pietate.

Omul nu poate trece la "instaurarea unui raport ierarhic" între Porunci, decât sub impuls dumnezeiesc - este un motiv rezonabil pentru recunoaşterea dumnezeirii lui Iisus.

Faptul că o prezentare sistematică a Împărăţiei lui Dumnezeu lipseşte din Evangheliile canonice nu mai pare o lacună a Noului Testament, ci un îndemn la căutarea activă a conceptului potrivit fiecărei epoci.

Lacuna poate să fie o invitaţie.

Pe de o parte, lista Poruncilor rămâne neschimbată, pe de altă parte, numărul poruncilor care sistematizează Împărăţia lui Dumnezeu variază în funcţie de condiţii.

Acesta este un sens al declaraţiei lui Iisus în "Predica de pe Munte", deoarece - un aspect mai puţin observat - de fapt nu respinge în absolut flexibilitatea Legii:

"18. Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate". (Matei:5)

"Până ce se vor face toate"; dar după aceea?

Deşi Iisus sugerează imuabilitatea Legii, totuşi veşnicia ei este dependentă de înfăptuire şi când vine vorba despre înfăptuire, atunci vine vorba despre evoluţie, variabilitate şi adaptare la nevoi.

De altfel, absenţa templului, absenţa clasei sacerdotale şi viaţa în diaspora anulează posibilitatea aplicării unui număr mare de Porunci din cele 613 ale lui Maimonide - o listă care nu era cunoscută în vremea lui Iisus (4).

De exemplu, restituirea către urmaşii poporului lui Israel a terenurilor înstrăinate, care le fuseseră repartizate strămoşilor lor la intrarea în Ţara Făgăduinţei - Poruncă proeminentă a Jubileului - nu poate fi aplicată în exil.

Iisus este arătat ca fiind conştient că, deşi Poruncile sunt valabile, unele au rămas, totuşi, fără subiect, aşa cum, de exemplu, priveşte Poruncile naţionaliste: "11. Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în Împărăţia cerurilor" (Matei:8).

Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu propovăduită de Iisus este potrivită epocii sale istorice.

(Va urma)

Note

(1) Albrecht Alt (1883 - 1956) - "Die Ursprunge des israelitischen Rechts" (Originile dreptului israelit), publicată pentru prima dată în 1934

(2) Daniel J. Elazar (1934-1999)- "Deuteronomy as Israel's Ancient Constitution: Some Preliminary Reflections" (https://www.jcpa.org/dje/articles2/deut-const.htm)

(3) (https://www.academia.edu/14195713/Chapter_1_The_Unknown_Kingdom_of_God)

(4) De exemplu, Eliezer Danzinger afirmă, in "How Many of the Torah's Commandments Still Apply?":

" Din cele 248 de porunci pozitive, doar 126 sunt aplicabile în prezent. Şi din cele 365 de comenzi negative, doar 243 sunt încă aplicabile. Deci, în total, în prezent, 369 de mitzvot sunt încă operative".

(https://www.chabad.org/library/article_cdo/aid/541686/jewish/How-Many-of-the-Torahs-Commandments-Still-Apply.htm)

Dar numărul Poruncilor cu aplicabilitate actuală variază de la un autor la altul.