CAZUL TAPIE Christine Lagarde, directorul FMI, va fi trimisă în judecată

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional / 25 iulie 2016

Christine Lagarde, directorul FMI, va fi trimisă în judecată

Curtea Supremă din Franţa a decis, vineri, că actualul director general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, va trebui să apară în faţa unei instanţe de judecată într-un dosar de arbitraj ce datează din perioada în care ocupa funcţia de ministru al Economiei în Franţa.

Potrivit deciziei, Christine Lagarde va trebui să apară în faţa Curţii de Justiţie a Republicii Franceze (CJR), singura instanţă abilitată să ancheteze foşti miniştri pentru fapte comise în timpul mandatului.

Patrick Maisonneuve, avocatul Christinei Lagarde, şi-a exprimat regretul faţă de această deciziei, dar şi convingerea că instanţa va arăta nevinovăţia clientei sale. Acesta a spus: "Sunt convins că instanţa va toate acuzele de neglijenţă decide câ sunt lipsite de temei".

În decembrie 2015, magistraţii CJR au decis să o trimită în judecată pe Christine Lagarde pentru "neglijenţă", însă fostul ministru a făcut recurs la Curtea de Casaţie.

Christine Lagarde este acuzată că a recurs la un arbitraj privat, în loc să meargă în justiţie, pentru un litigiu între omul de afaceri Bernard Tapie şi "Credit Lyonnais".

Litigiul privea o tranzacţie din 1993, când Tapie i-a vândut băncii franceze "Credit Lyonnais" participaţia pe care o deţinea la producătorul german de echipament sportiv "Adidas" AG. Mai târziu, banca a vândut pachetul cu un profit semnificativ, iar Tapie a iniţiat o acţiune în justiţie, susţinând că a fost fraudat. În urma judecării cazului într-o comisie de arbitraj, Tapie a obţinut de la stat despăgubiri de 400 de milioane de euro, cu mult mai ridicate decât ar fi putut primi în justiţie.

Christine Lagarde tocmai şi-a început al doilea mandat în fruntea FMI. În procesul amintit, Lagarde riscă un an de închisoare şi o amendă de 15.000 de euro.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Să fie ai nostri guvernanti sănătoși, la cate arbitraje au făcut ei cu băieții deștepți si cate scutiri de impozite si taxe au acordat, Cristina e mic copil, ce mai.

    1. Da.

      nu uita de scadenta ratei la creditul chf

      nu mai platesc, ca am notificare de dare in plata ;)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb