Va deveni Turcia membră a Tratatului de la Varşovia?
CORNEL CODIŢĂEditorial / 25 iulie 2016
La prima vedere, într-o lume normală, întrebarea nu are nici un sens, e drept! Tratatul de la Varşovia nu mai există, din 1991 iar, pe de altă parte, Turcia, membră a NATO încă din 1952, nu a făcut cunoscută intenţia de a părăsi organizaţia. Şi totuşi, întrebarea, năroadă aşa cum este, are puterea să dezvăluie postura cu totul neobişnuită în care se află ţara de lîngă noi. Una de care, cu bune şi cu rele, ne leagă atîta istorie. Trecută, prezentă şi viitoare! Turcia se află suspendată, în aceste zile, la o cumpănă. Nu încape nici o îndoială, nu pentru mult timp. Sub puterea cîmpului de forţe al realităţii, se va precipita, într-o direcţie sau alta. Ar putea fi o întoarcere în trecut. Care anume? Ar putea fi o îngheţare în prezent. Pentru cîtă vreme? Ar putea urma chemarea unui viitor previzibil, sau a unuia cu totul insolit. Cine şi cum va face alegerea?