Liviu Luca şi Sorin Ovidiu Vîntu, condamnaţi definitiv la închisoare în dosarul Petromservice

Ziarul BURSA #Anticorupţie / 25 iulie 2016

Liviu Luca şi Sorin Ovidiu Vîntu, condamnaţi definitiv la închisoare în dosarul Petromservice

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat definitiv vineri de Curtea de Apel Bucureşti la şase ani şi două luni închisoare cu executare în dosarul falimentării companiei Petromservice, iar sindicalistul Liviu Luca a primit şase ani închisoare, tot cu executare.

Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul declarat de Vîntu şi a menţinut pedeapsa dată în iulie 2014 de Tribunalul Bucureşti.

În acelaşi dosar, omul de afaceri Octavian Ţurcan (un apropiat al lui Vîntu) a fost condamnat la 5 ani şi 10 luni închisoare, cu mult mai puţin decât cei 9 ani daţi de tribunal.

Condamnări au primit şi foşti membri ai conducerii Petromservice: Gheorghe Şupeală - 6 ani, Zizi Anagnastopol - 3 ani şi 6 luni, Ioan Bohâlţeanu - 4 ani, Sorin Mihai - 3 ani, Bogdan Radu Negrutzi - 4 ani, Rino Raichovich Graziano - 3 ani şi 6 luni, Mihai Viorel Râmboacă - 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare, Răzvan Florin Râmboacă - 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare, Daniela Braşoveanu - 1 an cu suspendare.

Despăgubirile stabilite de instanţa de fond în acest dosar se ridică la peste 83 milioane euro.

Procurorii susţin că, în cursul anului 2005, Liviu Luca a devenit, în mod indirect, acţionarul majoritar al SC Petromservice SA, prin achiziţia a 49,35% din acţiunile societăţii realizată prin intermediul companiei Elbahold Ltd (înmatriculată în Cipru), la care sindicalistul avea calitatea de beneficiar real în sensul prevăzut de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor şi de Directiva 2005/60/CE.

În acest mod, el a controlat activitatea ulterioară desfăşurată de Petromservice, prin exercitarea dreptului de vot al Elbahold Ltd în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor, ceea ce i-a permis desemnarea unor persoane apropiate în funcţiile de membri ai Consiliului de Administraţie, director general şi director financiar.

Din probele strânse de procurori a rezultat că Liviu Luca era ajutat la administrarea companiei de Sorin Ovidiu Vîntu, care a finanţat preluarea pachetului de acţiuni.

Un rol important în administrarea Petromservice avea şi Octavian Ţurcan, persoană apropiată de Vîntu, care intermedia relaţia inculpaţilor cu companiile înmatriculate în Cipru, pe care le controlau, şi cu băncile din această ţară.

În cursul anului 2007, Petromservice a vândut activitatea de servicii petroliere, în schimbul căreia a primit suma totală de aproximativ 325 milioane euro.

Întrucât, în aceeaşi perioadă, împotriva societăţii erau în curs de desfăşurare numeroase proceduri de executare silită pentru drepturile salariale restante obţinute de către angajaţi prin intermediul unor hotărâri judecătoreşti, Liviu Luca a hotărât ca lichidităţile societăţii să fie transferate în patrimoniul unor companii controlate de Vîntu, pentru a evita ca aceste sume să ajungă în posesia salariaţilor sau să fie distribuite ca dividende acţionarilor minoritari, mai susţin procurorii.

Potrivit Agerpres, anchetatorii arată că Liviu Luca a conceput, cu ajutorul lui S.O. Vîntu şi Octavian Ţurcan, un plan pentru a transfera sumele aflate în conturile Petromservice în conturile unor societăţi off-shore controlate de inculpaţi, sub pretextul achiziţiei unor acţiuni cotate la bursă.

Astfel, în perioada 2008 - 2009, Liviu Luca, în calitate de acţionar majoritar, Sorin Mihai, Ioan Bohâlţeanu, Bogdan Radu Negrutzi, Gheorghe Şupeală şi Rino Raichovich Graziano, în calitate de membri ai Consiliului de Administraţie, şi Zizi Anagnastopol, în calitate de director financiar al Petromservice, au dispus încheierea mai multor contracte prin care partea vătămată a achiziţionat acţiuni cotate la bursă emise de 7 societăţi din Republica Moldova, la un preţ de aproximativ 9 ori mai mare decât valoarea la care aceste acţiuni erau tranzacţionate în aceeaşi perioadă la Bursa de Valori a R. Moldova.

Scopul urmărit prin aceste tranzacţii a fost ca sumele să ajungă în patrimoniul inculpaţilor S.O. Vîntu şi Octavian Ţurcan.

Parchetul General declară că, în acest mod, Petromservice a plătit suma totală de 94.325.439 de euro pentru acţiuni, pe care le-ar fi putut cumpăra în schimbul sumei de 10.807.069 euro dacă ar fi realizat achiziţia direct de pe bursă. În plus, procurorii susţin că S.O.Vîntu şi Octavian Ţurcan au contribuit la traficarea bunurilor din patrimoniul Petromservice prin conceperea mecanismului financiar folosit, punerea la dispoziţie a companiilor străine care au intermediat achiziţiile, la identificarea societăţilor moldoveneşti ale căror acţiuni urmau să fie achiziţionate şi realizarea formalităţilor pe care le presupuneau tranzacţiile.

Toate companiile care au intermediat achiziţiile de acţiuni erau controlate de Sorin Ovidiu Vîntu şi Octavian Ţurcan, care aveau calitatea de beneficiari reali ai acestor societăţi.

"În acest mod, inculpaţii Luca Liviu, Vîntu Sorin Ovidiu şi Ţurcan Octavian controlau atât cumpărătorul, cât şi vânzătorii acţiunilor, ceea ce le-a permis să stabilească arbitrar preţul plătit şi să transfere sumele de bani din patrimoniul SC Petromservice SA în patrimoniile proprii (conturile personale ale lui Vîntu Sorin Ovidiu sau conturi ale unor societăţi controlate de inculpaţii Vîntu Sorin Ovidiu, Luca Liviu şi Ţurcan Octavian). Transferul s-a realizat prin operaţiuni repetate, care au avut scopul de a ascunde originea sumelor de bani şi de a le reintroduce în circuitul comercial în România după ce au fost reciclate sub aparenţa unor finanţări acordate către persoanele juridice române controlate indirect de Vîntu Sorin Ovidiu, în special SC Imobiliar Network SA şi SC Realitatea Media SA. Banii au fost transferaţi prin operaţiuni de tip suveică, în regim repetat structurat pe mai multe verigi, în cadrul cărora aceleaşi sume au fost reciclate de mai multe ori prin transferuri repetate între companiile controlate de inculpaţi. În unele situaţii, aceeaşi sumă a fost transferată de 5 ori prin conturile aceloraşi societăţi în decurs de o lună, pentru a crea impresia că s-au efectuat 5 plăţi diferite", arătau procurorii.

Potrivit probelor din dosar, Mihai Viorel Râmboacă, Răzvan Florin Râmboacă şi Daniela Lăcrămioara Braşoveanu au contribuit la săvârşirea faptelor descrise prin întocmirea unor rapoarte de evaluare pentru întreprinderile din Republica Moldova cu încălcarea normelor specifice acestei activităţi şi în care au atestat împrejurări nereale pentru a denatura valoarea societăţilor din R. Moldova.

"Prin falimentarea controlată a societăţii au fost prejudiciaţi indirect salariaţii, care nu şi-au putut valorifica drepturile recunoscute prin hotărâri judecătoreşti şi ceilalţi creditori ai societăţii, care nu îşi pot valorifica creanţele. Conform tabelului definitiv al creanţelor, PSV Company SA avea datorii totale de aproximativ 150 de milioane de euro, dintre care aproximativ 98 de milioane de euro către bugetul consolidat al statului.

De asemenea, au fost fraudaţi indirect şi acţionarii minoritari ai SC Petromservice SA (aproximativ 72.000 de membri ai Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom SA şi 7.000 de acţionari persoane fizice), care nu au încasat dividendele ce li se cuveneau în urma vânzării serviciilor petroliere şi cărora le-a fost diminuată semnificativ valoarea acţiunilor", mai declarau procurorii.

Poliţiştii ilfoveni l-au ridicat vineri pe Sorin Ovidiu Vîntu de la locuinţa sa din comuna Corbeanca, pentru a-l duce la Penitenciarul Rahova.

Omul de afaceri Liviu Luca s-a predat, vineri după-amiază, la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. ma intreb de ce a durat din 2007 pana in 2016

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb