Interconectorul de gaze dintre Bulgaria şi România ar putea fi gata în septembrie

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 25 iulie 2016

Interconectorul de gaze dintre Bulgaria şi România ar putea fi gata până la începutul lui septembrie, a declarat, joi, directorul general al companiei Bulgartransgas, Georgi Gegov, transmite BTA.

În luna aprilie a acestui an, operatorii reţelelor de transport a gazelor naturale din Bulgaria (Bulgartransgas EAD) şi România (Transgaz) au semnat un contract cu firma austriacă Habau PPS Pipeline Systems SRL, pentru construcţia secţiunii subacvatice a interconectorului de gaze dintre cele două state.

"Am vorbit cu colegii noştri din România, care şi-au exprimat interesul de a vinde în Bulgaria gaze naturale extrase din România imediat ce va fi posibil din punct de vedere tehnic", a spus Georgi Gegov, relatează Agerpres.

Acesta a adăugat că Bulgaria va beneficia de prima sa sursă alternativă de aprovizionare cu gaze naturale după finalizarea interconectorului Ruse-Giurgiu.

Directorul general al companiei Bulgartransgas a adăugat că, în acest an, a fost finalizat studiul de fezabilitate şi au fost stabiliţi principalii parametri ai interconectorului de gaze cu Turcia. Georgi Gegov a arătat că există un interes crescut pentru creşterea schimburilor virtuale de gaze naturale cu Grecia, adăugând că un acord în acest sens a fost semnat săptămâna trecută cu România.

Termenul iniţial de finalizare a construcţiei gazoductului Ruse-Giurgiu a fost iunie 2013, însă finalizarea a fost întârziată de problemele tehnice întâmpinate la construcţia secţiunii subacvatice a gazoductului.

Conducta Giurgiu-Ruse va avea o lungime totală de circa 25 kilometri, dintre care 15,4 kilometri pe teritoriul Bulgariei, 5,2 kilometri pe cel al României, iar 4,14 kilometri reprezintă traversarea subterană a fluviului Dunărea. Totodată, vor fi construite şi două staţii de măsurare a parametrilor tehnici ai gazelor naturale.

Conducta de gaze Giurgiu-Ruse va avea o capacitate maximă de transport de 1,5 miliarde metri cubi de gaze pe an dinspre Bulgaria către România, iar capacitatea dinspre România spre Bulgaria va fi de 500 milioane metri cubi pe an.

Valoarea totală estimată a proiectului este de 24 de milioane euro, iar 8,9 milioane de euro sunt asigurate de Comisia Europeană. Finanţarea din partea companiei bulgare Bulgartransgaz se ridică la 14 milioane euro, iar compania românească Transgaz participă cu 10 milioane de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb