Curtea Constituţională a decis, cu majoritate de voturi, că este neconstituţională sintagma din Legea privind instituirea unor măsuri în măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic care prevede un termen maxim de cinci zile pentru a contesta hotărârile CNSU, potrivit News.ro.
Astfel, CCR a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că este neconstituţională sintagma "în termen de 5 zile de la data publicării actului administrativ" din cuprinsul art.15 alin.(4) din Legea nr.136/2020 privind instituirea unor măsuri în măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, arată comunicatul de presă al instituţiei.
Alineatul 4 al articolului 5 din Legea 136/2020 prevede că: "Toate actele administrative cu caracter normativ, inclusiv hotărârile Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, privind instituirea, modificarea sau încetarea măsurilor din prezenta lege, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi pot fi atacate de către orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, cu acţiune în anulare la instanţa competentă atât pentru motive de nelegalitate, cât şi de netemeinicie, în termen de 5 zile de la data publicării actului administrativ".
"În esenţă, Curtea a reţinut că sintagma supusă controlului de constituţionalitate limitează în mod nepermis controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ, cu referire la hotărârile Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, privind instituirea, modificarea sau încetarea măsurilor din Legea nr.136/2020", mai indică CCR, precizând că decizia este definitivă şi general obligatorie.