CCR dezbate astăzi sesizările modificărilor legilor justiţiei

F.C.
Miscellanea / 23 ianuarie 2018

CCR dezbate astăzi sesizările modificărilor legilor justiţiei

Judecătorii Curţii Constituţionale iau în discuţie, marţi, sesizările formulate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar şi de PNL, faţă de modificările aduse legilor justiţiei. Una dintre sesizări se referă la înfiinţarea Parchetului special pentru investigarea judecătorilor şi procurorilor, magistraţii considerând că se încalcă principiul egalităţii în faţa legii, deoarece ar deveni singura categorie profesională din România cu un parchet dedicat. Procurorul general Augustin Lazăr s-a declarat convins că judecătorii CCR vor lua o decizie "istorică".

Pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a CCR se află obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 3, Obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară, obiecţie formulată de 29 de senatori PNL, Obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, formulată de 56 de deputaţi liberali, Obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară şi a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară şi a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, obiecţie formulată de 52 de deputaţi liberali.

În 29 decembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a sesizat Curtea Constituţională, considerând că opt articole din Constituţie sunt încălcate prin modificările adoptate de Parlament la legea privind organizarea instanţelor şi parchetelor şi legea privind organizarea şi funcţionarea CSM, potrivit News.ro.

Prima sesizare făcută de ICCJ se referă la Statutul magistraţilor. Documentul este semnat de 89 de magistraţi care spun că modificările votate de Parlament încalcă 14 articole din Constituţie.

O altă sesizare se referă la înfiinţarea Parchetului special pentru investigarea judecătorilor şi procurorilor, ICCJ apreciind că se încalcă principiul egalităţii în faţa legii, deoarece magistraţii ar deveni singura categorie profesională din România cu un parchet dedicat. O gravă încălcare a Constituţiei este considerată alegerea preşedintelui CSM doar prin votul judecătorilor aleşi în Consiliu, iar a vicepreşedintelui doar de către procurorii membri.

De asemenea, ICCJ consideră că verificarea, de către comisiile parlamentare de control al serviciilor secrete, a declaraţiilor date de magistraţii aleşi în CSM, conform cărora nu sunt ofiţeri acoperiţi sau colaboratori, încalcă separaţia puterilor în stat.

Procurorul general Augustin Lazăr s-a declarat convins că judecătorii Curţii Constituţionale vor da o decizie "istorică" asupra sesizărilor privind modificarea legilor Justiţiei.

"Ministerul Public în continuare este foarte atent, urmăreşte cu cea mai mare atenţie procedura de verificare a constituţionalităţii acestor legi. Am pus la dispoziţia instituţiilor competente toate suspiciunile de neconstituţionalitate pe care le-am avut şi avem convingerea că se va da o decizie de către Curtea Constituţională, una care va fi de referinţă, fără îndoială o decizie istorică cred că va fi, şi Curtea Constituţională cred că va da o soluţie înţeleaptă într-un caz care se află în atenţia opiniei publice româneşti", a spus Augustin Lazăr, săptămâna trecută, la intrarea la şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a spus, la prima şedinţă CSM din acest an, că are speranţa şi încrederea că CCR va judeca cu multă obiectivitate sesizările asupra modificărilor la legile justiţiei, şeful statului spunând că aceste modificări au fost adoptate printr-o procedură neclară, ad-hoc, cu "pumnul în gura opoziţiei" şi sub presiunea timpului.

Luni, şi USR a anunţat că a depus la Curtea Constituţională o contestaţie pe cele trei legi ale justiţiei, liderul formaţiunii, Dan Barna, spunând că juriştii USR au descoperit şi alte motive de neconstituţionalitate faţă de cele sesizate deja de ICCJ şi PNL.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb