Comisia Europeană (CE) a lansat "Premiile pentru promovarea întreprinderilor europene 2013", care recompensează cele mai bune iniţiative publice şi cele mai bune parteneriate public-privat care promovează dezvoltarea întreprinderilor şi antreprenoriatul, conform unui comunicat de presă.
Anul acesta, a fost adăugată o nouă categorie care premiază proiecte reuşite ce contribuie la economia verde.
Antonio Tajani, vicepreşedinte al Comisiei Europene, comisar pentru industrie şi antreprenoriat, a declarat: "Avem cu toţii de învăţat din aceste poveşti de succes despre cum pot fi create mai multe locuri de muncă şi despre cum se poate sprijini redresarea economiei europene. Miracolul economic din Europa postbelică s-a bazat pe antreprenoriat şi pe deciziile îndrăzneţe luate de personalităţi din acest domeniu. Dacă dorim nu numai să sprijinim dezvoltarea întreprinderilor existente, ci şi să stimulăm creşterea în Europa, trebuie să ne concentrăm şi asupra întreprinderilor noi. Premiile pentru promovarea întreprinderilor vor contribui la garantarea faptului că potenţialul antreprenorial enorm al Europei poate fi exploatat integral".