Grupul CEC Bank va implementa o platformă CRM de ultimă generaţie, fapt ce va determina o îmbunătăţire majoră a soluţionării nevoilor de zi cu zi ale clienţilor noştri şi creşterea gradului de satisfacţie al acestora. Platforma, bazată pe tehnologia no-code, este oferită de Creatio, lider global în soluţii CRM şi no-code.
"Suntem foarte încrezători că odată cu implementarea platformei CRM Creatio, dezvoltată pe o tehnologie modernă no-code şi având la bază practici de top din zona serviciilor financiare, CEC Bank va oferi o îmbunătăţire majoră a nivelului de satisfacţie privind serviciile oferite pe piaţa bancară din România. Construcţia unui parteneriat sustenabil cu clienţii noştri se bazează pe încredere, pe convenienţa şi disponibilitatea ridicată a serviciilor noastre, asigurate de un model de distribuţie hibrid, în care reţeaua teritorială extinsă joacă un rol foarte important, având în vedere misiunea Băncii de a susţine creşterea incluziunii financiare, mai ales în mediul rural şi urban mic", a declarat Gabriel Pralea, Director al Direcţiei de Administrare a Reţelei Teritoriale din cadrul CEC Bank.
Implementarea presupune dezvoltarea pe o infrastructură cloud a unui ecosistem integrat de 14 module, care permit gestionarea şi dezvoltarea relaţiilor cu cei peste 2,3 milioane de clienţi ai Băncii, atât persoane fizice, cât şi companii. Aceste module oferă funcţionalităţi extinse în domenii comerciale cheie, precum managementul activităţilor de vânzare, operaţiuni şi marketing.
Platforma oferă, de asemenea, capabilităţi de management al proceselor de business pentru automatizarea şi monitorizarea fluxurilor de lucru, precum şi aplicaţii ale modelelor specifice industriei, bazate pe AI şi Machine Learning, cu beneficii privind eficienţa şi productivitatea Băncii pe termen mediu şi lung.
"De la susţinerea unor decizii financiare majore (precum finanţarea unei investiţii pe termen lung) până la deservirea celor mai simple nevoi tranzacţionale, funcţionalităţile oferite de cele 14 module distincte ale platformei CRM vor permite celor peste 3.500 de utilizatori din Bancă, atât din front-office, cât şi din centrala băncii, să fie mai eficienţi în colaborarea internă şi implicit mai performanţi în comunicarea şi soluţionarea nevoilor de zi cu zi ale clienţilor noştri", a adăugat Gabriel Pralea.
"Echipa Creatio este încântată să colaboreze cu CEC Bank pentru a implementa soluţia noastră modernă de CRM, bazată pe tehnologii AI şi no-code. Acest parteneriat va permite CEC Bank să optimizeze eficienţa operaţională, să simplifice procesele de lucru pentru angajaţi şi să îmbunătăţească considerabil experienţa clienţilor. Suntem încrezători că platforma noastră flexibilă şi inovatoare va oferi băncii agilitatea necesară pentru a genera valoare pe termen lung, atât pentru afacere, cât şi pentru clienţii săi", a declarat Jason Olkowski, Chief Customer Officer, Creatio.
Despre Programul de Transformare CEC Bank
Strategia CEC Bank are în centrul său nevoile clienţilor, iar întregul program de transformare este dezvoltat în această direcţie. În cadrul Programului de Transformare, pe lângă implementarea CRM (Customer Relationship Management), mai amintim următoarele proiecte:
• FIS Quantum: o platformă modernă pentru gestionarea activităţilor de trezorerie şi a bilanţului, cu noi funcţionalităţi dedicate clienţiilor Băncii;
• ERP (platforma SAP): platforma financiar-contabilă actualizată;
• Un nou Sistem Core Banking, care va înlocui actualul Core Banking cu un sistem modern şi robust, capabil să răspundă cerinţelor de dezvoltare ale Băncii;
• Un nou Centru de Date amplasat într-o locaţie modernă, cu caracteristici de Data Center, prin care să fie asigurată rezilienţă operaţională.
Digitalizarea unităţilor teritoriale
În prima jumătate a anului curent, accesarea produselor şi serviciilor bancare pe parcurs 100% digitalizat şi-a continuat diversificarea, iar tehnologia cu motoare decizionale automate a fost extinsă către serviciile din unităţile teritoriale. La nivelul unităţilor teritoriale, 50% din creditele de consum se acordă clienţilor persoane fizice prin fluxuri digitalizate cu răspuns rapid, în medie de 30 minute până la acordarea creditului în contul clientului. Volumul tranzacţiilor de creditare persoane fizice realizate prin fluxuri digitalizate la nivel de reţea teritorială a crescut de 4,2 ori comparativ cu semestrul 1 al anului 2023.
De asemenea, faţă de perioada similară din 2023, în primele şase luni ale anului 2024 s-a înregistrat o triplare a numărului de clienţi care au accesat pachete de produse şi servicii online sau servicii de actualizare date prin fluxurile digitale (prin canale online şi reţeaua de unităţi teritoriale). La nivelul unităţilor teritoriale, 60% din pachetele accesate de clienţi sunt deschise prin fluxurile digitalizate, 100% fără consum de hârtie.
CEC Bank îşi propune transformarea fiecărei sucursale judeţene într-un un hub de servicii financiare bazat pe două ingrediente majore: consiliere şi digitalizare. Aceasta permite băncii să ofere nu doar soluţii bancare personalizate, ci şi o interacţiune fluidă, simplă şi rapidă, bazată pe integrarea tehnologiilor şi echipamentelor de ultimă generaţie în procesele de business.
CEC Bank continuă şi în acest an ritmul de modernizare, transformare şi digitalizare, totodată fiind una dintre băncile care prioritizează incluziunea financiară şi care a demarat iniţiative pentru consolidarea principiilor ESG (de mediu, responsabilitate socială şi guvernanţă corporativă).
1. Ecosistem
(mesaj trimis de anonim în data de 29.10.2024, 11:16)
Alt semidoct care foloseste cuvantul "ecosistem", fara sa stie ce inseamna in limba romana.
Si, culmea!, este director intr-o banca!
2. Ion Ilici Iliescu
(mesaj trimis de Si ce dacă? în data de 29.10.2024, 21:31)
Majoritatea angajaților sunt la pământ în banca aia si cel mai nasol este că nu vor sa se schimbe. E plin piloși si de amante, toți cu legături politice sau legături cu secu' Si cel mai grav este că peștele de la cap se impute. BN habar nu are habar (sau nu vrea să vadă) ce șleahtă de mușterii conduce (persoane care au ajuns pe funcții de conducere fara studii superioare sau hoți dovediți, penali, samd). Semneaza soțul unei angajate care nu a primit niciun leu din repartizarea profitului de anul trecut, că așa a ordonat conducerea, încurajând discriminarea: unii sa primească si alții mai prosti si fără apărare să primească praful de pe toba!
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Andreea în data de 29.10.2024, 21:50)
Stai liniștit că va urma o anchetă marca "R" cat de curând, pe lista sunt nume ca Bogea, Bradin, Frunza s.a.
3. fără titlu
(mesaj trimis de Vajda în data de 29.10.2024, 23:08)
Degeaba pui un sistem performant peste unul care e varza, o sa fie un mare fâs! Probabil trebuiau sifonați ceva bani care sa se întoarca sub forma de comisioane in buzunarele unora.... faceți bine si investiți în oameni, că nu va mai avea cine sa va stinga lumina! Lăsați orgoliile, suflecati-va mânecile si la treabă. O sa va ia mama naibii când vă veți lista pe bursă conform celor agreate prin PNRR, înțeleg că sunteți pe lista scurta!