CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 11 - 18 SEPTEMBRIE Salt de 20,76% pentru titlurile IAR Braşov, peste pragul de 15 lei

MIHAI GONGOROI
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 20 septembrie 2019

Salt de 20,76% pentru titlurile IAR Braşov, peste pragul de 15 lei

Randament al cotaţiei de 92% pentru acţiunea IARV, de la începutul lui 2019

Dragoş Mesaroş: "Acţiunea ar avea potenţial să meargă chiar către un interval de preţ de 17 - 17,4 lei"

Marcel Murgoci: "Este un efect întârziat al rezultatelor financiare foarte bune"

Acţiunile producătorului de elicoptere IAR Braşov (IARV) au înregistrat un salt de 20,76%, în raport cu moneda euro, în intervalul de tranzacţionare 11 - 18 septembrie, fiind astfel performerul emitenţilor de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), clasându-se pe prima poziţie în topul randamentelor în perioada avută în vedere, după atingerea unui maximum istoric la bursa locală.

Evoluţia reprezintă cel de-al doilea raliu puternic pentru titlurile emitentului ce a urmat publicării rezultatelor financiare în data de 16 august, care au depăşit aşteptările pieţei, arătând că, pentru prima jumătate a anului curent, IAR Braşov a obţinut un profit net de 35,96 milioane de lei, de circa trei ori şi jumătate mai mare decât cel raportat pentru primele şase luni ale anului trecut şi cu 15,3% peste cel realizat în întregul an 2018. Profitul din activitatea financiară a fost şi el de peste patru ori şi jumătate mai mare, în valoare de 3,74 milioane de lei. Amintim că în perioada 13 august - 26 august, cotaţia emitentului a explodat crescând cu 30,3%.

"Ţinând cont de rezultatul financiar pe care l-au avut, chiar şi dacă se păstrează o alocare a profitului de 40%, ca anul trecut, rezultă un dividend de 2 lei/acţiune. Randamentul este ridicat", ne-a spus Dragoş Mesaroş, director de tranzacţionare la Goldring, adăugând: "Înseamnă că acţiunea ar avea potenţial să meargă chiar către un interval de preţ de 17 - 17,4 lei".

Practic, în cele şase şedinţe cuprinse în perioada 11 - 18 septembrie, preţul acţiunii s-a tranzacţionat exclusiv în creştere, cea mai semnificativă apreciere, de 6,98%, fiind avută în data de 16 septembrie, pe fondul unui rulaj de 17.568 de acţiuni, peste media ultimei luni de tranzacţionare, de 9.550 de titluri.

La rândul său, Marcel Murgoci, director de operaţiuni în cadrul casei de brokeraj Estinvest, ne-a declarat: "De la sfârşitul lunii august, acţiunea IARV a tot urcat şi continuă creşterea, pe volume care nu sunt impresionante, dar sunt consistente. Este un efect întârziat al rezultatelor financiare foarte bune pentru primele şase luni. Probabil piaţa nu a reacţionat complet la jumătatea lunii august (după publicarea rezultatelor)".

În ultimele două şedinţe de tranzacţionare din perioada analizată, interesul pentru titlurile emitentului s-a intensificat suplimentar după o perioadă de repaos încheiată în 10 septembrie, astfel încât în şedinţa din 18 septembrie s-au tranzacţionat 57.570 de acţiuni IARV, cel mai ridicat rulaj pe acest simbol din întreg anul 2019.

Pe termen lung, titlurile emitentului afişează o solidă tendinţă ascendentă demarată în prima jumătate a anului 2015, presărată de episoade de volatilitate care au adus cotaţia emitentului, în prezent, la un nou maximum istoric, peste pragul de 15 lei/titlu. Ultimul maxim a fost atins în iunie 2007, înaintea începerii crizei financiare (potrivit datelor furnizate de investing.com).

De la începutul anului 2019 şi până în 18 septembrie, acţiunea IARV a oferit un randament al cotaţiei de 92,21%, în raport cu moneda euro, al treilea cel mai bun parcurs de la BVB din acest an.

Valoarea de piaţă a companiei deţinute de stat în proporţie de 64,89%, la BVB, se ridică la circa 286,95 milioane de lei.

Indicele BET, al celor mai lichide şaisprezece titluri de la bursa locală, cu excepţia SIF-urilor, a înregistrat o creştere de 0,89% în raport cu moneda euro, în intervalul 11 - 18 septembrie, în timp ce indicele BET-XT, care este compus din cele mai tranzacţionate 25 de titluri de la BVB, a urcat cu 1,01%.

Din cadrul ambelor coşuri de acţiuni, cea mai bună evoluţie a fost consemnată, în perioada analizată, de titlurile operatorului de servicii medicale MedLife (M), care s-au apreciat cu 3,68%, în raport cu moneda euro.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), a avut o apreciere de 1,12%, în raport cu moneda euro, acţiunile SIF Transilvania (SIF3) fiind cele mai rentabile titluri din cadrul indicelui financiar, înregistrând, în perioa-da avută în vedere, o creştere de 3,09%.

În topul rentabilităţilor de la BVB, după IARV, următoarele două poziţii sunt ocupate de titlurile Oil Terminal (OIL) şi Ropharma (RPH), care au marcat aprecieri de 12,37%, respectiv 8,41%, în perioada 11 - 18 septembrie.

Topul fondurilor de investiţii, în intervalul 10 - 17 septembrie, este condus de titlurile BT Index Austria ATX, care au urcat cu 1,57%.

Pe locul al doilea în acest clasament se află OTP Real Estate & Construction, cu o creştere de 1,21%, în timp ce titlurile FDI Audas Piscator, care s-au apreciat cu 0,93%, completează podiumul fondurilor de investiţii.

Cotaţia aurului a crescut cu 0,48%, iar cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, a coborât, în intervalul 11 - 18 septembrie, cu 0,03%.

Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,01%, în perioada avută în vedere, în timp ce depozitele în lei nu ar fi adus nicio pierdere sau câştig.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a coborât cu 0,23%, în intervalul 11 - 18 septembrie.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 15:30, criptovaluta se tranzacţiona în scădere cu aproape 3%, în jurul nivelului de 9.880 de dolari, pentru prima dată sub 10.000 de dolari din finalul lunii august încoace.

Tot ieri, la ora menţionată, valoarea de piaţă a monedei digitale era de circa 177,46 miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizări:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Indicii Bursei de Valori Bucureşti sunt calculaţi pe baza cotaţiilor de închidere, în timp ce în cazul acţiunilor, în calcul este folosit preţul mediu. Piaţa AeRO nu este avută în vedere. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb