CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 13-20 MAI Fondul Proprietatea, locul al treilea, în topul randamentelor

A.A.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 24 mai 2016

Fondul Proprietatea, locul al treilea, în topul randamentelor

Acţiunile "Fondul Proprietatea" s-au apreciat cu 2,44%, în perioada 13-20 mai 2016, ocupând poziţia a treia în topul randamentelor de la Bursa de Valori Bucureşti şi, totodată, având cea mai mare creştere în cadrul indicilor BET, BET-FI şi BET-XT, în perioada 13-20 mai.

Fondul Proprietatea a încheiat primul trimestru al acestui an cu o pierdere netă neauditată de 585,6 milioane lei, comparativ cu pierderea netă de 668,7 milioane lei aferentă trimestrului încheiat la 31 martie 2015, conform informaţiilor remise Bursei de Valori Bucureşti.

În primul trimestru din 2016, Fondul a finalizat procesul de anulare a acţiunilor achiziţionate în cadrul celui de-al cincilea program de răscumpărare şi a continuat implementarea celui de-al şaselea program de răscumpărare. Cumpărare a fost aprobat de acţionari în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor ("AGA") din octombrie 2015.

Toate programele de răscumpărare derulate de către Fond vizează reducerea capitalului social, în conformitate cu aprobarea acţionarilor.

În cursul primului trimestru din 2016, Fondul a răscumpărat un număr total de 56.329.436 acţiuni proprii în cadrul celui de-al şaselea program de răscumpărare, reprezentând 0,5% din totalul acţiunilor emise la data de 31 martie 2016, pentru o valoare totala de achiziţie, inclusiv costuri de tranzacţionare, de peste 42,8 milioane lei.

Topul creşterilor de la BVB a fost însă condus de titlurile "Comelf" (CMF), mai puţin lichide, cu o creştere de 12,6%, în perioada menţionată.

Producătorul de echipamente industriale Comelf Bistriţa (simbol bursier CMF) intenţionează să achiziţioneze aproximativ 936.000 de acţiuni proprii, care reprezintă 4% din capitalul social.

Preţul oferit este de 2,7 lei pe acţiune, respectiv un total de 2,5 milioane de lei. Perioada de derulare va fi cuprinsă între 25 mai şi 14 iunie 2016.

Comelf este deţinută în proporţie de 77,6% de Uzinsider, potrivit datelor disponibile pe Bursa de Valori.

În primul trimestru, compania a avut un profit de 2,13 milioane lei, cu 64% mai mare decât rezultatul din aceeaşi perioadă a anului 2015. Cifra de afaceri a fost de 46 milioane de lei, la 31 martie, în scădere anuală cu 4,45%.

Locul secund în topul creşterilor de la BVB a revenit titlurilor "Prefab", cu o apreciere de 7,1%

Principalii indici de la BVB au înregistrat scăderi, în intervalul analizat. BET-FI, indicele SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, a scăzut cu 1,74%. Indicele BET, care reflectă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni listate, a scăzut cu 1,68%, în timp ce indicele extins BET-XT s-a depreciat cu 1,84%, raportat la euro.

Fondurile de investiţii din top, în perioada 13-20 mai, au avut randamente modeste.

Cea mai mare apreciere, de 2,49%, a aparţinut titlurilor "Fortuna Classic", acesta fiind urmat de "FDI Audas Piscator" (+0,56%) şi "OTP Euro Bond" (+0,02%).

Cotaţia aurului a scăzut cu 0,28%, în timp ce moneda naţională s-a depreciat cu 0,20% faţă de euro.

Precizare:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb