CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 14 - 21 MAI BET - FI, cea mai bună evoluţie dintre indicii analizaţi

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 23 mai 2019

BET - FI, cea mai bună evoluţie dintre indicii analizaţi

Avans de 2,08% pentru acţiunile Fondul Proprietatea, titlurile cu cel mai important aport la evoluţia BET­-FI

Marcând o creştere de 0,24%, în intervalul 14 - 21 mai, indicele financiar BET­-FI, ce include în structura sa cele cinci SIF-uri şi Fondul Proprietatea (FP), reprezintă coşul de acţiuni cu cea mai bună evoluţie dintre toţi cei trei indici analizaţi.

Este o creştere imprimată de acţunile Fondul Proprietatea (FP), SIF Oltenia (SIF5) şi SIF Muntenia (SIF4), în contextul în care celelalte trei societăţi ce intră în structura indicelui au înregistrat deprecieri ale cotaţiilor, în perioada 14 - 21 mai.

Cu un avans de 2,08%, în intervalul avut în vedere, acţiunile FP au avut cel mai mare aport la creşterea BET-FI, în condiţiile în care titlurile Fondului au cea mai mare pondere în coşul de acţiuni cu expunere pe societăţile financiare, de 32,34%.

La data de 15 mai FP a raportat, pentru primele trei luni ale anului, un profit net de 414,43 milioane de lei, cu 41,2% peste cel din aceeaşi perioadă a lui 2018, creştere susţinută îndeosebi de avansul de 19,4% din primul trimestru a titlurilor OMV Petrom (SNP), în condiţiile în care participaţia Fondului de 10% la grupul petrolier reprezintă a doua cea mai importantă deţinere din portofoliul FP.

În acest context, cotaţia Fondului a urcat cu 1,05%, în data de 15 mai, pe fondul unui rulaj de 3,989 milioane de titluri, peste media celor 20 de zile anterioare de 2,886 milioane de acţiuni, pentru ca în şedinţa următoare, din 16 mai, preţul acţiunii FP să crească cu 1,25%, până la 0,972 lei, în contextul în care au fost transferate 5,241 milioane de titluri.

De menţionat că, între 14 şi 17 mai, Fondul şi-a răscumpărat 2,935 milioane de titluri, la preţuri medii cuprinse între 0,952 lei/unitate şi 0,9743 lei/unitate, operaţiuni ce au oferit suport pentru cotaţii.

Achiziţiile fac parte din cel de-al zecelea program de răscumpărare de acţiuni FP, aprobat în data de 14 noiembrie 2018, operaţiunea de piaţă având în vedere răscumpărarea unui număr de 750 milioane de acţiuni FP, programul urmând să se încheie la sfârşitul anului 2019.

La data de 21 mai, când cotaţia FP a încheiat ziua bursieră la 0,958 lei, titlurile Fondului se tranzacţionau la un discount de 29,18%, în raport Valoarea Unitară a Activului Net (VUAN) de la finele lunii aprilie de 1,3527 lei.

Acţiunile SIF Oltenia au urcat cu 2,44%, în raport cu moneda euro, în intervalul avut în vedere, reprezentând titlurile cu cel mai mare avans din cadrul indicelui BET-FI.

În data de 15 mai, societatea de investiţii financiare cu sediul în Craiova şi-a făcut publice rezultatele financiare pentru primul trimestru al acestui an, SIF Oltenia raportând un profit net de 7,51 milioane de lei, de circa 2,5 ori mai mare decât cel înregistrat în primul trimestru al anului trecut.

În acea zi, cotaţia SIF5 a urcat cu 0,98%, cea mai mare apreciere a preţului acţiunii societăţii din perioada avută în vedere, pe fondul unui volum de 67.372 de acţiuni, sub media celor 20 de zile anterioare, de circa 77.400 de unităţi.

La ultima cotaţie SIF5 din data de 21 mai, de 2,09 lei, discount­-ul dintre VUAN-ul de la finele lunii aprilie, de 3,2916 lei şi preţ era de 36,51%.

Cu o creştere de 0,64%, în perioada 14 - 21 mai, acţiunile SIF Muntenia încheie podiumul randamentelor componentelor din BET-FI.

Totuşi, spre deosebire de FP şi SIF Oltenia, SIF4 a raportat o pierdere de 0,06 milioane de lei pentru primul trimestru din 2019, în condiţiile în care titlurile listate la BVB pe care societatea le are în portofoliu nu şi-au revenit complet după scăderea abruptă dată de ştirile şi comentariile privind OUG nr. 114/2018, din perioada decembrie 2018 - ianuarie 2019.

VUAN-ul SIF4 pentru finele lunii aprilie este de 1,6646 lei, care faţă de ultimul preţ al acţiunii din data de 21 mai, de 0,606 lei, oferea un discount de tranzacţionare de 63,59%.

Indicele BET, al celor mai lichide şaisprezece acţiuni de la bursa noastră, cu excepţia SIF-urilor, a avut o creştere de 0,18%, în intervalul 14 - 21 mai.

Din cadrul său, cea mai bună evoluţie a fost marcată de acţiunile Purcari Wineries, a căror cotaţie a urcat cu 8,78%, în perioada menţionată.

Ponderea titlurilor producătorului de vinuri în indicele BET este de 0,73%.

Indicele BET-XT, ce include cele mai tranzacţionate 25 de titluri de la bursa noastră, a cunoscut un o creştere de 0,1%, în perioada menţionată, cea mai bună evoluţie din cadrul său fiind avută de acţiunile Cemacon Zalău (CEON), a căror cotaţie a urcat cu 10,33%, în raport cu moneda euro, în intervalul 14 - 21 martie.

Ponderea titlurilor producătorului de materiale de construcţii în indicele extins este de doar 0,1%.

Tot acţiunile CEON se află pe primul loc în topul rentabilităţilor de la BVB, poziţia a doua a topului randamentelor titlurilor tranzacţionate la bursa noastră fiind ocupată de acţiunile WINE.

Podiumul rentabilităţilor de la Bursa de Valori Bucureşti este completat de titlurile Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (EFO), ce au marcat o creştere de 6,5%, în perioada 14 - 21 mai.

Clasamentul fondurilor de investiţii, în intervalul 13 - 20 mai, este condus de titlurile FDI Audas Piscator, ce au raportat o creştere de 2,23%.

Podiumul rentabilităţilor fondurilor de investiţii este completat de Fortuna Classic cu un plus de 1,48%, în timp ce titlurile BT Index Austria ATX au marcat un avans de 0,87%.

Cotaţia aurului a scăzut cu 0,91%, iar cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, a coborât cu 0,02%, în intervalul 14 - 21 mai.

Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,01%, randament similar cu cel al depozitelor în lei.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a coborât cu 0,04%, în intervalul 14 - 21 mai.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 12:00, criptovaluta se tranzacţiona la nivelul de 7.930 de dolari.

Tot ieri, la ora menţionată, valoarea de piaţă a monedei digitale era de aproape 140.56 miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizări:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Indicii Bursei de Valori Bucureşti sunt calculaţi pe baza cotaţiilor de închidere, în timp ce în cazul acţiunilor, în calcul este folosit preţul mediu. Piaţa AeRO nu este avută în vedere. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb