CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 23-30 IUNIE "Transelectrica", singurul emitent rentabil din BET

A.I.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 4 iulie 2017

"Transelectrica", singurul emitent rentabil din BET

Titlurile operatorului ce activează în domeniul transportului de energie electrică Transelectrica (TEL), al căror preţ a crescut cu 0,29%, în perioada 23-30 iunie, raportat la moneda euro, au reprezentat singurele acţiuni rentabile din cadrul principalului indice al pieţei de acţiuni locale, în perioada menţionată.

În rest, toate celelalte componente ai indicelui BET, care a scăzut cu 5,62%, raportat la moneda euro, în intervalul de timp analizat, au suferit deprecieri. Cea mai mică dintre acestea a fost înregistrată de către preţul acţiunilor MedLife, ce a coborât cu 0,82%, iar cea mai mare de cotaţia Conpet (COTE), care s-a prăbuşit cu 26,73% (în mare parte pe fondul corecţiei preţului din ziua ex-dividend).

Vineri, 30 iunie, titlurile TEL au crescut cu 0,55%, în contextul unui rulaj de 49.538 de acţiuni, superior mediei celor 20 de zile anterioare de aproape 37.300 de unităţi.

De asemenea, a mai avut loc o tranzacţie "deal" cu acţiuni TEL, în cadrul căreia s-au transferat 10.092 de acţiuni, la preţul unitar de 27,35 lei, similar cu cel din piaţa "regular".

În ziua anterioară, Transelectrica anunţa că, începând de la 1 iulie, va reduce tariful mediu pentru serviciul de transport cu 9,8%, tariful pentru serviciul de sistem cu 14,5% şi tariful de servicii de sistem tehnologice cu 18,9%.

Din punct de vedere tehnic, titlurile operatorului ce activează în domeniul transportului de energie electrică se găsesc pe un trend descendent pe toate cele trei orizonturi de timp: scurt, mediu şi lung (preţul se află sub cele trei medii mobile simple de 20, 50 şi 200 de zile - media mobilă simplă reprezintă un instrument tehnic de identificare a trendului).

Pe de altă parte, cotaţia TEL se menţine deasupra suportului format la nivelul de preţ de 27 lei. Suportul reprezintă o zonă de preţ care funcţionează ca o potenţială barieră în faţa scăderii acestuia.

Spre deosebire de TEL, indicele BET se află pe trend descendent doar pe termen scurt şi mediu, pe termen lung, cotaţia acestuia situându-se pe o tendinţă ascendentă (nivelul indicelui se găseşte sub mediile mobile simple de 20 şi 50 de zile, dar deasupra celei de 200 de zile).

Ponderea titlurilor TEL în principalul indice al pieţei de capital româneşti este de 3,11%.

Indicele BET-FI a scăzut cu 2,42% în perioada 23-30 iunie, reprezentând, iarăşi, indicele cu cea mai mică depreciere dintre toţi indicii de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) analizaţi.

Cea mai bună evoluţie din componenţa acestuia au avut-o acţiunile SIF Banat Crişana (SIF1), care s-au apreciat cu 0,02%, în intervalul de timp menţionat.

Vineri, 20 iunie, preţul acţiunilor SIF1 a stagnat, fiind transferate 42.905 titluri, sub media celor 20 de zile anterioare, de aproximativ 148.100 de unităţi.

Ponderea titlurilor SIF1 în indicele BET-FI, este de 17,66%.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de companii de la BVB, a scăzut cu 5,25%, în intervalul de timp 23-30 iunie, raportat la moneda euro.

Ca şi în cazul BET, cea mai mare creştere din componenţa indicelui extins au avut-o acţiunile TEL.

Ponderea titlurilor operatorului de transport al energiei electrice în BET-XT este de 2,94%.

Acţiunilor societăţii bancare Erste Group Bank (EBS), care au crescut cu 6,58% în perioada 23-30 iunie, au reprezentat titlurile cu cea mai mare creştere de la BVB, raportată la moneda europeană, în perioada menţionată.

Vineri, 30 iunie, titlurile EBS s-au apreciat cu 2,33%, în contextul în care au fost tranzacţionate 341 de acţiuni, sub media celor 20 de zile anterioare de 638 de unităţi.

Locul al doilea în topul randamentelor a revenit acţiunilor Mecanica Ceahlău (MECF), ce s-au apreciat cu 4,96%, în perioada menţionată, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de titlurile Bermas (BRM), care au crescut cu 2,69%.

Clasamentul fondurilor de investiţii, în perioada 22-29 iunie, este condus de titlurile Fortuna Gold, cu o apreciere de 0,39%.

Pe locul al doilea în acest top s-a situat Stabilo, a cărui creştere a fost de 0,35%, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de titlurile Certinvest Obligaţiuni, ce au urcat cu 0,33%.

Cel mai bun randament la depozite bancare, în perioada 23-30 iunie, a fost pentru cele în lei, de 0,33%, la Bancpost, în timp ce randamentul la depozitele în euro a fost, din nou, de 0,02%.

Cotaţia aurului s-a depreciat cu 3,09%, iar moneda naţională a crescut cu 0,29% faţă de euro, în intervalul de timp menţionat.

Preţul criptovalutei Bitcoin a scăzut cu 10,83% în perioada 23-30 iunie.

Ieri, în jurul orei 13:00, moneda digitală se tranzacţiona la aproximativ 2.515 de dolari (aproximativ 10.072 lei, la cursul de schimb de ieri, de 4,0049 lei, pentru un dolar), potrivit CoinDeskPrice Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume).

Conform site-ului "coinmarketcap.com", luni, la ora menţionată, capitalizarea de piaţă a criptomonedei era de aproximativ 40,92 miliarde de dolari.

Precizare:

Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb