CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 24 IUNIE - 1 IULIE Cu un salt de 5,42%, Teraplast devine cel mai rentabil emitent din BET-XT

Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 3 iulie 2019

Cu un salt de 5,42%, Teraplast devine cel mai rentabil emitent din BET-XT

Acţiunile procesatorului de PVC Teraplast (TRP), ce au marcat un avans de 5,42%, în raport cu moneda europeană, în intervalul 24 iunie - 1 iulie, se situează pe prima poziţie în topul rentabilităţilor din indicele extins BET-XT, al celor mai tranzacţionate 25 titluri de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), care a urcat cu 1,5%, în perioada avută în vedere.

Evoluţia titlurilor TRP apare în contextul în care, după închiderea şedinţei de tranzacţionare de vineri, 28 iunie, emitentul a anunţat că acţionarii companiei au aprobat de principiu fuziunea dintre subsidiarele Teraplast Recycling şi Politub, prin absorbţia de către cea dintâi a Politub, companie specializată în reciclarea PVC-ului rigid.

"Din punct de vedere operaţional, fuziunea prin absorbţie va crea premisele realizării de economii de costuri de administrare a celor două societăţi implicate şi va elimina structurile manageriale şi administrative paralele ale celor două societăţi, coordonarea şi administrarea acestor societăţi urmând a fi astfel eficientizată", arată comunicatul transmis BVB. Compania mai arată că, având o capacitate anuală de procesare de 12.000 de tone, Teraplast Recycling este cel mai mare reciclator de PVC rigid din ţara noastră şi în top 10 reciclatori de PVC rigid din Europa.

Piaţa a reacţionat la anunţul companiei, în şedinţa de tranzacţionare din data de 1 iulie (următoarea şedinţă după publicarea anunţului privind fuziunea), cotaţia TRP urcând cu 2,74% pe fondul tranzacţionării unui volum de 1.465.702 de acţiuni, cu mult peste media celor 20 de zile anterioare, de aproape 644.022 de unităţi, acesta fiind, de altfel, cea mai bună evoluţie a acţiunilor emitentului din perioada menţionată, atât din punctul de vedere al preţului, cât şi al volumului.

Pentru restul şedinţelor bursiere cuprinse în intervalul 24 iunie - 1 iulie, cotaţia TRP a oscilat între o scădere de 1,74%, apărută pe data de 24 iunie, pe fondul unui rulaj de 1.165.305 de unităţi, şi o creştere de 1,4%, consemnată pe 26 iunie, în contextul unor transferuri de 203.919 titluri.

Privit din perspectivă tehnică, raliul recent, ce continuă raliul din prima jumătate a lunii iunie, plasează cotaţia TRP pe un puternic trend ascendent atât pe termen scurt şi mediu, cât şi lung, preţul acţiunilor emitentului tranzacţionându-se peste media mobilă simplă de 20, 50 şi 200 de zile, ce definesc aceste orizonturi de timp pe graficul zilnic. Totodată, activitatea de cumpărare a cunoscut o creştere în intensitate în luna iunie, volumele de tranzacţionare din iunie fiind constant peste rulajele din lunile anterioare pe acţiunile TRP.

Ieri, în jurul orei 14:20, cotaţia emitentului se tranzacţiona în creştere cu 2,67%, pe fondul unui volum de circa 230.000 de titluri, iar media mobilă simplă de 200 de zile se pregătea să treacă peste nivelul la care se situa media mobilă simplă de 50 de zile, un semnal pozitiv pentru cotaţia TRP.

În primul trimestru din acest an, producătorul de materiale de construcţii a obţinut un profit net consolidat de 3,31 milioane de lei, în comparaţie cu o pierdere de 1,07 milioane de lei înregistrată în primele trei luni din anul anterior. Menţionăm că pe întreg anul 2018, profitul net al grupului Teraplast a fost de 23,1 milioane de lei. Totodată, cifra de afaceri a grupului a urcat cu 34% în primele trei luni ale acestui an, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului anterior, de la 130,72 milioane de lei la 31 martie 2018 la 174,64 milioane de lei la 31 martie 2019, "creştere organică" generată pe de o parte de creşterea pieţei şi a sectorului construcţiilor, iar, pe de altă parte, de o atenţie sporită acordată funcţiei comerciale, potrivit companiei.

Raportat la preţul de închidere al acţiunii TRP din data de 1 iulie, de 0,3 de lei/acţiune, emitentul are o valoare de piaţă de circa 321,07 milioane de lei, iar ponderea titlurilor emitentului în indicele extins este de 0,43%.

Emitentul îşi va publica rezultatele financiare semestriale în data de 29 iulie.

Cel mai mare acţionar al TeraPlast este Dorel Goia, cu o deţinere de 46,83%.

Indicele BET, al celor mai lichide cincisprezece titluri de la bursa locală, cu excepţia SIF-urilor, a înregistrat o creştere de 1,76%, în raport cu moneda euro, în intervalul 24 iunie - 1 iulie.

Din cadrul principalului coş de acţiuni al pieţei, cea mai bună evoluţie a fost consemnată, în perioada analizată, de titlurile Nuclearelectrica (SNN), care au crescut cu 3,11%, în raport cu moneda euro.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), a consemnat cea mai redusă creştere dintre cei trei indici analizaţi, de 0,88%, în raport cu moneda euro, în intervalul 24 iunie - 1 iulie.

Acţiunile SIF Transilvania (SIF3), ce au avut un avans de 2,03%, în raport cu moneda euro, reprezintă titlurile cu cea mai bună evoluţie din cadrul indicelui financiar.

Clasamentul rentabilităţilor de la BVB, în perioada menţionată, este condus de titlurile Transilvania Construcţii (COTR), care au raportat un avans de 13,45%, în raport cu moneda euro.

Pe poziţia a doua în topul randamentelor bursei s-au clasat titlurile Oil Terminal (OIL), care au crescut cu 11,69%, în timp ce cu o creştere de 11%, titlurile Prefab (PREH), completează podiumul celor mai rentabili emitenţi ai bursei locale, în perioada 24 iunie - 1 iulie.

Topul fondurilor de investiţii, în intervalul 21 - 28 iunie, este condus de titlurile FDI Monolith, care au urcat cu 4,47 %.

Pe locul al doilea în acest clasament se află FDI Audas Piscator, cu o creştere de 1,12%, în timp ce titlurile ETF - BET Tradeville, care s-au apreciat cu 0,84%, completează podiumul fondurilor de investiţii.

Cotaţia aurului a scăzut cu 0,54%, pe fondul anunţului de la G20 privind redes­chiderea negocierilor comerciale dintre Statele Unite şi China, iar cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, s-a depreciat cu 0,22%, în intervalul 24 iunie - 1 iulie.

Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,01%, în perioada avută în vedere, în timp ce depozitele în lei ar fi adus o pierdere de 0,19%.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a scăzut cu 3,3%, în intervalul 24 iunie - 1 iulie.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 15:00, criptovaluta se tranzacţiona în scădere cu circa 8,4%, în jurul nivelului de 9.954 de dolari.

Tot ieri, la ora menţionată, valoarea de piaţă a monedei digitale era de circa 178,88 miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

   Precizări:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Indicii Bursei de Valori Bucureşti sunt calculaţi pe baza cotaţiilor de închidere, în timp ce în cazul acţiunilor, în calcul este folosit preţul mediu. Piaţa AeRO nu este avută în vedere. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb