CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 27 MARTIE - 3 APRILIE OMV Petrom, printre cele mai performante acţiuni de la bursă

A. I.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 5 aprilie 2018

OMV Petrom, printre cele mai performante acţiuni de la bursă

Marcând un avans de 1,08%, în raport cu moneda euro, în ultima săptămână (intervalul 27 martie - 3 aprilie), acţiunile companiei de petrol şi gaze OMV Petrom (SNP) se situează pe prima poziţie în topul randamentelor din indici BET şi BET-XT, în perioada menţionată.

Pe data de 3 aprilie, cotaţia SNP închidea, pentru cea de-a doua zi la rând, la preţul de 0,3215 lei, maximul acestui an, pe fondul unor transferuri de 19,07 milioane de acţiuni, peste media celor 20 de zile anterioare, de circa 11,28 milioa-ne de unităţi.

În restul şedinţelor bursiere incluse în intervalul avut în vedere, preţul acţiunii societăţii petroliere la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a oscilat între o scădere de 0,47%, pe data de 29 martie, în contextul unui volum de 26,52 milioane de unităţi şi o creştere de 2,08%, pe data de 27 martie, când au fost transferate 11,75 milioane de acţiuni.

Aprecierea preţului acţiunii societăţii din perioada 27 martie - 3 aprilie reprezintă o secvenţă a tendinţei ascendente pe termen scurt a cotaţiei SNP, ce a început să se contureze în prima parte a lunii februarie din acest an.

Pe data de 21 a acelei luni, OMV Petrom anunţa un profit net preliminar pentru anul 2017, la nivel de grup, de 2,491 de miliarde de lei, în creştere cu 140%, faţă de cel din 2016, de 1,043 miliarde de lei.

Potrivit reprezentanţilor companiei, acest avans se datorează, îndeosebi, aprecierii preţului petrolului pe plan internaţional şi creşterii economice a României.

Totodată, conducerea OMV Petrom propunea distribuirea unui dividend de 0,02 lei/acţiune, în creştere cu 33% faţă de cel din anul anterior, de 0,015 lei/titlu, ceea ce implică o rată de distribuire din profitul net de 45%, de circa 1,1 miliarde de lei.

Raportat la preţul de închidere din data de 20 februarie, ziua anterioară anunţului, de 0,308 lei/unitate, randamentul brut al dividendului este de circa 6,5%.

Pe data de 19 martie, compania anunţa că propunerea conducerii privind dividendul a fost aprobată de către Consiliul de Supraveghere urmând a fi supusă aprobării Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor convocată pentru data de 26 aprilie 2018.

Din punctul de vedere al indicatorului Price-Earnings Ratio (multiplu de piaţă care arată cât trebuie să plătească un investitor pentru o unitate monetară din câştigul prezent al unei companii) titlurile SNP prezintă un raport de 7,24, cel mai mic din sectorul energetic, potrivit raportului săptămânal publicat de brokerii de la Prime Transaction, pe data de 30 martie.

La mică distanţă se află Romgaz (SNG), Transgaz (TGN) şi Nuclearelectrica (SNN) cu valori ale indicatorului de 7,79, 7,99 şi 8,12, în timp ce Electrica (EL) are un raport Price-Earnings Ration de 23,59, arată cei de la Prime Transaction.

Analiştii Banca Transilvania: "Pe termen mediu, avem în vedere o ţintă de preţ de 0,35 de lei, pentru cotaţia SNP"

Privit din perspectivă tehnică, preţul acţiunii societăţii petroliere a închis, pe data de 3 aprilie, puţin peste pragul de rezistenţă (nivel de preţ ce funcţionează ca o potenţială barieră în faţa creşterii cotaţiei) de la 0,32 lei/ titlu.

În săptămânalul de analiză tehnică pentru acţiuni listate la BVB al Băncii Transilvania, publicat pe data de 2 aprilie, se specifică: "Trendul ascendent al SNP a continuat până în preajma micii rezistenţe de la 0,32 de lei, maximul de la începutul anului, nivel de la care piaţa s-a corectat uşor, prilej cu care am şi confirmat valenţa de suport (n.r. nivel de preţ ce funcţionează ca o potenţială barieră în faţa scăderii cotaţiei) a fostei rezistenţe de la 0,31 lei. Ne găsim, acum (n.r. la data raportului) la a treia încercare din ultimele trei luni de a străpunge pragul 0,32 de lei, dincolo de care ne aşteaptă un prim obiectiv de preţ, la 0,33 de lei".

În opinia analiştilor este doar o chestiune de timp până când vor fi atinse noi maxime de preţ pentru acest an. Totodată, pe termen mediu, aceştia mizează chiar pe noi maxime, de 0,35 de lei/titlu, peste cele stabilite în vara anului trecut.

Acţionarul majoritar al OMV Petrom este compania aus-triacă OMV, ce deţine 51,01% din societate, în timp ce Statul Român, prin Ministerul Energiei, are 20,64% din capitalul social al companiei petroliere.

Ponderea titlurilor SNP în indicele BET, care a urcat cu 0,1%, în perioada menţionată, este 14,97%, iar în cel extins, care a coborât cu 0,25%, este de 13,29%.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), a scăzut cu 0,68%, în raport cu moneda euro, în intervalul 27 martie - 3 aprilie.

Cea mai bună evoluţie din cadrul indicelui financiar a fost avută de acţiunile Fondul Proprietatea (FP), al căror avans a fost, în perioada menţionată, de 0,46%.

Marţi, 3 aprilie, cotaţia acţiunii FP urca cu 0,96%, pe fondul unui rulaj de aproape 1,14 milioane de unităţi, cu mult sub media celor 20 de zile anterioare, de 7,04 milioane de titluri.

Topul rentabilităţilor de la BVB este condus de acţiunile Societatea de Construcţii Napoca (NAPO), al căror randament, în intervalul avut în vedere, a fost de 10,26%, în raport cu moneda euro.

Pe locul al doilea în acest clasament se situează titlurile Electroputere (EPT), cu un avans de 5,08%, podiumul fiind completat de acţiunile Alumil Rom Industy (ALU), a căror creştere a fost de 3,7%, în raport cu moneda euro.

Clasamentul fondurilor de investiţii, în intervalul 26 martie - 2 aprilie, este condus de titlurile BT Index Austria ATX, cu un randament de 0,51%.

Pe poziţia a doua a acestui top se află Certinvest BET Index, cu o creştere de 0,32%, pe locul al treilea situându-se titlurile ETF - BET Tradeville, cu o rentabilitate de 0,32%.

Cotaţia aurului s-a depreciat cu 0,03%, iar cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, a coborât cu 0,18%, în intervalul 27 martie - 3 aprilie.

Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,02%, în perioada avută în vedere, în timp ce depozitele în lei ar fi adus o pierdere de 0,14%.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a scăzut cu 3,9%, în intervalul 27 martie -- 3 aprilie.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 12:00, criptovaluta se tranzacţiona în apropierea nivelului de 7.340 de dolari.

Tot ieri, la ora menţionată, capitalizarea de piaţă a monedei digitale era de circa 124,8 de miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizări:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. In sfarsit,mai apar si analisti care vorbesc de cresteri pe o actiune,in conditiile in care se afla in zona de minim sau aproape de ea...Poate e un pas catre maturizarea pietei de capital de la noi,e adevarat,mic,dar este.

    1. Tehnic vorbind,atat pe daily cat si pe weekly,SNP se afla deasupra tuturor celor 3 medii mobile simple : 20,50,200.E adevarat,inchiderea de ieri a fost peste mm 200 weekly.MACD,de asemenea,atat daily cat si weekly,se afla in zona pozitiva.RSI a inchis ieri pe daily la peste 70.

      Chiar si pe monthly ,cei doi indicatori,dau semnale pozitive.

      Concluzia e ca semnale pozitive sunt pe indicatorii tehnici . 

      SNP are spatiu de crestere mare. Daca te uiti la performanta OMV de la Viena din ultimul an si o compari cu ce a facut SNP la noi vezi ca SNP a subperformat puternic. In conditiile unor rezultate financiare bune e clar ca SNP e mult subevaluata tinand cont si de indicatorii de evaluare. Prima tinta de pret dupa depasirea maximului de anul trecut e 0,35 care a fost suport in 2015 si acum principala rezistenta. Tot pe acolo e si retragerea Fibonacci de 0,5 de la zona maximelor din 2014 - 2015 si minimele din 2016 - 2017

      SNP sta in consolidare de vreo 10 ani si daca va reusi depasirea rezistentei de la 0,65,cresterea va fi cu atat mai rapida ,pe masura asteptariii,de 10 ani.Dar ,pana atunci,ne uitam,intr-adevar,la 0,35,la 0,5 ....Personal,vad SNP peste 0,65 in urmatorii ani,tehnic vorbind.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7651
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2842
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0022
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2770

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb