CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 5-12 IULIE Oltchim, în topul randamentelor

A. I.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 14 iulie 2017

Oltchim, în topul randamentelor

Acţiunile "Oltchim" (OLT) s-au apreciat cu 32,38%, în perioada 5-12 iulie 2017, reprezentând cel mai bun randament de la Bursa de Valori Bucureşti, raportat la euro.

Aprecierea titlurilor OLT vine după ce, pe 6 iulie, s-a încheiat perioada în care combinatul primea oferte de la investitori pentru cele nouă pachete de active scoase la vânzare.

Locul al doilea în topul randamentelor a revenit acţiunilor Cemacon (CEON), care au urcat cu 11,09%, în perioada menţionată, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de titlurile Boromir Prod (SPCU), a căror apreciere a fost de 8,3%.

Cu o apreciere de 3,92%, raportată la moneda euro, în perioada 5-12 iulie, acţiunile Banca Transilvania (TLV), au reprezentat titlurile cu cea mai bună evoluţie din cadrul indicelui BET, al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), în intervalul de timp menţionat.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de companii de la BVB, s-a apreciat cu 0,71%, în perioada 5-12 iulie, raportat la moneda euro.

Cea mai bună evoluţie din cadrul indicelui extins au avut-o acţiunile IAR.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a crescut cu 0,41% în perioada analizată, reprezentând, din nou, indicele cu cea mai scăzută rentabilitate de la BVB, dintre cei analizaţi, în perioada de timp menţionată.

Din cadrul indicelui societăţilor de investiţii financiare, cea mai bună evoluţie au avut-o acţiunile SIF Muntenia (SIF4), al căror preţ a crescut cu 2,06%, în perioada analizată, raportat la moneda euro.

Clasamentul fondurilor de investiţii, în perioada 4-11 iulie, este condus de titlurile ETF-BET Tradeville, cu o apreciere de 3,06%.

Pe locul al doilea, în acest top, s-a situat Certinvest BET Index, ce a înregistrat o creştere de 3,00%, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de titlurile Certinvest XT Index, care s-au apreciat cu 2,7%.

Cel mai bun randament la depozite bancare, în intervalul analizat, a fost, pentru cele în lei, de 0,37%, la Bancpost.

Cotaţia aurului s-a depreciat cu 1,22%, iar moneda naţională a crescut cu 0,33% faţă de euro, în intervalul de timp menţionat.

Preţul monedei digitale Bitcoin a scăzut cu 8,03%, în perioada 5-12 iulie.

Precizare:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb