Cu o apreciere de 2,11% raportată la moneda europeană, în ultima săptămână (perioada 9-16 august), acţiunile companiei Romgaz (SNG) reprezintă emitentul cu cea mai bună evoluţie din indicele BET, principalul coş de acţiuni al Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Societatea ce activează în domeniul explorării şi producerii gazelor naturale, a realizat în primul semestru al acestui an un profit net de 868 milioane lei, cu 41,1% mai mare faţă de nivelul înregistrat în perioada similară a anului trecut, pe fondul creşterii semnificative a producţiei, se arată în raportul publicat pe data de 11 august, pe site-ul BVB.
Rezultatul semestrial a fost susţinut de profitul din trimestrul al doilea din acest an, care a crescut cu 144% faţă de perioada similară din 2016, la 307,1 milioane lei, se precizează în comunicat.
De asemenea, cifra de afaceri a crescut în primul semestru din 2017 cu 29,3%, la 2,39 miliarde lei, în condiţiile în care producţia de gaze naturale a urcat cu 16,5%, la 2,559 miliarde metri cubi.
Potrivit celor comunicate de către companie, SNG a reuşit să-şi crească livrările de gaze cu 31,59% faţă de perioada anterioară, de la 24,34 TWh la 32,03 TWh, pe fondul creşterii consumului de gaze la nivel naţional. Astfel, şi cota de piaţă a companiei pe piaţa livrărilor de gaze din România a ajuns la 42,76%, fiind cu 3,13% mai mare decât cota deţinută în perioada anterioară, de 39,63%.
Producţia de energie electrică a crescut cu 95,8%, comparativ cu cea realizată în perioada similară a anului 2016, la nivelul de 999,7 TWh, atingând, astfel, o cotă de piaţă de 3,1%.
Pe data publicării rezultatelor financiare semestraile, titlurile SNG s-au apreciat cu 0,17%, fiind transferate 396.371 de acţiuni, sub media celor 20 de zile anterioare de circa 120.350 de unităţi.
Miercuri, 16 august, acţiunile producătorului de gaze s-au apreciat cu 1,18%, în contextul unui rulaj de 191.835 de titluri, peste media lunii anterioare.
Dintr-o perspectivă tehnică, acţiunile SNG se găsesc pe un trend ascendent pe termen scurt, cotaţia situându-se peste media mobilă simplă de 20 de zile (instrument tehnic de identificare a trendului, perioada de 20 de zile fiind asociată cu termenul scurt). În perioada analizată, preţul acţiunilor producătorului de gaze a trecut şi peste media mobilă simplă de 50 de zile, înscriindu-se, astfel, pe o tendinţă ascendentă şi pe termen mediu (perioada de 50 de zile este asociată cu termenul mediu).
De asemenea, în intervalul 9-16 august, cotaţia SNG a depăşit zona de rezistenţă (nivel/zonă de preţ ce acţioneză ca o potenţială barieră în faţa creşterii cotaţiei) cuprinsă de intervalul 29,6-29,75 lei/acţiune. În general, odată ce preţul devansează o rezistenţă, creşte probabiliatea ca acesta să îşi continue creşterea.
Ponderea titlurilor SNG în indicele BET, care s-a depreciat cu 1,33% în intervalul de timp 9-16 august, este de 9,57%.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de companii de la BVB, a scăzut cu 1,29%, raportat la moneda euro, în perioada analizată.
Din cadrul acestuia, cea mai bună evoluţie au avut-o, acţiunile IAR (IARV), care s-au apreciat cu 2,75%, în intervalul de timp menţionat.
Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a coborât cu 1,13%, raportat la moneda euro, reprezentând indicele cu cea mai mică scădere dintre cei analizaţi.
În perioada menţionată, toţi emitenţii din care este compus indicele financiar au suferit deprecieri, cea mai mică dintre acestea fiind înregistrată de titlurile Fondul Proprietatea (FP), a căror cotaţie a scăzut cu 0,11%, în raport cu moneda euro.
Clasamentul celor mai rentabile acţiuni de la BVB este condus de acţiunile Alro (ALR) a căror apreciere, în intervaul 9-16 august, a fost de 3,91%.
Locul al doilea în topul randamentelor de la BVB a revenit acţiunilor Bucovina-Club de Munte (BCM), care au urcat cu 3,59% , iar poziţia a treia a fost ocupată de titlurile ALT (Altur), a căror apreciere a fost de 3,08%, în perioada menţionată.
Clasamentul fondurilor de investiţii, în perioada 7-14 august, este condus de titlurile Certinvest BET-FI Index, care au crescut cu 2,26%.
Pe locul al doilea, în acest top, s-a situat FDI Transilvania, ce a înregistrat o apreciere de 0,52%, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de titlurile Certinvest Prudent, care au urcat cu 0,39%.
Depozitele bancare în euro au avut un randament de 0,02%, în intervalul de timp 9-16 august, în timp ce depozitele în lei au avut un randament negativ, de 0,07%, în perioada menţionată.
Cotaţia aurului a crescut cu 0,31%, iar cursul monedei naţionale în raport cu euro s-a depreciat 0,11%, în intervalul de timp menţionat.
Moneda digitală Bitcoin îşi continuă aprecierea, cotaţia acesteia urcând cu 30,75%, în raport cu moneda euro, în perioada 9-14 august.
Potrivit site-ului "cointelegraph.com", creşterea Bitcoin este susţinută de ceea ce se numeşte "ciclul Satoshi": interesul legat de criptomonedă duce la aprecierea preţului, ceea ce, la rândul său, duce la creşterea interesului.
Potrivit sursei citate, Chris Burniske, expert în Bitcoin, a identificat o corelaţie puternică între preţul criptomonedei şi căutările pe Google pentru cuvântul Bitcoin.
De asemenea, Burniske arată că acestă corelaţie poate furniza şi indicaţii legate de potenţiale bule speculative ale criptomonedei.
Conform CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 16:00, criptovaluta se tranzacţiona în apropierea nivelului de 3.830 de euro (aproximativ 17.548 lei, la cursul de schimb de joi, de 4,5816 lei, pentru un euro).
Tot ieri, la ora menţionată, capitalizarea de piaţă a criptomonedei era de circa 62,71 miliarde de euro, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".
• Precizare:
Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.08.2017, 11:07)
papsugacia de tardevile a marit comisioanele fratilor. manelistii la putere romeofantastik shi denstoarfamanelisra
2. fără titlu
(mesaj trimis de Redacţia în data de 20.08.2017, 20:50)
[Mesaj eliminat, conform regulamentului.]
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.08.2017, 20:51)
spitoaik vroiams a zic miki33 cel ce scrie pe aghefeu are boala pe spiytoaik zisa titica