CEL MAI BUN PLASAMENT Radu Ciofu, Admiral Markets: "Preţul aurului exprimat în euro are toate şansele să crească"

MIHAELA FURDUI
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 10 martie 2015

Radu Ciofu, Admiral Markets: "Preţul aurului exprimat în euro are toate şansele să crească"

Cotaţia aurului a crescut cu 1,58% raportat la euro, în perioada 27 februarie - 6 martie, conform cursului BNR, la 155,6897 lei/gram.

Radu Ciofu, Analist Financiar la Admiral Markets, consideră că factorul principal pentru aprecierea aurului în perioada analizată este, de fapt, deprecierea euro faţă de dolar.

"Aurul chiar a înregistrat deprecieri continue de aproximativ 33 de zile lucrătoare", a declarat domnia sa, adăugând: "Pe termen mai lung, preţul aurului exprimat în euro are toate şansele să crească.

Estimăm că, anul acesta, cotaţia aurului poate atinge nivelul de 1200 euro/uncie, ceea ce înseamnă aproximativ 10% în plus faţă de nivelul actual (1077 euro/uncie)".

La sfârşitul anului 2014, preţul futures al aurului a scăzut pe fondul aprecierii dolarului. Cotaţia aurului a pierdut 1,5% în 2014 şi vine după un declin de 28% în 2013, când investitorii şi-au redus deţinerile în domeniu, pe fondul redresării economiei SUA.

În noiembrie 2014, preţul aurului a atins nivelul minim al ultimilor patru ani, ca urmare a avansului pieţelor acţiunilor, respectiv în baza speculaţiilor potrivit cărora banca centrală americană (Federal Reserve - Fed) se pregăteşte să majoreze dobânzile.

Alin Brendea, Prime Transaction: "Unele companii vor genera randamente ale dividendelor atractive"

Indicii bursieri au revenit pe creştere, în săptămâna 27 februarie - 6 martie, după o perioadă de scăderi.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea, s-a apreciat cu 0,34%, timp în care indicele extins BET-XT a urcat cu 0,10%, raportat la euro. BET, indicele celor mai lichide zece acţiuni, a crescut cu 0,09%.

Alin Brendea, director general adjunct la Prime Transaction, este de părere că aprecierea indicilor bursieri poate fi pusă pe seama contextului favorabil.

"Rezultatele preliminare creionează o piaţă cu acţiuni mai degrabă ieftine, dintre care unele vor genera randamente ale dividendelor atractive", ne-a declarat domnia sa, adăugând: "Evoluţia pieţelor externe a fost, de asemenea, una pozitivă, înregistrând maxime istorice (piaţa germană şi americană). Nu în ultimul rând, apariţia primelor convocatoare pentru adunările generale ale acţionarilor pentru bilanţ au impulsionat anumite companii."

Din cadrul indicelui BET-FI, cea mai bună evoluţie au avut-o titlurile Fondului Proprietatea (FP), care s-au apreciat cu 0,88%, în timp ce acţiunile Alumil (simbol; ALU), cu o creştere de 8,89%, au avut cea mai bună evoluţie din BET-XT. Creşterea Băncii Transilvania ( TLV), cu 1,01%, a fost cea mai bună din indicele BET.

Cel mai mare randament, pe piaţa de capital, de 12,42% faţă de euro, a fost oferit de o acţiune mai puţin lichidă - Socep (SOCP).

Socep este un operator din Portul Constanţa, cu o activitate structurată pe două terminale de operare.

Cifra de afaceri a companiei a crescut până la 63,08 milioane de lei, în 2014, de la 54,32 milioane de lei.

Următorul loc, în topul acţiunilor, a fost ocupat de "Alumil", în timp ce titlurile Teraplast (TRP) au urcat cu 8,64%.

Titlurile "Audas Piscator", apreciere de 8,21%

Titlurile FDI Audas Piscator au crescut cu 8,21%, în perioada analizată, reprezentând cea mai bună evoluţie din segmentul fondurilor de investiţii, raportat la moneda euro.

FDI Audas Piscator este un fond cu o politică de investiţii diversificată şi cu un grad de risc ridicat, administrat de SAI Atlas Asset Management.

Oficialii companiei ne-au declarat, recent, că fondul a avut şi are o expunere pe instrumente financiare (acţiuni româneşti, eurobonduri româneşti şi instrumente financiare derivate pe cursul de schimb, pe valute G7) care au avut o evoluţie pozitivă în contextul poziţionării pentru politica de quantitative easing (n.r. relaxare cantitativă), care urmează a fi implementată de Banca Centrală Europeană începând din această lună a acestui an.

Pe locul secund în topul fondurilor, s-a clasat BT Index Austria ATX, cu o creştere de 1,08%, fiind urmat de FDI Monolith, cu o apreciere de 0,80%.

BT Index Austria ATX este un fond de investiţii cu plasamente în instrumente financiare cu venit fix şi acţiuni cotate. La finalul lunii trecute, acţiunile "Erste Bank" reprezentau 17,323% din activele fondului, administrat de BT Asset Management, potrivit site-ului companiei.

FDI Monolith se adresează persoanelor fizice şi juridice care sunt dispuse să îşi asume un risc scăzut al investiţiei, prin plasarea resurselor financiare preponderent într-un mix de instrumente ale pieţei monetare, în instrumente cu venit fix. Acesta este administrat de SAI Atlas Asset Management, potrivit site-ului companiei.

Moneda naţională s-a depreciat cu 0,05% faţă de moneda europeană, în perioada 27 februarie - 6 martie, iar cea mai bună dobândă bancară a fost înregistrată la Millennium Bank, un depozit în euro având un câştig de 0,03%, în timp ce unul în lei nu ar fi înregistrat nici câştig, nici pierdere.

La începutul anului, Millennium Bank a fost achiziţionată de OTP Bank.

Precizare

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa Rasdaq nu este luată în calcul.

Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic.

Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. deci daca iei aur exprimat in euro castigi?asa nu mai bine iei pozitie long pe euro dolar?

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb