CEL MAI MARE PROFIT DIN ULTIMII CINCI ANI Dividende incerte la SIF Transilvania

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 15 februarie 2010

Mihai Fercală: "Probabil că anul acesta vom face mult mai multe speculaţii pe piaţa de capital ca să câştigăm bani de aici".

Mihai Fercală: "Probabil că anul acesta vom face mult mai multe speculaţii pe piaţa de capital ca să câştigăm bani de aici".

Societatea vrea să câştige în 2010 din speculaţii pe Bursă

Societatea de investiţii financiare "Transilvania" (SIF3) a obţinut, în 2009, cel mai mare profit din ultimii ani, de 124,55 milioane de lei, cei mai mulţi bani venind din vânzarea participaţiilor şi din dobânzile la depozitele bancare, care au adus randamente de până la 15%. De exemplu, numai din înstrăinarea participaţiei de 3,4% de la Bancpost, SIF3 a încasat anul trecut 12,75 milioane de euro.

Perspectivele pentru 2010 nu sunt deloc încurajatoare pentru SIF-uri, în condiţiile în care dobânzile la depozite au intrat pe un trend descendent, ajungând la jumătatea celor de anul trecut, iar preţul acţiunilor des-curajează vânzarea de participaţii.

Mihai Fercală, preşedintele SIF3 spune că pentru 2010 nici nu şi-a propus să obţină un câştig similar celui din 2009, fiind mulţumit dacă din veniturile din dobânzi va reuşi să acopere măcar cheltuielile SIF-ului.

"Anul 2010 este puţin mai complicat, nu prea arată foarte bine, s-ar putea să primim mai puţine dividende mai ales de la bănci. Bineînţeles, luăm în calcul dividendele de la societăţile din portofoliul nos-tru, dar şi acolo trebuie să decidem cu atenţie dacă vom distribui profitul pentru că nu trebuie să decapitalizăm companiile", a spus, Mihai Fercală, pentru ziarul BURSA, adăugând: "Nici Bugetul de Venituri şi Cheltuieli pentru 2010 nu este extrem de fotogenic, mai avem participaţii pe care vrem să le vindem, dar deocamdată, piaţa nu este favorabilă pentru vânzarea lor. De asemenea, vom încerca să administrăm imobilizările financiare într-un mod cât mai profitabil şi voi fi mulţumit dacă vom scoa-te venituri din dobânzi astfel încât să acoperim cheltuielile".

Ca să contracareze diminuarea surselor tradiţionale de profit, şeful SIF3 vrea să câştige mai mulţi bani din operaţiuni pe piaţa de capital autohtonă, ceea ce implică o politică de investiţii mai activă decât până acum.

"Probabil că anul acesta vom face mult mai multe speculaţii pe piaţa de capital ca să câştigăm bani de aici. Deocamdată, avem în plan operaţiuni pe Bursa autohtonă pentru că este mai sigură şi avem acces mai uşor la informaţii", ne-a mai spus preşedintele SIF3.

Anul trecut, societatea a raportat încasări de 170,03 milioane de lei, dintre care 80,27 milioane de lei reprezintă veniturile din imobilizări financiare, iar 73,27 milioane de lei reprezintă veniturile din investiţii financiare cedate. Pentru comparaţie, SIF3 a avut în 2008 venituri totale de 145,77 milioane de lei. Cheltuielile totale au au scăzut uşor, anul trecut, la 40,73 milioane de lei faţă de 42,52 milioane de lei, cât a raportat SIF Transilvania în 2008.

La finele lunii decembrie, anul trecut, SIF3 avea 100,53 de milioane de lei păstraţi la bănci.

În ciuda acestui lucru, conducerea societăţii a ezitat să se pronunţe dacă SIF3 va mai acorda acţionarilor dividende pentru 2009: "Nu ştiu încă dacă vom acorda dividende, o să vedem ce hotărâre va adopta Consiliul de Administraţie al societăţii. Decizia trebuia aprobată şi de Adunarea Generală a Acţionarilor care va fi undeva prin martie-aprilie", ne-a mai spus Mihai Fercală.

La finele lunii decembrie, 2009, SIF "Transilvania" avea active de 1,62 miliarde lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb