Cel mai mic în Împărăţia cerurilor: Hillel

"Predica de pe munte" este textul cel mai studiat din Noul Testament, considerat de exegeza creştină drept esenţial pentru creştinism.

Deşi pare un înţeles evident, totuşi exegeza trece peste faptul că Iisus se raportează aici, în mod direct, personal, la Hillel şi la nepotul acestuia, Hillel Gamaliel.

Versetul 19 se referă în clar la cei care au adus modificări Poruncilor dumnezeieşti, furnizând portretul-robot al lui Hillel şi al urmaşilor săi, deoarece:

- pe de o parte, lui Hillel, tradiţia îi atribuie promulgarea Prosbul-ului, care suspendă, pe timp nedeterminat, Porunca iertării datoriilor care ar fi trebuit aplicată în fiecare al şaptelea an şi complexul de Porunci conexe care alcătuiesc Shmita, (iertare care, după cum Scriptura precizează, nu este acordată de vreun om, ci direct de Dumnezeu, indiferent de voinţa creditorilor - adică s-ar putea spune că este o lege organizatoare a unui anume sistem social-economic);

- pe de altă parte, acesta este singurul caz de regulă rabinică (takkana) care suspendă o Poruncă dumnezeiască (mitzvah) funcţională, ceea ce, astfel, depăşeşte flagrant competenţa cu care este investită autoritatea religioasă (5);

- unicitatea cazului îndepărtează orice dubiu cu privire la referinţa acestei părţi din "Predica de pe munte" - Iisus vorbeşte neîndoielnic despre Hillel.

Sanhedrinul, reprezentare dintr-o enciclopedie din 1883 (Sursa: Wikipedia)

______________________________________________________________________________________________

Caracterul vădit al referinţei la Hillel/hillelieni este sprijinit de încă două indicii privitoare la autoritatea celor dezavuaţi de Iisus Cristos:

1. Nu oricine putea suspenda autoritar aplicarea unei mitzvah, ci doar organismul colectiv al Sanhedrinului, care la momentul promulgării Prosbul-ului era condus de Hillel; nu ar fi avut niciun rost ca Iisus să se refere la altcineva, care nu ar fi avut autoritatea să suspende o regulă halachica.

După moartea lui Hillel, funcţia de Nasi se pare că a fost preluată de fiul sau, Simeon ben Hillel, iar ulterior, de fiul lui Simeon, Hillel Gamaliel (6), acestea fiind doar primele trei generaţii de hillelieni din cele cincisprezece, care s-au succedat la conducerea Sanhedrinului; linia autoritară de interpretare a Legii a fost hilleliană şi a fost victorioasă, în ciuda oricărei împotriviri.

Pentru "dinastia hilleliană", se pare că răstignirea lui Isus nu a fost decât soluţia unei probleme de moment; este verosimil un scenariu conform căruia, ulterior crucificării, hillelienii se poate să-şi fi apropriat mişcarea religioasă declanşată astfel.

2. Nu oricine avea calitatea să "îi înveţe pe oameni", ci doar Sanhedrinul ca organism colectiv, reprezentat de hillelieni timp de peste patru sute de ani; nu ar fi avut niciun rost că Iisus să se refere la altcineva, care nu ar fi avut autoritatea să stabilească interpretarea Legii.

Hillel - reprezentare contemporană

______________________________________________________________________________________________

De la primele texte şi până la editarea ei, la începutul secolului al treilea, de către Rabinul Iuda ha-Nasi (descendent al lui Hillel), întocmirea Mishnei a fost străjuită de hillelieni, în calitate de Nasi.

O dată în plus, în versetul 20, Iisus precizează că intrarea în Împărăţia cerurilor este condiţionată de cunoaşterea mai profundă, superioară celei a cărturarilor (învăţătorii legilor) şi a fariseilor (sectă a cărei trăsătură definitorie era respectarea strictă a Legii); Iisus repudiază, deci, autoritatea interpretativă a Sanhedrinului, care se constituia din membri ai acestor categorii (alături de preoţi).

Din acest fragment al "Predicii de pe munte", rezultă că Iisus dezaprobă făţiş practica Prosbul-lui, instituită de Hillel cu câteva zeci de ani în urmă şi susţinută necurmat de succesorii săi, veniţi generaţie după generaţie la conducerea Sanhedrinului.

Respingerea era riscantă, stârnind vrăjmăşia elitei locale, atât doctrinar, cât şi, mai ales, economic, dar atrăgând şi ostilitatea ocupantului roman, deoarece Prosbul-ul era articulaţia care conecta financiar economia romană de cea israelită - două lumi guvernate de coduri legale într-atât de diferite, încât se poate spune că erau opuse.

Dacă personajul literar Iisus va fi fost întemeiat pe o personalitate istorică, dacă anul 33 e.n. ar fi anul istoric al răstignirii lui Iisus (după cum susţin istoricii biblişti) şi dacă în relatarea "Predicii de pe munte" Evanghelia după Matei a preluat acest fragment dintr-un discurs real, atunci dezavuarea Prosbul-ului la care procedează Iisus, respingându-l ca practică în creditare, are loc în anul istoric al crizei creditului izbucnită la Roma (7), care a reverberat în toate teritoriile Imperiului Roman, până la periferie (Vezi Anexa 2).

Fides, din perspectivă masonică

În instrucţiunile de gradul unu se spune că "vechii noştri Fraţi s-au închinat unei zeităţi sub numele de Fides sau Fidelitate, care uneori era reprezentată prin două mâini drepte unite, iar alteori prin două figuri umane ţinându-se de mâinile drepte. " Zeitatea la care se face referire aici a fost zeiţa Fides, căreia Numa i-a ridicat pentru prima dată temple şi ai cărei preoţi erau acoperiţi de un văl alb ca simbol al purităţii care ar trebui să caracterizeze Fidelitatea. Nicio victimă nu a fost ucisă pe altarele ei şi nicio ofrandă nu i-a fost făcută, decât flori, vin şi tămâie. Statuile ei erau reprezentate îmbrăcate în mantale albe, cu o cheie în mână şi un câine la picioare. Virtutea Fidelităţii este, totuşi, adesea simbolizată în medaliile antice printr-o inimă într-o mână deschisă, dar mai de obicei prin două mâini drepte strânse. Atât în viaţa publică, cât şi în cea privată, încălcarea FIDES a fost considerată o problemă gravă, cu consecinţe atât juridice, cât şi religioase. FIDES, de fapt, a fost una dintre primele "virtuţi" care a fost considerată o divinitate importantă la Roma.

______________________________________________________________________________________________

În cazul că toate acestea vor fi fost reale şi cronologia va fi fost concordantă, atunci Evanghelia după Matei s-ar putea să relateze un fragment dintr-un discurs politic cu subiect fierbinte la momentul acela al crizei datoriilor, prin care Iisus pleda pentru restaurarea Shmitei (Legea dumnezeiască a iertării datoriilor în Anul Sabatic), suspendată de Prosbul-ul promulgat de Hillel.

Dar ideea iertării datoriilor era privită în vechea Romă cu duşmănie: confruntat cu promisiunea ştergerii datoriilor - tabulae novae - făcută de Catilina (8), în timpul crizei financiare din anii 64-62 î.e.n., Cicero a opus argumentul că "Fundamentul justiţiei este buna-credinţă [n.n. - fides], adică fidelitatea şi adevărul faţă de cele spuse şi convenite" (9).

Fides, ca zeiţă a bunei-credinţe în mitologia romană, patrona fidelitatea faţă de înţelegerile şi contractele încheiate, intrând în contradicţie (din şapte în şapte ani) cu iertarea datoriilor prin Shmita impusă de Dumnezeu: "...guvernul roman era foarte ostil ştergerii datoriilor între persoane, dar uneori ştergea restanţele fiscale", scrie Jean Andreau (10).

Fides apără ierarhia politică şi economică - ele sunt interdependente în sistemul de organizare statală al Imperiului Roman, - inclusiv împotriva celor guvernaţi.

Prin opoziţie, Shmita dumnezeiască are drept rezultat atenuarea discrepanţelor de avuţie, coeziunea şi diminuarea tensiunilor sociale, premise pentru o societate armonioasă, păstrând potenţial spre înălţare spirituală.

(5) În conformitate cu Halacha (corpul de legi religioase evreieşti), aplicarea unei mitzvah poate fi suspendată în extremis, pentru salvarea de vieţi omeneşti, (ceea ce nu este cazul la Prosbul).

Tiberius Julius Caesar Augustus (42 î.e.n.-37 e.n.) a fost al doilea împărat roman; a domnit din 14 e.n.- 37 e.n., succedându-i tatălui său vitreg, primul împărat roman Augustus.

______________________________________________________________________________________________

Un exemplu valid este furnizat de tradiţie, chiar în cazul lui Hillel:

"În timp ce studia cu Shemaiah şi Avtalion, Hillel a trăit în circumstanţe dificile şi şi-a câştigat existenţa din muncă grea. În total, câştiga doar o mică monedă pe zi, din care jumătate o cheltuia pentru el şi gospodăria lui, iar cealaltă jumătate o dădea paznicului porţii academiei. Dar într-o zi nu a câştigat niciun ban. Nici el, nici familia lui nu au mâncat în acea zi, dar, fiind nerăbdător să audă discursul lui Şemaia şi al lui Avtalion şi neavând bani să-l plătească pe paznicul porţii, Hillel s-a urcat pe acoperişul academiei şi s-a întins lângă horn, unde putea auzi discuţia din interior. Toată noaptea a stat astfel întins pe acoperiş. Aceasta a fost în luna Tebet în mijlocul iernii şi toată noaptea a nins şi zăpada i-a acoperit tot trupul până la o înălţime mare.

În dimineaţa următoare, academia părea mai întunecată decât de obicei. Lumina cerului era acoperită de zăpadă, dar când oamenii s-au uitat mai de aproape au văzut trupul unui om sub zăpadă. Au urcat imediat şi au îndepărtat zăpada şi l-au recunoscut pe bărbat că fiind Hillel. L-au spălat şi i-au uns trupul cu ulei şi l-au încălzit înaintea focului. Deşi o astfel de lucrare este interzisă în Sabat, învăţaţii au declarat că un om că Hillel merită ca Sabatul să fie profanat de dragul lui". [s.n.]

("The Jewish Spiritual Heroes"/Volume I/The Creators of the Mishna, Hillel/Gershom Bader/New York, N.Y./1940)

(6) "Rabban Gamliel cel bătrân a primit tradiţia de la Rabban Shimon, tatăl său - fiul lui Hillel cel bătrân".

(Mishneh Torah, Transmission of the Oral Law:11/Trans. by Eliyahu Touger, Moznaim Publishing)

Unii învăţaţi creştini îl identifică pe Rabban Shimon ben Hillel cu Simeon, cel pe care Evanghelia după Luca îl menţionează că l-a binecuvântat pe pruncul Iisus la Templu:

"25. Şi iată era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; şi omul acesta era drept şi temător de Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era asupra lui.

26. Şi lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului.

27. Şi din îndemnul Duhului a venit la templu; şi când părinţii au adus înăuntru pe Pruncul Iisus, ca să facă pentru El după obiceiul Legii,

28. El L-a primit în braţele sale şi a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis:

29. Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace,

30. Că ochii mei văzură mântuirea Ta,

31. Pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor,

32. Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel."(Evanghelia după Luca; 2)

După cum arată exegeţii, identificarea lui Shimon ben Hillel cu Simeon nu se sprijină pe dovezi suficiente; în schimb, lansarea acestei idei fără sprijin documentar este ilustrativă pentru asiduitatea străduinţelor de găsire a unor legături între Iisus şi hillelieni, ca să disimuleze antiteza dintre ei, al cărei deznodământ a fost crucificarea.

(7) "Criza financiară din anul 33 d.Hr. ilustrează, de asemenea, cât de integrate au fost toate părţile Imperiului Roman, deoarece a implicat nu numai Roma, ci şi Egiptul, Grecia şi Franţa".

- "Tiberius Used Quantitative Easing To Solve The Financial Crisis Of 33 AD"/Bryan Taylor/Global Financial Data

(https://www.businessinsider.com/qe-în-the-financial-crisis-of-33-ad-2013-10)

(8) "La mai puţin de două decenii după Sulla, Catilina [n.n. - circa 108-62 î.e.n.], infamul radical populist şi duşman al lui Cicero a militat pentru consulat pe o platformă electorală de iertare totală a datoriilor. Cumva a fost învins, probabil cu bancherii şi romanii care şi-au plătit de fapt datoriile opunându-se candidaturii sale. Viaţa lui s-a încheiat la scurt timp după aceea într-o tentativă de lovitură de stat eşuată".

("The Slow-Motion Financial Suicide of the Roman Empire/The Bailout State Is aş Old aş Rome"/Monday, August 17, 2015/Lawrence W. Reed şi Marc Hyden)

https://fee.org/articles/the-slow-motion-financial-suicide-of-the-roman-empire/

(9) "De Officiis"/23/M.Tullius Cicero/With An English Translation. Walter Miller. Cambridge. Harvard University Press; Cambridge, Mass., London, England. 1913.

(10) "Personal endebtment and debt forgivness în the Roman empire"/Jean Andreau/2012

https://www.cadtm.org/Personal-endebtment-and-debt

O frescă de Cesare Maccari (1840-1919) care îl înfăţişează pe senatorul roman Cicero (106-43 î.Hr.) denunţând conspiraţia lui Catilina în senatul roman. (Palazzo Madama, Roma).

______________________________________________________________________________________________

Anexa 3

Mecanismul crizei este descris de istoricul antic roman Publius Cornelius Tacitus/simplu,Tacitus (circa 56 - 120 e.n.), in "Anale"/6.16 - 17:

"Între timp, o mulţime puternică de acuzatori a asaltat cu naprasnica furie clasa care şi-a sporit sistematic averea prin camătă, sfidând o lege adoptată de Cezar Dictatorul care definea condiţiile de împrumut de bani şi de deţinere a proprietăţilor în Italia, o lege învechită de mult, deoarece binele public a fost sacrificat interesului privat. Blestemul cămătăriei are, într-adevăr, vechime în Roma şi este cauza cea mai frecventă de sediţie [n.m. - răzvrătire, revoltă, răscoală] şi discordie şi, prin urmare, a fost reprimat încă din primele zile ale unei morale mai puţin corupte. În primul rând, cele Douăsprezece Tabele interziceau cuiva să pretindă mai mult de 10 la sută [dobândă], când, anterior, rata fusese dependentă de capriciul celor bogaţi. Ulterior, printr-o lege adusă de tribuni, dobânda a fost redusă la jumătate din această sumă, iar în final dobânda compusă a fost complet interzisă. De asemenea, a fost pusă în frâu de mai multe acte ale poporului asupra evaziunilor care, deşi le-a blocat continuu, totuşi, prin artificii ciudate, ele au reapărut. Cu această ocazie însă, Gracchus, pretorul, în a cărui jurisdicţie a căzut ancheta, s-a simţit obligat de numărul de persoane aflate în pericol să trimită chestiunea Senatului. În disperarea lor, senatorii, dintre care niciunul nu era scutit de o vinovăţie similară, s-au aruncat asupra îngăduinţei împăratului. El a cedat şi le-a acordat un an şi şase luni, în care fiecare trebuia să-şi achite conturile private în conformitate cu cerinţele legii.

A urmat de aici o penurie de bani, un mare şoc suportând întregul credit şi moneda actuală, ca urmare a condamnării atâtor persoane şi a vânzării proprietăţii lor, [banii din vânzări] fiind absorbiti în vistieria imperială sau în trezoreria publică. Pentru a îndeplini acest lucru, Senatul a ordonat ca fiecare creditor să aibă două treimi din capitalul său garantat pe moşii din Italia. Cu toate acestea, creditorii îi dădeau în judecată [pe debitori pentru] plata integrală şi nu era respectabil pentru persoanele care erau date în judecată să-şi încalce cuvântul. Aşa că, la început, au fost întâlniri gălăgioase şi rugăminti neplăcute; apoi cereri zgomotoase la curtea pretorului. Şi însuşi dispozitivul destinat ca remediu, vânzarea şi cumpărarea de moşii a dovedit contrariul, cămătarii îşi adunaseră toţi banii pentru cumpărarea de pământ. Facilităţile de vânzare au fost urmate de o scădere a preţurilor şi, cu cât un om era mai îndatorat, cu atât se despărţea cu mai multă reticenţă de proprietatea sa şi mulţi erau complet distruşi. Distrugerea averii private a precipitat scăderea rangului şi a reputaţiei până când, în cele din urmă, împăratul şi-a interpus ajutorul, distribuind peste bănci o sută de milioane de sesterţi şi permiţând libertatea de a se împrumuta fără dobândă timp de trei ani, cu condiţia ca împrumutatul să ofere garanţie statului în pământ de valoare dublă. Creditul a fost astfel restabilit, iar treptat s-au găsit creditori privaţi. Nici cumpărarea de moşii nu s-a făcut conform decretului Senatului, rigoarea de la început, ca de obicei în astfel de chestiuni, devenind în cele din urmă neglijentă."

("Operele complete ale lui Tacitus"/Biserica Alfred John. William Jackson Brodribb. Sara Bryant, editat pentru Perseus/New York: Random House, Inc. Random House, Inc./retipărit în 1942)

Bibliografie

- "Enciclopedia iudaică", a doua ediţie, disponibilă pe internet;

- "Enciclopedia britanică", disponibilă pe internet;

- "The Life and Teachings of Hillel"/ Copyright © 1994 by Yitzhak Buxbaum/First Roman & Littlefield edition 2004. First Rowman & Littlefield paperback edition 2008;

- "Comentariu asupra Torei"/Ramban(Nachmanides)/Translated and annotated by Charles B. Chavel/New York/Shilo Pub. House/1971-1976/Source: nli.org.il/Digitization: Sefaria;

- "The Jewish spiritual heroes"/ Gershom Bader/New York, N.Y./1940