Inflaţia în China s-a accelerat în mai la 5,5%, cel mai ridicat nivel din ultimele 34 de luni, analiştii estimând o înăs-prire a politicii monetare chiar din această lună, chiar dacă există semnale de încetinire a creşterii economiei.
Astfel, inflaţia în China se menţine departe de obiectivul de 4% fixat de guvern pentru 2011. În aprilie, rata inflaţiei în China a fost de 5,3%.
Analiştii susţin că datele prezentate ieri de autorităţile de la Beijing sugerează o încetinire a ritmului de creştere a celei de-a doua economii a lumii, dar nu foarte rapidă, ceea ce ar putea duce la o înăsprire a politicii monetare. "Inflaţia este destul de rezistentă, iar creşterea este încă mobilă, deci de fapt nu vedem niciun motiv să oprim înăsprirea politicii monetare pe baza datelor publicate astăzi (n.r. ieri). Cred că încă este posibilă majorarea ratei dobânzii în iunie", a declarat Wei Yao, economist la Societe Generale în Hong Kong, citat de Agerpres.
Indicele preţurilor de producţie a urcat în mai la 6,8% comparativ cu perioada similară din 2010, peste estimările analiştilor, care se aşteptau la un avans de 6,5%. Această evoluţie adaugă presiuni pentru o nouă înăsprire a politicii monetare, a declarat George Worthington, economist la IFR Markets, o divizie a Thomson Reuters.
• Banca Centrală a Chinei majorează din nou nivelul rezervelor minime obligatorii
Banca Centrală a Chinei a decis să majoreze cu 0,5 puncte procentuale nivelul rezervelor minime obligatorii impuse băncilor comerciale, pentru a noua oară din octombrie 2010, în vederea stopării creşterii inflaţiei. În urma acestei decizii, care va intra în vigoare începând din 20 iunie, rata rezervelor minime obligatorii în monedă locală (sumele pe care trebuie să le ţină băncile comerciale la Banca Centrală, din totalul resurselor atrase) a fost majorată la 21,5%, un nivel record.
Banca Centrală a Chinei a majorat de opt ori rata rezervelor minime obligatorii cerute băncilor şi a urcat de patru ori rata dobânzii din octombrie 2010, pentru a contracara efectele creşterii inflaţiei. "Presiunile inflaţioniste rămân masive", a explicat Sheng Laiyun, purtător de cuvânt al Biroului Naţional de Statistică al Chinei.
Controlarea inflaţiei reprezintă una dintre priorităţile guvernului chinez, care se teme că majorarea preţurilor va produce instabilitate socială, aşa cum s-a întâmplat în anii "80, când rata inflaţiei a depăşit 10% şi a fost un factor declanşator al protestelor de la Tiananmen.