Cel puţin şase persoane au fost ucise astăzi într-un atentat sinucigaş ce a vizat o adunare de sprijin faţă de preşedintele afgan Ashraf Ghani la Jalalabad, în est, a indicat purtătorul de cuvânt al poliţiei provinciale din Nangarhar, Hazrat Hussain Mashriqiwal, pentru AFP.
''Un kamikaze care circula cu motocicleta şi-a detonat explozibilii în mijlocul mulţimii ce asista la o adunare politică la Jalalabad. Şase persoane au fost ucise, inclusiv femei şi un copil, şi alte 13 - rănite'', a precizat purtătorul de cuvânt, potrivit Agerpres.
Era vorba de o ''adunare de sprijin faţă de preşedintele Ashraf Ghani'', a mai spus el.
Bilanţul victimelor şi informaţiile despre atac au fost confirmate de către purtătorul de cuvânt al guvernatorului provincial, Attaullah Khogyani.
Potrivit directorului serviciilor de sănătate, Najib Kamawal, unii dintre răniţi sunt ''în stare critică''.
Provincia Nangarhar, vecină cu Pakistanul, se află sub presiunea talibanilor şi a grupării Stat Islamic, care dispune în zonă de principalele sale baze din Afganistan.