Cele mai performante firme din sectorul 4, premiate de Camera bucureşteană

Companii / 21 octombrie

Cele mai performante firme din sectorul 4, premiate de Camera bucureşteană

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a organizat în Aula Carol I din sediul său istoric Topul firmelor din sectorul 4, manifestare ce a avut ca obiectiv evidenţierea celor mai performanţi operatori economici cu sediul social pe raza acestei unităţi administrativ-teritoriale. La Gala de înmânare a premiilor au participat alături de manageri ai celor mai performante companii din sector şi reprezentanţi ai administraţiei centrale.

"Într-un context macroeconomic destul de volatil, companiile din sectorul 4 au reuşit să depăşească cu succes toate provocările pe care mediul economic le-a generat. În acest an, la nivelul acestei unităţi administrativ-teritoriale premiem performanţa a 2.708 companii, respectiv 36% din numărul total de companii eligibile. Firmele laureate - în care lucrează mai bine 57 mii salariaţi - au realizat o cifră de afaceri cumulată de 45,6 miliarde lei (cca. 9,2 mld euro) şi un profit din exploatare de 4,8 miliarde lei (adică aproape 1 mld euro)", a precizat Iuliu Stocklosa, preşedintele Camerei bucureştene, în deschiderea Galei.

În ceea ce priveşte structura pe domenii de activitate, cele mai multe companii premiate de Camera bucureşteană în sectorul 4 activează în domeniul serviciilor (39% din total), fiind urmate de firmele din domeniul comerţului (29,4%) şi de cele cu profil industrial (13%). Construcţiile concentrează 8,1% dintre firmele premiate, cercetarea-dezvoltarea şi high-tech-ul - 5,2%, turismul - 4,1%, în timp ce doar 1,2% provin din agricultură, silvicultură şi pescuit.

"Mă bucur să fiu şi anul acesta la Gala unde sunt premiaţi cei mai buni dintre cei buni. Vă felicit pe toţi cei care aduceţi plus-valoare economiei româneşti. În calitate de reprezentanţi ai Guvernului suntem alături de dumneavoastră, să găsim proiecte şi programe pentru dezvoltarea acestei comunităţi de business", a declarat Gheorghe Dănuţ Bogdan, secretar general adjunct la Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT), felicitând Camera Bucureşti pentru iniţiativă.

"Agenţia noastră, aflată acum sub monitorizarea premierului, finanţează de la bugetul de stat şi coordonează implementarea Programului de Promovare a Exportului (PPE), adică participarea companiilor la târguri şi expoziţii internaţionale şi misiuni economice în străinătate", a subliniat Stelian Samson, director în cadrul Agenţiei Române pentru Investiţii şi Comerţ Exterior (ARICE), încurajând companiile interesate de internaţionalizarea afacerilor să contacteze specialiştii Agenţiei, pentru informaţii suplimentare şi sprijin.

Pe lângă distincţiile acordate pentru rezultatele economice obţinute în anul 2023, în cadrul evenimentului au fost decernate premii şi diplome speciale unor companii şi antreprenori din diverse domenii de activitate.

Etapa la nivel de sector a Topului firmelor din Bucureşti va continua cu Gala dedicată laureaţilor din sectorul 6, eveniment ce se va desfăşura marţi, 22 octombrie, în Aula Carol I a Palatului CCIB.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb