Georgia, Grecia şi Croaţia sunt în fruntea listei celor mai sigure state europene pentru călătorii în vreme de pandemie de coronavirus. Lista destinaţiilor a fost dată publicităţii de European Best Destinations, relatează de postul Kanal 3 de la Sofia, conform G4Media.ro.
Autorii studiului au inclus în listă 13 state şi 18 oraşe. Portugalia (în special Insulele Azore, Aletejo şi Algarve), România (Sibiu), Muntenegru (Kotor), Polonia (Varşovia, Gdansk), Austria (Viena), Slovenia (Bohinj), Lituania (Vilnius), Letonia (Riga), Finlanda (Oulu) şi Malta au fost de asemenea între locurile preferate pentru relaxare.
Tbilisi este pe lista staţiunilor din Georgia, Corfu şi Preveza dintre staţiunile greceşti, iar Cavtat, Zagreb şi Rijeka dintre staţiunile croate.
Potrivit portalului, destinaţiile menţionate au fost mai puţin afectate de coronavirus. În afară de asta, acolo se respectă cu stricteţe cerinţele de igienă, în restaurante şi în hoteluri se schimbă frecvent filtrele de aer condiţionat, este introdus un regim de purtare a măştilor şi se respectă distanţarea socială.
În afară de asta, majoritatea hotelurilor se află aproape de spitalele orăşeneşti care, la rândul lor, au mai multe paturi de persoană decât majoritatea statelor europene.
Anterior, experţii au enumerat cele mai sigure plaje ale staţiunilor europene în timpul pandemiei. Pe listă a fost oraşul grecesc Preveza, unde se află renumita plajă Minolife, cu o lăţime de 80 de metri şi o lungime de 22 de km, plaja Comporta, cu o lungime de 20 de km în zona Alenteju în Portugalia, la fel şi plaja de 35 de km a peninsulei poloneze Hel.