"Celule Electrice Băileşti" şi-a mărit capitalul de patru ori, la 10,72 milioane lei

N.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 24 august 2007

Compania Celule Electrice Băileşti (CLEL) şi-a majorat capitalul social cu 8,14 milioane lei până la 10,72 milioane lei, prin aport în numerar, în urma încheierii perioadei de subscriere, potrivit comunicatului transmis ieri pieţei Rasdaq.

Iniţial, acţionarii societăţii au aprobat majorarea capitalului social de cinci ori, cu 10,33 milioane lei, de la 2,58 milioane lei până la 12,91 milioane lei. Acţionarii înregistraţi la data de 22 iulie au avut posibilitatea să subscrie patru acţiuni noi pentru o acţiune deţinută. De asemenea, acţionarii au aprobat şi splitarea valorii nominale a unei acţiuni, de la 2,50 lei la 1 leu.

Din cele 10,33 milioane acţiuni emise pentru majorare au fost subscrise 8,14 milioane acţiuni, iar restul de 2,19 milioane acţiuni au fost anulate.

În urma majorării, Celule Electrice Băileşti are un capital social de 10,72 milioane lei, divizat în 10,72 acţiuni, cu o valoare nominală de 1 leu. Omul de afaceri Cătălin Chelu are cea mai mare participaţie, deţinând 49,3% din acţiuni, Broker Cluj deţine 5,07%, iar TBIN Financial Service are o participaţie de 5%.

Societatea este specializată în producţia de aparate pentru distribuţia şi comanda electricităţii. În 2006, compania a înregistrat un profit net de 506.767 lei, în creştere de peste 11 ori faţă de 2005, iar cifra de afaceri a fost de 7,81 milioane lei, cu 54% mai mare decât în 2005.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb