CEO RYANAIR, MICHAEL O'LEARY:  "Tarifele companiei vor creşte în vară cu până la 9% faţă de nivelul anterior pandemiei de Covid-19"

N.R.
Companii / 15 iunie 2022

"Tarifele companiei vor creşte în vară cu până la 9% faţă de nivelul anterior pandemiei de Covid-19"

Directorul general al Ryanair Group, Michael O'Leary, a declarat ieri că rezervările la cea mai mare companie aeriană din Europa cu buget redus sunt în urcare şi că se aşteaptă ca tarifele din vară să fie cu 7% - 9% mai mari faţă de cele anterioare pandemiei de Covid-19, transmite Reuters, potrivit News.ro.

O'Leary a spus că factorul de încărcare, care măsoară cât de bine ocupă o companie aeriană locurile disponibile, ar trebui să fie de aproximativ 94% în iunie, atingând aproape nivelurile anterioare pandemiei.

"Şi iulie, august şi septembrie arată foarte solide, cu factori de încărcare mai mari şi, de asemenea, tarife mai mari. Tarifele vor creşte, probabil, cu un nivel ridicat de o singură cifră, cu 7,8,9% faţă de vara anului 2019", a spus el.

O'Leary se aşteaptă ca experienţa de călătorie pentru clienţii europeni să se îmbunătăţească în timpul verii, deoarece grupurile de management al aeroportului "elimină" deficitul de personal prin recrutare.

Creşterea cererii pentru călătoriile aeriene a dus la cozi lungi la unele aeroporturi britanice, precum şi la Amsterdam, Dublin şi Toronto, deoarece managerii aeroporturilor au dificultăţi să ocupe locurile de muncă disponibile suficient de repede.

Personalul navigant spaniol a anunţat luni că va intra în grevă şase zile, la sfârşitul lunii iunie şi începutul lunii iulie, dar O'Leary a spus că orice întrerupere cauzată de acţiune ar putea fi "minoră şi fără consecinţe".

El a apreciat că ar putea exista un număr mic de anulări sau întârzieri, dar că acţiunea de grevă propusă "nu are niciun sprijin".

O'Leary a mai spus că nu au existat progrese în discuţiile cu Boeing privind achiziţia de noi avioane şi şi-a reiterat criticile la adresa conducerii producătorilor de avioane, spunând că Ryanair a vorbit ultima oară cu Boeing "acum două sau trei luni".

Boeing a anunţat că a vândut peste 700 de avioane MAX anul trecut şi că nu va face oferte la preţuri nerealiste.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb