Compania chineză DeepSeek a atras atenţia la nivel global cu un model de inteligenţă artificială despre care susţine că a fost antrenat la un cost semnificativ mai mic decât cel al liderilor din industrie, potrivit news.ro. Cu toate acestea, Demis Hassabis, CEO-ul Google DeepMind, a declarat recent la un eveniment organizat la Paris că, deşi modelul DeepSeek este "probabil cel mai bun" produs AI din China, acesta nu aduce inovaţii ştiinţifice majore.
Luna trecută, DeepSeek a publicat un raport de cercetare care a generat o creştere masivă a acţiunilor şi a alimentat dezbaterile privind costurile ridicate ale infrastructurii AI în marile companii de tehnologie.
Hassabis a apreciat realizarea DeepSeek, afirmând că modelul demonstrează "o inginerie extrem de bună" şi poate avea implicaţii geopolitice majore. Totuşi, el a subliniat că modelul se bazează pe tehnici deja cunoscute, iar aşteptările create în jurul său sunt "puţin exagerate", relatează news.ro.
În plus, CEO-ul Google DeepMind a menţionat că modelele Gemini 2.0 Flash lansate recent de Google sunt mai eficiente decât DeepSeek. De asemenea, mai mulţi experţi au pus sub semnul întrebării costurile reduse revendicate de compania chineză, considerând că dezvoltarea sa a necesitat resurse mai mari decât s-a declarat oficial.
Industria AI dezbate de ani de zile momentul în care inteligenţa artificială generală (AGI) - un sistem AI care depăşeşte capacităţile cognitive umane - va deveni realitate.
Hassabis a declarat că tehnologia se apropie rapid de acest punct, estimând că "suntem poate la doar cinci ani distanţă" de un astfel de sistem, ceea ce ar putea avea un impact extraordinar.
El a subliniat importanţa pregătirii societăţii pentru această schimbare, astfel încât beneficiile AI să fie distribuite echitabil şi riscurile să fie gestionate corespunzător.
Această prognoză este în concordanţă cu declaraţiile altor lideri din industrie. Sam Altman, CEO-ul OpenAI, a afirmat recent că este "încrezător" în capacitatea de a construi AGI. Cu toate acestea, mai mulţi experţi, inclusiv Max Tegmark şi Yoshua Bengio, au avertizat asupra riscurilor pierderii controlului asupra unor astfel de sisteme avansate, notează news.ro.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.02.2025, 12:45)
google a scazut cu 8% dupa rezultate si alibaba a crescut cu 10% in ultima saptamana. E greu sa prostesti piata cu vorbe!