CEOCEA EXPLICĂ DIN NOU, CĂ POATE NU S-A ÎNŢELES SIF Moldova, împotriva procurilor generale pentru AGA

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 5 iunie 2014

SIF Moldova, împotriva procurilor generale pentru AGA

Costel Ceocea: "Dacă ajungem în ipoteza în care mandatarul poate să se substituie voinţei acţionarului, atunci o astfel de derogare este profund nelegală şi contravine total spiritului legii"

"Prin modificările propuse, se legalizează votul discreţionar al custozilor fără nicio posibilitate reală de control ", potrivit SIF Moldova

SIF Moldova respinge total ideea ca acţionarii să poată participa şi vota prin reprezentare la Adunările Generale, în baza unei împuterniciri, propunere care se află printre modificările legislative dorite de grupul de lucru iniţiat de BVB pentru îndepărtarea barierelor din calea dezvoltării pieţei de capital.

Pentru a doua oară în decurs de o lună, SIF2 Moldova a transmis Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) o scrisoare în care explică de ce modificările ar duce la abuzuri în piaţă.

Paradoxal, deşi Grupul de lucru iniţiat de BVB spune că lucrează la "îndepărtarea barierelor din calea dezvoltării pieţei de capital", o voce puternică din piaţă susţine contrariul. Costel Ceocea, preşedintele SIF2, spune că modificările propuse ar putea duce chiar la desfiinţarea, în fapt, a pieţei de capital şi la creionarea unui mecanism de preluare ocultă a societăţilor de pe această piaţă.

Potrivit propunerii de modificare a legii societăţilor comerciale prezentată de Grupul de lucru, acţionarii ar putea să dea o "împuternicire generală" în vederea exercitării a unora sau a tuturor drepturilor pe care le deţine acţionarul în adunarea generală, limitată sau nu în timp, valabilă pentru una sau mai multe societăţi.

Grupul de lucru motivează propunerea prin faptul că emiterea unei împuterniciri pentru fiecare adunare generală implică timp şi costuri suplimentare şi îngrădeşte totodată posibilitatea acţionarilor de a reacţiona în funcţie de schimbările de moment intervenite în cadrul adunării generale a acţionarilor, ceea ce încalcă Directiva 2007/36/CE.

În schimb, SIF Moldova a transmis ASF, că ar trebui menţinută situaţia actuală, în sensul că acţionarul ar trebui să dea instrucţiuni clare privind votul în AGA.

În opinia SIF2, procura specială trebuie să fie acordată pentru fiecare adunare generală şi trebuie să cuprindă opţiunile de vot pentru fiecare punct de pe ordinea de zi.

În scrisoarea transmisă, marţi, către ASF, SIF Moldova explică: "Principala problemă care se pune în relaţia trilaterală «acţionar-madatar-emitent» este controlul real al modului de exercitare a votului de către mandatar. Emitentul nu poate să verifice instrucţiunile transmise de acţionar, iar acţionarul nu poate să verifice cum a votat mandatarul, motiv pentru care nu se poate realiza un control real al voinţei acţionarilor. O astfel de situaţie poate genera abuzuri imposibil de controlat deoarece, în AGA nu se consemnează voturile exprimate de custozi pentru acţionarii pe care îi reprezintă, iar în ce priveşte indicaţiile de vot primite de custode de la acţionar nu pot fi verificate deoarece sunt supuse secretului bancar. Practic, prin modificările propuse, se legalizează votul discreţionar al custozilor fără nicio posibilitate reală de control asupra voinţei reale a acţionarilor - ceea ce, în fapt, este o legalizare a cedării dreptului de vot în favoarea neacţionarilor.

Orice autoritate (ASF, Poliţie, BNR, etc) nu poate verifica raporturile contractuale dintre custode şi clientul său decât dacă reclamaţia vine direct de la client".

O altă problemă ridicată de SIF2 este posibilul conflict de interese al băncilor cu clienţii lor: "În plus, băncile custode vor fi în conflicte de interese cu clienţii lor - aspect care este foarte greu de controlat - deoarece respectivele bănci pot fi în raporturi comerciale directe sau indirecte cu respectivii emitenţi, caz în care voturile angajaţilor băncii (custozii) care pot decide în mod discreţionar cum votează - pot foarte uşor să deturneze sau să manipuleze voinţa reală a acţionarilor şi să influenţeze în mod direct adoptarea unor decizii în cadrul AGA, astfel încât aceste decizii să răspundă direct şi în principal intereselor băncii şi în secundar intereselor acţionarilor. Ca urmare, în ipoteza în care se acceptă efectuarea delegării, aceasta să se facă către persoane independente total de emitent sau custode".

În aceste condiţii, Costel Ceocea este de părere că, în fapt, modificările propuse de BVB ar însemna, în fapt, o renunţare la dreptul de vot, fiindcă nimeni nu poate verifica eficient exercitarea votului.

Concret, domnia sa ne-a explicat că, în cadrul AGA, punctele de pe ordinea de zi sunt supuse votului deschis - prin ridicare de mână sau alte modalităţi similare: "Nu se înregistrează decât voturile împotrivă, la cererea fiecărui acţionar interesat. Voturile «pentru» şi «abţinere» nu se înregistrează decât pe total, astfel că nimeni nu mai poate verifica cum a votat mandatarul «X» sau mandatarul «Y»".

Dacă aceştia votează altfel decât au în convenţia lor cu acţionarul, nimeni nu poate verifica ceea ce este, în fapt, o veritabilă cedare a dreptului de vot".

În opinia preşedintelui SIF2, custodele este un simplu consultant şi prepus al acţionarului, care nu poate adopta decizii legate de vot, întrucât cedarea dreptului de vot este interzisă de lege: "Legea interzice ca acţionarul să transfere convenţional către o altă persoană dreptul său de a judeca o situaţie şi de a decide cu privire la respectiva situaţie în funcţie de propriul interes şi de propria judecată".

Domnul Ceocea apreciază că dreptul de a participa la AGA este un drept esenţial al acţionarilor: "Exercitarea dreptului se poate face prin participarea directă a acestora la AGA. În cazul în care aceştia nu participă la AGA din diferite motive personale, pot utiliza orice altă modalitate de vot acceptată de lege, asumându-şi şi limitele respectivei posibilităţi.

Este evident că votul prin corespondenţă nu asigură o participare la dezbaterile din AGA, dar această limitare este asumată de acţionar care putea să participe direct în AGA şi să-şi exprime voinţa proprie.

Tot voinţa proprie se exprimă atunci când acţionarul votează direct în AGA prin mijloace electronice. În cazul în care mandatarul votează în AGA, voinţa care se exprimă este a acţionarului deoarece acesta din urmă este ţinut să respecte întocmai voinţa exprimată expres de către acţionar. Nimic nu împiedică acţionarii să se informeze şi să pună întrebări. Actuala reglementare încurajează şi sprijină acest mod de informare a acţionarilor. De aceea, sunt puse la dispoziţia acţionarilor o multitudine de modalităţi de exprimare a votului funcţie de interesul concret al acestora".

Totuşi, până acum, nu s-a făcut pasul de la votul acţionarului la votul mandatarului bazat pe judecata proprie a mandatarului, adică pe adoptarea deciziilor de către mandatar în locul acţionarului, potrivit preşedintelui SIF2.

În situaţia actuală, mandatarul primeşte un mandat special direct de la acţionar, iar reprezentantul acţionează ca "o curea de transmisie" în sensul că votează în raport cu menţiunile din mandatul special, a mai spus Costel Ceocea, adăugând: "Dacă ajungem în ipoteza în care mandatarul poate să se substituie voinţei acţionarului cu «propria judecata», atunci o astfel de derogare este profund nelegală şi contravine total spiritului legii.

Se poate ajunge, astfel, ca un administrator al unei societăţi să încheie contracte de reprezentare cu o serie de acţionari care să-i asigure o majoritate în AGA şi astfel să devină inamovibil evident în schimbul unor avantaje de altă natură stabilite prin raporturi convenţionale aparent legale.

O astfel de ipoteză conduce la desfiinţarea, în fapt, a pieţei de capital şi la creionarea unui mecanism de preluare ocultă a societăţilor de pe această piaţă".

Un grup de lucru constituit la iniţiativa directorului general al Bursei de Valori Bucureşti, Ludwik Sobolewski, a prezentat, în luna februarie, soluţiile de îndepărtare a barierelor care stau în calea dezvoltării pieţei de capital.

Din grup, fac parte specialişti din piaţa de capital.

Momentan, SIF Moldova pare să fie singura voce care, după ce a analizat propunerile grupului de lucru, le-a criticat, cu argumente.

Opinia Cititorului ( 25 )

  1. Are dreptate domnul Ceocea

    Un individ care poate colecta procuri , poate determina soarta actionarilor unui SIF.

    Sau si mai rau, un functionar cu o competenta incerta, sau care poate fi influentat sau cumparat, poate stabili structura unui CA. 

    1. Ca bine le zici mata Bogdane!! De ce sa nu poata colecta numai sefii de la sif-uri? E nedrept sa manipuleze si altcineva actionarii!

      Adica eu pot transmite discretionar dreptul de proprietate in integralitatea lui, dar nu pot transmite un atribut al dreptului de proprietate!?! 

      Eu cred ca voi ne credeti pe toti prosti.

      Cine vrea sa voteze intr-un anumit fel, o poate face prin corespondenta. In varianta actuala nu e nici o diferenta intre procura si scrisoare si intre mandatar si postas. 

      singura problema de timp si costuri pentru emiterea procurii e pentru firmele de tip fantoma care detin si spala milioane de euro in care nici proprietarii nu mai stiu pe care din soferi sau bucatari sau boschetari au numit administratori. Cat costa si cat timp dureaza sa semnezi o procura?Sau daca actionarul nici nu stie ca e aga, imputernicitu face o ilegalitate in AGA prinde orbu scoate-i ochii. Dimpotriva, la sif uri si fp unde sunt cei mai multi actionari chiar ar fi haos si toata puterea in mana organizatorilor. E falsa problema. Dar cine e acest grup de lucru ? De ce stie numai domnul Ceocea ce fac acei oameni?

      De acord! Ceocea prezinta, in finalul scrisorii, realitatea sub forma unei ipoteze.

      de acord cu Christal

    Nu e neaparat cazul la SIF2 dar pentru impunerea unei astfel de relaxari sunt de vina administratorii diferitelor societati listate. Vin cu tot felul de aberatii de conditii pentru a vota sa sa-ti ridice dividendul. Pentru vot prin corespondenta vor ca acesta sa fie autentificat la notar (!) chiar daca e transmis de titular. Daca esti persoana juridica ca sa-ti incasezi dividendele ai nevoie de un teanc de docuemente( cerificat constatator , extras de la banca , CUI , BI etc. - transmise prin posta ). Te costa mai mult decat fac actiunile ca sa participi la o AGA sau sa incasezi dividendul...

    Domnule Ceocea, nu ati explicat inca actionarilor de ce ati cumparat pe maxime pachetul de actiuni la SIF4 si apoi ati votat impotriva dividendului. Cine plateste pentru pierderea provocata SIF-ului si implicit actionarilor? Speram sa aud ca aveti un dram de onoare si ca v-ati dat demisia!! In calitate de actionar al SIF2 nu astept explicatii sau opinii de la dvs. (pentru ca sunteti discreditat, aveti zero valuare de piata) ci doar DEMISIA!!!!

    1. Daaaa. Isi da demisia din sif si din CA la TLVde unde mai are un 350.000 euro pe an

    esti un naiv.pai cum ar fi putut radu Octavian membru ca la sif2 sa-si planteze omul respective pe zorzolan in consiliul reptrezentantilor la sif 4 daca sif2 nu ar fi fost actionar.eu cred ca a meritat efortul.dar latul se stringe ptr ca vei mai afla si alte minuni.

    1. Dreptul la manevre il au exclusiv "porcii" pietei de capital, stil Bilteanu, Ciorcila, Pogonaru, Hrebenciuc, restul sa mearga la notar sa plateasca 100 de lei ca sa-si exercite un drept. Cam ce parere aveti de acest aspect de exercitare unui drept de proprietar pe bani dle Ceocea? Si asa il veti vota pe

      - Gheorghe Bilteanu, tatal lui Dragos George Bilteanu, actualmente director economic la Romenergo, 

      - pe dl Nabil Lakis, administratorul lui la ZAGRA Hidro, cu sediul la Romenergo si fratele lui Najib El Lakis,  

      - pe Adrian Diaconescu, de la Capital Partners si partener a lui Victor Capitanu, administrator la SIF5, in businessul ONE UNITED PROPERTIES; 

      - pe Prodan si Mergeani de la casa de avocatura cu acelasi nume, care detin TORCH INVEST SA, fost TORCH INVEST SRl, fost FRATELLI AZUGA; 

      Vincentiu Zorzolan, partener de afaceri a lui Radu Octavian; 

      in CR-ul lui SIF4. 

      Aici sunt numai independenti unul si unul si oameni cu o vasta si foarte larga experienta in piata de capital, fara de care SIF4, SIF1, SIF2 nu pot creste sanatos.

      Bravos dle Ceocea! 

    Pe banii actionarilor , administratorii SIF 1 , 2 , 4 au creat o gasca inamovibila, care se voteaza unul pe altul. Introducerea unui sistem nou de procuri risca sa strice aceasta clica.

    Intradevar care e logica sa cumperi actiuni pe maxime si sa votezi contra dividendului. Logica e simpla. Nu conteaza de cit mentinerea pozitiei 

    1. Multa vorbaraie pentru nimic. De unde sa stiu eu mic actionar din Bucuresti care este valoarea unor candidati la diferite posturi din conducerea SIF-urilor, din Timisoara, Cluj,Iasi,e.t.c .Tebuie sa speram ca cei ce fac propunerile sunt de buna credinta sre binele tuturor.Oare ,suntem condusi numai de banditi?

      Pentru asta trebuie sa-i multumim lui Ursache care culmea, inca este liber si chiar mai mult, "lucreaza" in continuare pentru ASF si binele pietei de capital!!!

      Alo!! Buna dimineata! Aici Romania, Terra!

      Dar de dat cu parerea stii?

    Un rationament intortocheat , avand in spate o dorinta simpla : aceea de a nu deranja in nici un fel masina de vot de la SIF-uri , construita cu atata truda si care a functionat ireprosabil la ultimele AGA.

    Dl Ceocea are dreptate. Cititi va rog textul integral al

    DIRECTIVEI 2007/36/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN SI A CONSILIULUI din 11 iulie 2007 

    privind exercitarea anumitor drepturi ale actionarilor în cadrul societatilor comerciale cotate la bursa 

    .... 

    (9)Societatile comerciale nu ar trebui sa întâmpine obstacole juridice pentru a propune actionarilor sai modalitati de participare electronica la adunarea generala. Votul fara prezenta fizica la adunarea generala, prin corespondenta sau prin mijloace electronice, nu ar trebui sa fie supus altor constrângeri decât cele necesare pentru verificarea identitatii si a securitatii comunicatiilor electronice. 

    Totusi, acest lucru nu ar trebui sa împiedice statele membre sa adopte norme care sa vizeze garantarea faptului ca rezultatele votului reflecta în toate cazurile vointa actionarilor, inclusiv norme care sa reglementeze situatiile în care intervin elemente noi, sau în care acestea devin cunoscute dupa ce actionarul si-a exprimat votul prin corespondenta sau prin mijloace electronice. 

    (10)O buna guvernare corporativa implica o procedura de vot prin reprezentare, supla si eficienta. Limitarile si constrângerile existente care îngreuneaza votul prin reprezentare si care îl fac costisitor ar trebui deci eliminate. Totusi, o buna guvernare corporativa implica de asemenea instituirea unor mecanisme de protectie adecvate împotriva posibilelor abuzuri ale votului prin reprezentant. Reprezentantul ar trebui deci obligat sa respecte toate eventualele instructiuni primite de la actionar, iar statele membre ar trebui sa poata institui masuri adecvate în vederea garantarii faptului ca reprezentantul nu urmareste alte interese decât cele ale actionarului, indiferent de motivul care a dus la un conflict de interese. Masurile luate împotriva eventualelor abuzuri pot consta în special în regimuri pe care statele membre le pot adopta pentru a reglementa activitatea persoanelor care se angajeaza în mod activ în colectarea de procuri sau care au colectat în fapt un numar semnificativ de procuri care depasesc cifra stabilita, în special pentru a garanta un grad adecvat de fiabilitate si de transparenta. În conformitate cu prezenta directiva, actionarii dispun fara restrictii de dreptul de a mandata asemenea persoane sa participe si sa voteze în numele lor în cadrul adunarii generale. Totusi, prezenta directiva nu aduce atingere niciunei norme sau sanctiuni pe care statele membre pot sa le impuna acestor persoane în cazul în care exercitarea votului a avut loc prin folosirea frauduloasa a procurilor colectate. În plus, prezenta directiva nu impune societtailor comerciale nicio obligatie de a verifica daca reprezentantii voteaza în conformitate cu instructiunile actionarilor mandanti. 

    Articolul 2 

    Definitii În sensul prezentei directive, se aplica urmatoarele definitii: 

    .... 

    (c) „procura înseamna împuternicirea data de catre un actionar unei persoane fizice sau juridice în vederea exercitarii în numele actionarului respectiv a unora sau a tuturor drepturilor Pe Care Le Detine În Adunarea Generala. 

    ..."

    Totodata, ar trebui citite cu atentie inclusiv sau mai ales articolele 4, 10.11 si 13 din cuprinsul directivei pentru a intelege atat spiritul cat si litera acesteia. 

    Nu inteleg indaratnicia cu care se sustine, in cadrul grupului de lucru patronat de BNR, BVB etc incalcarea normei europene decat prin prisma unei necunoasteri profunde a cadrului legislativ european aplicabil pe intreg spatiul UE. Este si mai greu de inteles asa zisa sustinere pe care reprezentantii Troicii o manifesta fata de intreg documentul intitulat 8 barierem cata vreme acesta abunda de incalcari flagrante ale normelor europene in vigoare!!!

    Reprezentantii institutiilor romnesti ar trebui sa fie mult mai atenti la aspectele de legalitate si conformitate si sa nu mai preia, fara o profunda analiza, tot ceea ce se flutura in spatiul public. rigoarea ar trebui sa caracterizeze orice demers public, cu atat mai mult cu cat, o eventuala incalcare a normei europene - generatoare de infrigment - nu va putea fi niciodata justificata in fata Curtii Europene de Justitie si nu numai, ca provenind din gandirea "creatoare" a domnului X sau Y .... 

    N-ar fi rau ca cetateanul roman, de sapte ani cetatean al UE , sa invete in sfarsit a verifica modul in care normele europene sunt transpuse sau nu / aplicate ca atare sau nu, in dreptul intern.

    Pentru a realiza acest lucru, ar trebui dobandita obisnuinta de a lucra cu Eur-Lex - instrumentul extrem de util pe care UE il pune la dispozitia tuturor cetatenilor europeni, in limba fiecarui stat membru. ... 

    Ipoteza in discutie este urmatoarea - un grup constituit la nivelul BVB doreste unele modificari ale reglementarilor aplicabile pietei de capital sustinand ca aceste modificari inlatura de fapt 8 bariere in calea investitotilor.

    Printre "barierele" propuse a fi inlaturata este si obligatia actuala care obliga emitentii sa considere ca fiind valabile numai voturile exprimate de catre actionari sau de catre persoane care actioneaza ca mandatari ai actionarilor fara insa ca acesti mandatari sa poata adopta ei decizii in locul actionarilor. Practic, in momentul in care voteaza, mandatarul trebuie sa faca dovada ca voteaza in conformitate cu mandatul transmis de catre actionar si nu decide el in locul actionarului. 

    Care este in realitate riscul sa voteze mandatarul si nu actionarul: i) mandatarul este de cele mai multe ori un custode angajat al unei banci care prin calitatea sa asigura astfel de servicii pentru un nr. mare de alti actionari; 

    ii) aceeasi banca are si relatii comerciale cu emitentul respectiv (creditare; operatiuni pe piata de capital; etc.); 

    iii) mandatarul ca angajat al bancii o sa faca politica bancii si o sa voteze in locul actionarului asa cum crede ea de cuviinta protejandu-si propriul interes adica o sa influenteze in mod direct principalele decizii ale respectivului emitent, decizii care se adopta in cadrul AGA. (ex. plasamente financiare in banca respectiva; operatiuni prin respectiva banca sau respectivele banci; influentarea modului de numire a membrilor din CA-uri; acces la informatii privilegiate sub forme mascate care dau o aparenta de legalitate; etc.). Toate acestea sunt de natura sa induca avantaje exclusiv in zona sectorului bancar si al marilor operatori care asigura servicii de custodie pentru micii actionari si al caror vot poate fi lesne confiscat. Este suficient ca atunci cand inchei un contract de credit sa mentionezi ca detii actiuni si banca o sa-ti dea sa semnezi si un document prin care o autorizezi sa voteze in numele tau. Multi nici nu vor incelege ce semneaza si astfel se constituie o masa critica care utilizeaza voturile actionarilor fara ca acestia sa stie despre ce este vorba. 

    De altfel. BVB este acum condusa de un consortiu bancar, ceea ce este de natura sa reliefeze performantele actuale ale bursei autohtone performante care trebuie sa anihileze orice varianta exterioara controlului sistemului bancar de finantare pentru emitenti.

    Totul este in final o batalie a sistemului bancar pentru protejarea propiului monopol. 

    1. AVETI PERFECTA DREPTATE!

      Acest lucru insa, este generat inclusiv de insuficienta - as spune chiar absurda - implementare in dreptul intern a prevederilor Directivei 109/2004 privind transparenta. Cata vreme s-a constatat, la nivel european, faptul ca principiile directivei/directivelor incidente au fost implementate in dreptul intern al statelor membre intr-o plaja foarte larga de abordari ce a creat mai degraba o lipsa de armonizare si nicidecum un spatiu comun, parte din aspectele pe care dumneavoastra le semnalati constituie acum obiectul propunerilor de modificare pe care Comisia Europeana le promoveaza - pentru a asigura si implementa o modalitate unitara de aboradare la nivelul intregii piete. Totodata, ESMA a finalizat chiar in urma cu cateva zile procesul de consultare publica asupra propunerilor la care ma refeream.  

      Spre edificare , puteti consulta atat site-ul Eur-Lex pentru a vedea proiectul de modificare propus de catre Comisie, dar si site-ul ESMA pentru a afla punctele de vedere pe care aceasta autoritate europeana le sustine, precum si argumentele aferente, referitoare la propunerile de amendare a Directivei 109.  

      O alta cauza care sta la baza vulnerabilitatilor cu care se confrunta in general emitentii si/sau actionarii romani este reprezentata de insuficienta implementare in dreptul intern a prevederilor dreptului european al societatilor comerciale (pe actiuni) dar si a directivelor referitoare la institutiile de credit. Cum insa acest ultim domeniu a fost si ramane tabu, ma rezum la aceste simple panseuri... :-) 

      OK!...in aceasta ipoteza trebuie sustinut demersul SIF2 si nu infierat cu manie proletara...!!!

      Protectia actionarului este o chestiune importanta in principal pentru piata care astfel urmeaza sa functioneze corect. e ca si cum cetatenii statului vor incheia un contract cu diferite persoane si vor vota la alegerile prezidentiale in locul cetatenilor; votul il fac cum vor ei ca se pricep mai bine si e mai usor fiindca se deplaseaza mai putine persoane. 

      Da, asa este. Aveti (din nou?) dreptate... Din pacate, nu am invatat sau nu mai stim a ne asculta unii pe altii, nu stim cum sau nu mai vrem a ne intelege unii pe altii si nici prin mintile noastre , cele stapinite de manie si cinism, nu mai trece macar sporadic gandul ca am putea incerca sa ne respectam unii pe altii...

    domnule ceocea sint curios sa stiu daca pozitia dvs.este sustinuta side membri ca sif2.si aici ma refer in special la ciorcila si radu Octavian ptr. ca din cite stiu nu au absolvit Stefan gheorgiu.

    Reglementări imbecile sau mai rău date cu dedicație,au permis unui grup de indivizi sa puna mana pe 4 sifuri,culmea chiar cu banii acționarilor acestor sifuri iar acum le administrează discreționar!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb