CEREMONIE ANIVERSARĂ LA COTROCENI: 10 ani de când ţara noastră a fost invitată în NATO

F. A.
Politică / 21 noiembrie 2012

Ceremonie aniversară la Cotroceni, înainte ca preşedintele Traian Băsescu să plece la Bruxelles, unde va negocia din partea ţării noastre bugetul Uniunii Europene, informează sursele de presă. Ocazia este împlinirea a zece ani de la invitarea ţării noastre de a deveni membru NATO.

Preşedinţia a invitat 300 de persoane, iar o parte dintre ele sunt decorate de şeful statului.

La ceremonie participă preşedintele Traian Băsescu, consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu, dar şi foştii preşedinţi Emil Constantinescu şi Ion Iliescu.

"Îmi face o deosebită plăcere să fiu alături de dvs. pentru a sărbători 10 ani de la invitarea României în NATO. (...) Militarii americani îi respectă foarte mult pe cei români. Am fost martor personal la curajul dvs. în acţiunile din Afganistan şi am fost foarte impresionat de acestea, nu numai de competenţa şi angajamentul trupelor, dar şi de cât de bine lucrează cu trupele noastre", a spus ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein.

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6544
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2472
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9694
Gram de aur (XAU)Gram de aur436.1308

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb