Primarii democraţi din patru mari oraşe americane au fost chemaţi în faţa Congresului SUA, la solicitarea unor congresmeni republicani care contestă statutul de 'oraş sanctuar' pentru migranţii aflaţi ilegal pe teritoriul american, relatează AFP.
Republicanul James Comer a criticat oraşele-sanctuar, considerându-le un 'coşmar pentru siguranţa publică'. 'De aceea am lansat o investigaţie asupra acestor oraşe şi motivul pentru care aceşti primari sunt astăzi aici', a explicat Comer.
Cei patru primari audiaţi au fost Michelle Wu (Boston), Brandon Johnson (Chicago), Mike Johnson (Denver) şi Eric Adams (New York), toţi membri ai Partidului Democrat.
Oraşele şi statele 'sanctuar' limitează cooperarea cu autorităţile federale în ceea ce priveşte imigranţii, interzicând în unele cazuri poliţiştilor locali să reţină migranţi doar pe baza statutului lor de imigrant ilegal.
'Oraşele sanctuare sunt sanctuare pentru infractori', a declarat în februarie Tom Homan, susţinător al politicilor dure anti-imigraţie promovate de Donald Trump. 'Îi vom trage la răspundere pe aceşti lideri politici', a promis el.
Administraţia Trump a considerat aceste reglementări locale drept neconstituţionale, susţinând că imigraţia este o prerogativă federală în SUA.
Totuşi, congresmanul democrat Gerry Connolly a contrazis această poziţie în cadrul audierii, afirmând că 'legile contestate de republicani sunt în conformitate cu legislaţia federală'.
Primăriţa din Boston, Michelle Wu, a argumentat că abordarea oraşului său în ceea ce priveşte migranţii contribuie la securitatea publică. 'Avem cele mai bune rezultate în materie de siguranţă pentru că toţi locuitorii noştri ştiu că, atunci când cer ajutor, acesta va veni fără teamă de repercusiuni legate de statutul lor de imigrarev', a explicat ea.
'În SUA există zeci de jurisdicţii sanctuar', majoritatea conduse de democraţi, care ar putea pune piedici unei eventuale ofensive anti-imigraţie relansate de Donald Trump în cazul unei noi victorii electorale.
Opinia Cititorului