Cerere record pentru IPO-ul diviziei de logistică a gigantului petrolier ADNOC

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 29 mai 2023

Sursa foto: https://www.adnoc.ae

Sursa foto: https://www.adnoc.ae

Oferta publică iniţială (IPO) a ADNOC Logistics & Services (ADNOC L&S), divizie a gigantului petrolier Abu Dhabi National Oil Company (ADNOC), a atras un număr record de investitori din întreaga lume, anunţă oilandgasmiddleeast.com.

Cererea totală pentru această ofertă a depăşit 125 de miliarde de dolari sau 460 de miliarde dirhami, rezultând un nivel de suprasubscriere de 163 de ori - cel mai mare înregistrat vreodată pentru un IPO de tip book-building din Emiratele Arabe Unite.

Preţul final al ofertei a fost stabilit la 2,01 dirhami pe acţiune, care se încadrează la limita superioară a intervalului de preţ anunţat anterior pentru IPO. Acest interval a fost de 1,99 - 2,01 dirhami şi, pe baza preţului final, valoarea totală a ofertei este de aproximativ 2,83 miliarde de dirhami (769 de milioane de dolari).

Analiştii anticipaseră rezultatul record, având în vedere cererea copleşitoare pentru acţiuni. Aceasta este cea de-a doua ofertă publică iniţială lansată de gigantul petrolier din Abu Dhabi în 2023, după ce a strâns 2,5 miliarde de dolari din listarea afacerii cu gaze, ADNOC Gas, în luna martie.

Tranzacţionarea acţiunilor ADNOC L&S este aşteptată să înceapă pe 1 iunie, la Bursa din Abu Dhabi. Planificată iniţial la 15%, cota acţiunilor oferite în acest IPO a fost crescută la 19%, datorită nivelurilor mari de suprasubscriere observate la câteva minute după deschiderea ofertei, în 23 mai, potrivit surselor bancare implicate. Numai în oferta destinată investitorilor de retail din Emiratele Arabe Unite, cererea totală a depăşit 31 de miliarde de dolari, reprezentând o suprasubscriere de peste 269 de ori.

Khaled Al Zaabi, directorul financiar al grupului ADNOC, şi-a exprimat satisfacţia cu privire la listarea record, evidenţiind istoricul de succes al companiei în aducerea pe piaţă a şase entităţi în decurs de cinci ani. Acesta a subliniat atractivitatea ADNOC L&S ca o oportunitate de investiţie, susţinută de perspectivele solide de creştere pe termen lung şi o plată progresivă a dividendelor.

Al Zaabi a subliniat că acest IPO a generat cea mai mare cerere globală de până acum, în 2023. De ofertă s-au ocupat Citigroup Global Markets Ltd., First Abu Dhabi Bank, HSBC Bank Middle East, JPMorgan Chase & Co., Moelis & Co.

Listarea ADNOC L&S implică o capitalizare de piaţă de aproximativ 14,9 miliarde dirhami (4,05 miliarde de dolari). Se aşteaptă că această listare să crească volumul de tranzacţionare de la Bursa de Valori din Abu Dhabi pe parcursul lunii iunie şi să contribuie la redresarea bursei, în comparaţie cu performanţa sa din 2022.

ADNOC L&S livrează ţiţei, produse rafinate, gaz natural uscat şi lichefiat din Abu Dhabi spre clienţii săi internaţionali. Compania a fost creată în 2016, în urma fuziunii dintre Abu Dhabi National Tanker Co., Petroleum Services Co. şi Abu Dhabi Petroleum Ports Operating Co.

ADNOC are acces la 95% din rezervele de gaze naturale ale Emiratelor Arabe Unite, care deţin locul al şaptelea ca mărime în lume. Gigantul furnizează gaze la peste 60% din piaţa locală şi exportă în peste 20 de ţări. Compania a avut un profit net de 4,2 miliarde de dolari în primele zece luni ale anului 2022, în creştere de la 3,6 miliarde de dolari la finele anului anterior. ADNOC Gas are o capacitate totală de procesare a gazelor de peste 10 miliarde de picioare cubice standard pe zi şi o capacitate de procesare a lichidelor de 29 de milioane de tone pe an. ADNOC a anunţat descoperirea a până la două trilioane de picioare cubice standard de gaz într-o zonă offshore, în februarie 2022.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb