Cetelem vrea să intre pe segmentul de credite ipotecare în a doua jumătate a acestui an, prin deschiderea unei sucursale care va fi notificată de banca centrală sau după ce se va transforma în bancă, a declarat directorul general adjunct al companiei, Daniel Boaje. "Potrivit normelor Băncii Naţionale a României (BNR), instituţiile financiare nebancare nu pot acorda credite ipotecare", a explicat Boaje, care a adăugat că, în prezent, Cetelem se află în discuţii cu banca centrală pentru a găsi o variantă juridică astfel încât compania să poată lansa un produs ipotecar. "O altă variantă ar fi deschiderea unei sucursale a Cetelem care să fie notificată la BNR, conform normelor europene", a mai spus directorul general adjunct al companiei.
Grupul financiar francez BNP Paribas vrea să intre şi pe segmentul de leasing financiar în România, prin înfiinţarea unei societăţi în cursul acestui an, grupul fiind deja prezent pe piaţa românească prin societatea de leasing operaţional Arval, a mai spus Daniel Boaje.
Grupul financiar francez PNB Paribas mai deţine pe piaţa românească societatea Atis Real, divizia de "real estate" a grupului, iar pe segmentul de asigurări de viaţă este reprezentat prin divizia Cardiff.
Cetelem IFN este lider pe piaţa creditelor de consum din România, cu o cotă de piaţă de aproximativ 20%, potrivit reprezentanţilor firmei. Societatea are o reţea de peste 1.800 de puncte de vânzare şi are peste 850 de angajaţi. Societatea a luat naştere în mai 2005, prin preluarea Credissson International de către Cetelem, divizia de credite de consum a BNP Paribas, cel mai mare grup bancar din Franţa.
"Cetelem" vrea să-şi sporească finanţările cu 80% în 2008, până la 1,3 miliarde lei
Cetelem IFN SA, parte a grupului financiar francez BNP Paribas, estimează că va ajunge la un sold al împrumuturilor acordate de circa 1,3 miliarde lei la finalul acestui an, în creştere cu 80% faţă de 2007 ca efect al diversificării ofertei, a spus directorul general adjunct al firmei, Daniel Boaje. Cetelem IFN avea la sfârşitul lui 2007 un sold al împrumuturilor acordate de 816 milioane lei (226 milioane euro).
Ponderea creditelor oferite de Cetelem prin internet, în 2008, este estimată la 30% din totalul creditelor de nevoi personale acordate de companie, iar împrumuturile date pe segmentul auto ar reprezenta 10% din totalul creditelor acordate. De asemenea, 30-40% din totalul creditelor ar putea fi vândute prin intermediul partenerilor în acest an.
Boaje a adăugat că, în 2007, compania a încheiat 18.000 de contracte, iar soldul creditelor de nevoi personale a fost de 127 milioane lei. "Avem opt carduri dezvoltate împreună cu partenerii", adăugat Boaje.
Compania a investit 4 milioane de euro în 2007 în infrastructura IT, iar în acest an şi-a propus alte investiţii în dezvoltarea liniei de afaceri, în lansarea de noi carduri de credit cu partenerii şi în lansarea creditului ipotecar.
Oficialul Cetelem a precizat că, în acest an, compania vrea să încheie 70 de noi parteneriate. "Numărul de tranzacţii făcute cu cardurile Cetelem în 2007 se ridică la 1.091.530 în 2007, faţă de 148.528 în 2006", a mai spus Boaje, citat de NewsIn.
Cetelem a lansat creditul de nevoie personale prin internet, cu aprobare şi transmitere contact online. Astfel, clienţii pot primi răspunsul imediat la cererea sa de creditare, iar creditul permite atât aplicarea solicitării împrumutului, cât şi transmiterea aprobării online în cel mult 10 minute.
Dobânda anuală efectivă (DAE) este cuprinsă între 19 şi 20,54%, iar finanţarea se poate face în trei-cinci zile.