CFR Călători va contesta hotărârea comisiei de achiziţie privind repartizarea a 13 rame electrice noi

R.S.
Macroeconomie / 15 decembrie

CFR Călători va contesta hotărârea comisiei de achiziţie privind repartizarea a 13 rame electrice noi

CFR Călători anunţă că va contesta hotărârea comisiei de achiziţie desfăşurată prin Bursa Română de Mărfuri privind repartizarea a 13 rame electrice noi, scrie News.ro.

"Referitor la licitaţia organizată de către Bursa Română de Mărfuri (B.R.M) pentru atribuirea de către Autoritatea de Reformă Feroviara (ARF) a contractului de achiziţie "Servicii publice de transport feroviar de călători prin punerea la dispoziţie a materialului rulant nou achiziţionat de ARF, respectiv a trenurilor electrice inter-regionale, denumite RE-IR, destinate transportului interregional feroviar de călători", aferente Contractului de servicii publice lot 2, CSP -L2, pachet prin care vor fi alocate un număr de 13 rame electrice pentru operarea pe 4 rute, CFR Călători precizează că, în termenul legal, va înainta contestaţie la Hotărârea comisiei de achizitie prin care a fost declarat câştigător operatorul privat de călători INTERREGIONAL CALATORI SRL", transmite compania duminică.

Contestaţia se bazează pe faptul că în conformitate cu ultima ofertă acceptată de către sistemul organizat de către B.R.M, oferta CFR Călători a fost de 24.84 lei/km şi nu 24.99 lei/km aşa cum se aată în Hotărâre, preţ la care operatorul INTERREGIONAL CALATORI SRL nu putea fi declarat, sub nici o formă, câştigător în dauna CFR Călători.

"CFR Călători , care reprezintă peste 80% din piata de transport feroviar de călători este şi singurul operator care a început deja operarea primei rame electrice din primul lot de 12 rame, cu toate problemele inerente începutului de drum, probleme care NU s-au datorat CFR Călători dar pe care compania le-a considerat ca fiind obligatoriu de a fi depăşite în vederea creşterii calităţii serviciului de transport prin operarea materialului rulant nou care este achiziţionat prin diferite programe, de către statul Român. În acest sens CFR Călători a participat şi va participa la toate procedurile organizate pentru atribuirea spre exploatare a acestui material rulant nou", informează compania.

De asemenea, precizează că va uza de toate căile legale pentru ca acest material rulant nou să fie alocat pentru operare către CFR Călători, cu atât mai mult cu cât se estimează că exploatarea acestuia şi condiţiile care trebuie a fi îndeplinite, în fapt logistica necesară precum şi calificarea personalului, nu pot fi asigurate în acest moment şi nici chiar în viitorul apropiat, de nimeni altcineva în afara de CFR Călători.

"Din păcate prin criteriile de calificare pentru participarea la licitaţie nu se solicită dovezi clare ale capacităţii de exploatare, remizare, certificare a personalului din punct de vedere al siguranţei feroviare pe secţiile ce urmează a fi deservite ci simple declaraţii că ele vor putea fi îndeplinite după eventuala livrare. CFR Călători este o companie responsabilă a cărei prioritate este transportul călătorilor pe calea ferată în siguranţă şi în condiţii decente, cu toată subfinanţarea cronică la care a fost supusă în ultimii ani", se mai arată în comunicatul CFR Călători, potrivit News.ro.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. S-au dat chiloti pe calaori ,Cum spune un vechi proverb .

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb