CGS: Piaţa soluţiilor ERP - pe creştere în 2012 şi 2013

F.A.
Companii / 23 aprilie 2013

Piaţa soluţiilor ERP (Enterprise Resource Planning) a intrat anul trecut pe un trend ascendent în ţara noastră, având în vedere că valoarea business-ului ERP a depăşit 110 milioane de euro, faţă de aproximativ 90 milioane de euro în 2011, iar tendinţa de creştere se va menţine şi anul acesta, arată o analiză realizată de CGS Europe- IT Services, parte a grupului american CGS, conform unui comunicat.

"Valoarea business-ului pe piaţa de ERP a cunoscut în 2012 o creştere datorită faptului că efectele negative ale crizei economice s-au mai estompat şi, în plus, o parte din  mediul de business a înţeles că lipsa de reactivitate faţă de astfel de investiţii nu are cum să fie benefică, aşteptarea fiind contraproductivă", a arătat Mircea Hotăran, Director General al CGS Europe- IT Services.

Piaţa de ERP din România este împărţită în două segmente principale- cel a soluţiilor dezvoltate de mari firme internaţionale (care sunt, în general, dedicate firmelor medii, mari şi multinaţionalelor) şi, respectiv, cel al ERP-urilor sau programelor echivalente realizate de producători locali, destinate în special IMM-urilor.

"Anul 2013 va fi un un an cu multe provocări care vor pune o presiune în creştere asupra clienţilor şi furnizorilor deopotrivă. Cred că vor avea un avantaj sporit companiile cu un business regional, care vor putea să creeze un anume echilibru între pieţele pe care activează; acest lucru le va asigura constanţa proiectelor, optimizarea resurselor (inclusiv menţinerea fluctuaţiei de personal sub control) şi stabilitatea sau creşterea cifrei de afaceri", a precizat Mircea Hotăran.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb