Chiar s-a întâmplat la un alt Mondial: Trimis special - da, acreditare - ba, "las' că te descurci mata"!

Era 1 iunie, anul de graţie 1998, când am primit cel mai neaşteptat cadou de Ziua Copilului - că tot copii rămânem mereu sau măcar căutăm în răstimp candoarea celui mai frumos anotimp prin vreun ungher al sufletelor. Aşa, tam-nisam, trebăluind prin firavul departament de sport al Antenei 1 (devenisem angajat în TV, nu doar colaborator ca mai înainte, după aproape trei decenii de combătut în scris), m-am pomenit chemat de îndată la directorul general. În cabinetul acestuia se mai afla şefa de la Economic, ceea ce a făcut ca primul gând să fie la eventuala semnare a... lichidării, că de niscaiva prime nu se prea punea problema prin studiul din Băneasa, aflat pe atunci în stadioul de pionierat, cu dotări ca pe vremea unui Pazvante Chioru al televiziunii.

Ce să vezi, însă, Sorin Oancea îşi convocase omul cu bani pentru a găsi soluţia urgentă a susţinerii unei deplasări, decise aşa, peste noapte, la Campionatul Mondial de fotbal din Franţa. Pe scurt, se hotărâse în conducerea superioară - de partid (că se înfiripase "Umanistul" lui Voiculescu) şi de stat (în jurul meselor lungi în capul cărora trona viitorul mogul de presă) - că Antena nu poate lipsi, totuşi, de la o asemenea competiţie, decizie determinată mai mult ca sigur de faptul că trus­tul Pro, care începuse să-i ia faţa pe piaţa audienţelor, anunţase deja deplasarea unui detaşament numeros, de peste 20 de persoane, cu deja celebrul Ovidiu Ioaniţoaia în frunte.

Bref, degeaba am tot dat să îi explic omului tare priceput în ale business-ului (nu am spus în ale sportului!) cum că treaba de jurnalist, trimis special la o asemenea manifestare la nivel global, presupune din capul locului şi musai ceea ce se cheamă acreditare, că operaţiunea respectivă se încheiase de muult, că găsirea de subiecte pentru reportaje filmate aduce altfel/astfel cu altă muncă de Sisif. " Staţi, că vă dăm şi un operator piua-ntâi, mai vine un alt ziarist cu experienţă care să scrie pentru Jurnalul naţional. Doamna director vă asigură pe dată bilete de avion şi de meci, vă dăm şi diurnă, va aranja cazările, iar la Paris vă va aştepta o maşină pentru deplasări în oraşele meciurilor naţionalei noastre. La câtă experienţă aveţi în presă... Las' că te descurci mata!", a concluzionat Oancea.

Şi uite-aşa, pe principiul "unde-i ordin, cu plăcere" (încă în picioare la vremea respectivă - reamintesc că sunt, Dumnezeule!, 20 de anişori de atunci), am plecat ...câine surd la vânătoare. În postura vânatului fiind, se înţelege, ceva personalităţi pentru declaraţii şi momente de dincolo de terenuri, că de transmis în direct din iarbă nici nu putea fi vorba. Aducea cumva aceasta deplasare cu chinurile acelora de pe timpul Împuşcatului, când diurna era, când era!, de 2 dolari, nu de 35 ca de astă dată, dar aveam atunci, când aveam!, cazare asigurată şi înainte de toate Acreditare...

Au fost destule întâmplări de râsu'- plânsu' în aventura peregrinării prin întinsa Franţă, în micul automobil (aparatura lui Dan Bida ocupa cam două locuri de pasager) cu ale cărui chei ne-a aşteptat la Paris corespondentul Antenei, fiul faimosului arhitect-rugbyst de clasă Ascanio Damian. Cum m-am bucurat împreună cu Ioan Chilom, fostu-mi adjunct la Sport XXI, ca la întâlnirea cu norocul berzei chioare la zărirea unui f. important om de fotbal de la noi (nomina odiosa!), convinşi că vom avea parte de consideraţiuni tare competente după un meci al "tricolorilor" ce nu se vopsiseră încă la păr în culoarea geloziei. Numai că personajul, cu care aveam relaţii absolut cordiale, se afla în aburii unei euforii ce nu era a succesului şi ce a fost la gura lui nici că pot reproduce măcar acum, în era în care injuria şi calomnia sunt în fruntea "meniurilor" pe străzi sau prin studiouri. Iar un moment "de vârf" al experienţei unice trăite într-o viaţă jurnalistică plină de aventuri pe multe paralele şi meridiane rămâne cel al întâlnirii cu o celebritate a fotbalului. Staţi să vedeţi (citiţi)...

Tot învârtindu-ne noi prin jurul arenei pe care urma să se dispute nu mai ştiu ce meci, aveam deja "material" după intervievarea soţiei antrenorului Anghel Iordănescu, când l-am zărit, şi nu ni s-a năzărit!, pe Mircea Lucescu! Imediat a apărut şi patronul Antenei, Dan Voiculescu, s-a mai întruchipat şi George Copos, alţi câţiva veniţi cu avioneta de la Grivco. Of course, am trecut mintenaş la treabă - Bida filma, subsemnatul de microfon se întrebuinţa, Chilom consemna, totul minunat se lega. Dar în plin proces creator de producţie în Franţa pentru telespectatorii din România, na că se trezeşte Lucescu să mă întrebe dojenitor (bine că nu era în direct!) "păi nu îl intervievezi şi pe Simeone, nu-l cunoşti?". De parcă fusesem împreună cu ei amândoi la Pisa, unde românul îl debuta pe argentinian în fotbalul european. Sorry, amice Mircea, însă pe vremea aceea, prin 1990, mă ocupam de alte sporturi, doar auzisem de alt Diego, după Maradona, care oricum în 1998 mai avea pâine de mâncat, plus defensive de baricadat, până să atingă faima din mileniul 3.

Cum-necum, am luat primul interviu dat pe un post Tv din România al jucătorului cu peste 100 de selecţii în naţionala Argentinei, devenit antrenor colecţionar de trofee naţionale şi continentale? Am luat! Tot aşa, probabil singurul la noi, am relatat în direct faza golului de poveste marcat Columbiei de Adrian Ilie. Ce-i drept, nu la Antenă, ci pentru un post de radio din Constanţa : inspirat precum în afaceri, patronul de la Mix, fostul arbitru Constantin Fraţilă (care, printre atâtea altele, ridică acum un turn, hotel de "minimum patru stele", lângă faleza din Mamaia) mă sunase taman în acele momente ale memorabilei partide. Nu a fost un telefon de curtuoazie, ci unul de business pentru "argintul viu"multimilionar şi prilej de lovitură profesională în dreptul jurnalistului.

Ceea ce ar putea conduce la concluzia că Necuratul nu a fost chiar aşa de negru în deplasarea la CM Franţa 1998. Sau a fost?

Fragment din cartea "Viaţa printre Aşi", în curs de apariţie.