ZIARUL BURSA

15 iunie 2018
Ediţia din 20.12.2024
Desen de MAKE

Trei scenarii de suspendare a Preşedintelui

GEORGE MARINESCUPolitică / 15 iunie 2018

Constituţia României:

Art. 80 - Rolul Preşedintelui

(1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.

(2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.

Textul constituţional este destul de clar, dar nu vrea să îl interpreteze nimeni exact aşa cum este scris. Nici măcar magistraţii Curţii Constituţionale care au decis că Preşedintele României trebuie să o revoce pe şefa DNA la cererea ministrului justiţiei.

Conform art. 80 alin.2 din Constituţie, Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice.

Cum realizează şeful statului această obligaţie de veghere la buna funcţionare a autorităţilor publice?

Avalanşă de proiecte aprobate de Consiliul General!

Avalanşă de proiecte aprobate de Consiliul General!

OCTAVIAN DANPolitică / 15 iunie 2018

Şedinţa de ieri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a fost una în care au fost aprobate foarte multe proiecte, care necesită sume consistente din bugetul instituţiei. Consilierii puterii au votat, opoziţia a comentat, proiectele au fost aprobate.

Tur de conferinţe pe Legea insolvenţei personale şi pe darea în plată

Tur de conferinţe pe Legea insolvenţei personale şi pe darea în plată

Emilia OlescuCompanii / 15 iunie 2018

Legea insolvenţei persoanelor fizice şi cea privind darea în plată continuă să fie în atenţia specialiştilor, dar şi a debitorilor. Avocatul Gheorghe Piperea şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) organizează un tur de conferinţe în ţară, în vederea informării despre aceste două reglementări.

Bursa pariurilor

Cornel CodiţăEditorial / 15 iunie 2018

Cornel Codiţă

Cei interesaţi de pariuri pe meciurile de fotbal sunt bineveniţi să citească editorialul de astăzi, dar trebuie să ştie că pariurile noastre se referă la politică. Nu s-a stabilit încă ştiinţific dacă gradul de incertitudine şi risc la pariuri este mai mare la noi, la politică, decît la ei, la fotbal, dar pot să vă asigur că este tot atît de palpitant!

BET- FI, cel mai rentabil dintre indicii analizaţi

CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 6 - 13 IUNIE BET- FI, cel mai rentabil dintre indicii analizaţi

A.I.Investiţii Personale / 15 iunie 2018

Marcel Murgoci, Estinvest:"Probabil, investitorii au mizat pe faptul că şi celelalte două SIF-uri care au aprobat oferte publice de răscumpărare de acţiuni le vor iniţia la un preţ mai mare decât cel existent în piaţă". 

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), a marcat un avans de 3,13%, în raport cu moneda euro, în intervalul 6 - 13 iunie, devenind coşul de acţiuni cu cea mai bună evoluţie dintre cei analizaţi, în perioada avută în vedere.

Români pe scena licitaţiilor internaţionale

Români pe scena licitaţiilor internaţionale

MARIUS TIŢAInvestiţii Personale / 15 iunie 2018

MARIUS TIŢA

După tradiţionalul turneu new-yorkez, Christie's şi Sotheby's s-au luat de mână şi au plecat la Paris. Ştiu, vă înţeleg, şi eu aş fi făcut la fel, şi aş face asta oricând, deci şi în continuare. În linii mari, tematica a fost asemănătoare, ba chiar identică atunci când vorbim de vânzările mari, de seară, adică "evening", şi corelarul lor de zi, "day", pentru connoisseuri, de artă impresionistă/modernă/postbelică/contemporană.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

OPINII Cititul în parc până înţelegi

George ChiriţăCultură / 15 iunie 2018

Alfabetizarea a fost permanent o preocupare de stat în România - vezi campaniile din anii 50. Analfabetismul apare şi în discursul recent al preşedintelui la o conferinţă despre educaţie, ca fiind prezent şi în Parlament.

MACRO NEWSLETTER 15 Iunie 2018

MACRO NEWSLETTER 15 Iunie 2018

Macroeconomie / 15 iunie 2018

Preţurile de consum din Germania şi-au accelerat creşterea anuală în luna mai 2018, până la 2,2%, de la 1,6% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,5%, după o stagnare în luna anterioară. Preţurile alimentelor şi-au accelerat...

Regimul alimentar schimbă latitudinea

NU TOT CE ZBOARA SE MANANCA Regimul alimentar schimbă latitudinea

Adrian-Nicolae POPESCUCompanii / 15 iunie 2018 /

Sănătatea noastră depinde foarte mult de zona geografică în care trăim, ceea ce se referă în mod automat la alimentele specifice acelor locuri, evident, pe lângă climă (temperaturi, umiditate, curenţii de aer etc.), felul vegetaţiei, al faunei...

"Unilever" se delistează de la Bursa din Londra

"Unilever" se delistează de la Bursa din Londra

Internaţional / 15 iunie 2018

Grupul anglo-olandez "Unilever" a anunţat, ieri, că este "extrem de puţin probabil" să rămână în indicele FTSE 100 al Bursei din Londra, după ce va renunţa la structura sa duală şi îşi va muta sediul de la Londra la Rotterdam...

Declin de 1,54% pentru BET

BVB Declin de 1,54% pentru BET

VLAD DOBREA Piaţa de Capital / 15 iunie 2018

Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a încheiat ziua de tranzacţionare de ieri în teritoriul negativ în ceea ce priveşte cotaţiile emitenţilor, indicele BET coborând cu 1,54%.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo