Avalanşă de proiecte aprobate de Consiliul General!

OCTAVIAN DAN
Ziarul BURSA #Politică / 15 iunie 2018

Avalanşă de proiecte aprobate de Consiliul General!

Şedinţa de ieri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a fost una în care au fost aprobate foarte multe proiecte, care necesită sume consistente din bugetul instituţiei. Consilierii puterii au votat, opoziţia a comentat, proiectele au fost aprobate.

Dintre nenumăratele proiecte aprobate "extragem" câteva.

Cuplurile longevive, care împlinesc 25, 50, respectiv 75 de ani de căsătorie, vor primi între 1.000 şi 3.000, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat de CGMB. Consilierul PSD Anca Florea a găsit şi un argument general valabil în favoarea iniţiativei: "Cred că nu e nevoie întotdeauna să comentăm lucrurile astea, dar cel mai bun argument e acela că primăria vine să ia, toată lumea vine să ia şi e foarte greu să faci comunitatea să se simtă o familie. Mi se pare ok să mai dai oamenilor câte ceva. Nu pomană, dar să nu fie doar jefuiţi". În replică Ciprian Ciucu, consilierul general PNL, a atras atenţia că Primăria Capitalei şi-a făcut un obicei din a da bani oamenilor pur şi simplu, în loc să investească în proiecte care să le îmbunătăţească viaţa.

Un alt proiect aprobat: Primăria Capitalei va oferi 750 de lei elevilor de până în 16 ani din şcolile din Capitală pentru a-şi pune aparat dentar. Pentru copiii care au nevoie de proteze ortodontice pe ambele arcade, suma este dublă. Banii vor fi alocaţi la recomandarea unui medic specialist sau primar ortodont, iar aplicarea aparartului ortodontic se va face la Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială "Prof. Dr. Dan Theodorescu", prin care se derulează proiectul. Pentru înscrierea în proiect, părintele sau reprezentantul legal al elevului trebuie să depună la sediul ASSMB un dosar care să cuprindă o cerere tip, acordul pentru fotografierea dinţilor copilului înainte şi după, copii ale certificatului de naştere, actelor de identitate, precum şi consimţământul părintelui sau reprezentantului legal al copilului privind aplicarea aparatului dentar şi un document tip eliberat de un medic de la Spitalul Dr. Dan Theodorescu. Bugetul alocat proiectului este de aproape 200.000 de euro, respectiv 925.500 de lei. Proiectul va fi implementat în perioada 17 septembrie 2018 - 17 septembrie 2018 şi a fost inclus pe ordinea de zi a CGMB după ce a fost propus în cadrul campaniei "Propune pentru Bucureşti!".

De asemenea, Primăria Capitalei va aloca 159.000 de euro fără TVA (res-pectiv 877.877 lei) pentru implementarea unei tehnologii de eliminare a infecţiilor nosocomiale din spitale cu ajutorul roboţilor. Proiectul ar urma să se desfăşoare începând cu iulie 2018 până în luna martie a anului viitor, la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale "Dr. Victor Babeş".

Tinerii din Bucureşti diagnosticaţi cu cancer vor putea primi ajutor pentru prezervarea fertilităţii prin proiectul "Newborn - Oncofertilitate", ce va fi derulat de Primăria Capitalei. Astfel, femeile până în 35 de ani şi bărbaţii de până în 45 de ani îşi vor putea prezerva fertilitatea prin prelevarea şi crioconservarea de ovocite şi, respectiv, spermă pentru o perioadă de cinci ani. Proiectul se va derula prin Spitalul Clinic de Obstetrică - Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sîrbu", cu care Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale (ASSMB) va încheia un contract, în perioada 1 noiembrie anul acesta - 31 octombrie 2020.Primăria Capitalei preconizează că vor beneficia gratuit de prezervarea fertilităţii 138 de femei şi 175 de bărbaţi. Sunt eligibili cei care locuiesc în Bucureşti sau au viza de reşedinţă în Bucureşti obţinută cu cel puţin şase luni înainte de începerea proiectului şi au indicaţie de la medicul specialist pentru prelevarea şi crioconservarea spermei, respectiv ovocitelor. Bugetul proiectului este de aproximativ 880.000 de lei

Primăria Capitalei va investi 83,64 de milioane de lei pentru reabilitarea Palatului Universităţii din Bucureşti. Propunerea din CGMB vine după ce Universitatea a solicitat sprijin din partea primăriei, în condiţiile în care suma necesară pentru reabilitarea faţadei, învelitorii şi amenajărilor conexe în curtea interioară reprezintă aproximativ 25 la sută din bugetul pe anul în curs, fondurile fiind insuficiente. Potrivit adresei UB transmisă municipalităţii, suma necesară pentru reabilitarea faţadelor, a învelitorii şi a amenajărilor conexe din curtea interioară se ridică la peste 83,63 de milioane de lei (la această sumă se adaugă 1,36 de milioane pentru proiectare, sumă plătită oricum de Universitate).

CGMB şi-a dat, de asemenea, acordul pentru implementarea celorlalte trei trasee de biciclete din zona centrală a Capitalei, de 17, 10 şi 11,6 kilometri lungime. Traseele pistelor vor fi amenajate pe carosabil sau, acolo unde se poate, pe trotuare. Conform proiectului de hotărâre privind adoptarea indicatorilor tehnico-economici pentru implementarea sistemului de transport cu bicicleta în centrul Capitalei, traseele vor fi amenajate pe 34 de străzi, urmând să fie create şi şase parcări publice pentru biciclete.

Pe de altă parte, Primăria Capitalei va începe negocierile pentru achiziţionarea Parcului Verdi cu actualul proprietar al terenurilor din Sectorul 2, Dragoş Săvulescu, fost acţionar la Clubul Dinamo, condamnat în primă instanţă anul trecut la trei ani de închisoare cu suspendare, alături de Radu Mazăre. Potrivit proiectului de hotărâ-re, proprietarii vor să vândă cele şase terenuri din Sectorul 2, în suprafaţă totală de 33.715 metri pătraţi, care formează Parcul Verdi. Suprafaţa a fost retrocedată în urmă cu mulţi ani, însă a rămas nefolosită: spaţiul verde este neîngrijit şi nici proprietarii nu pot exploata zona.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Alo, DNA ?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb