"Eurobank" şi patru firme bulgăreşti au depus oferte pentru achiziţionarea subsidiarei "Piraeus Bank" din Bulgaria, a anunţat publicaţia elenă Kathimerini, potrivit Agerpres.
Cel mai mare grup bancar elen, "Piraeus Bank", a prezentat anul trecut planul strategic "Agenda 2020", conform căruia vor fi vândute afacerile din Balcani (România, Bulgaria, Serbia, Albania şi Ucraina) şi va fi redus portofoliul de credite neperformante (NPL).
"Piraeus" va examina ofertele în următoarele săptămâni, iar o decizie finală ar urma să fie luată până la sfârşitul lunii. Dacă totul decurge bine şi sunt obţinute toate aprobările, tranzacţia ar putea fi finalizată în primul trimestru din 2019.
"Piraeus" are o prezenţă redusă pe piaţa bulgară, subsidiara sa având 75 de filiale şi active de 1,5 miliarde de euro.
Pe de altă parte, "Eurobank" are o prezenţă importantă în statul balcanic, prin subsidiara sa "Postbank", care are zece centre de afaceri, 174 de filiale şi active totale de 3,7 miliarde de euro. Dacă "Eurobank" va achiziţiona subsidiara "Piraeus Bank" din Bulgaria, "Postbank" va fi în top trei al celor mai mari bănci bulgare.
În mai, "Eurobank", al treilea grup bancar elen, anunţa că îşi menţine prezenţa în Balcani (Bulgaria şi Serbia), după ce s-a retras din România.
În aprilie, Banca Transilvania a achiziţionat subsidiarele "Eurobank" din România: "Bancpost", "ERB Retail Services IFN" şi "ERB Leasing IFN". Conform acordului încheiat cu autorităţile de concurenţă din Uniunea Europeană, până în 2018 "Eurobank" trebuia să vândă active în afara Greciei în valoare de 8,7 miliarde de euro.
"Bancpost", cu active totale de 3,1 miliarde de euro şi 2.255 de angajaţi, are o reţea de 148 de sucursale în Româ-nia, ţara fiind astfel una dintre cele mai mari pieţe ale "Eurobank" din afara Greciei.
Profitul "Eurobank" a scăzut în primul trimestru din 2018, deoarece declinul veniturilor din dobânzi şi comisioane a compensat reducerea provizioanelor pentru creditele neperformante.
"Eurobank", deţinută în proporţie de 2,4% de Fondul de stabilitate financiară al Greciei (HFSF), a raportat un profit net din operaţiuni continue de 35 de milioane de euro în primele trei luni din acest an, faţă de câştiguri de 43 de milioane de euro în trimestrul patru din 2017.
Operaţiunile internaţionale au rămas profitabile, profitul net înainte de operaţiunile discontinue urcând la 33 de milioane de euro în primul trimestru din 2018, faţă de 27 de milioane de euro în perioada similară din 2017.