CHILE: Senatul a aprobat amânarea alegerii Adunării Constituante

G.U.
Internaţional / 6 aprilie 2021

Senatul a aprobat amânarea alegerii Adunării Constituante

Senatul chilian a aprobat ieri amânarea alegerii Adunării Constituante, programată iniţial pentru duminică, din cauza crizei sanitare, decizie ce urmează să fie aprobată definitiv de către deputaţi, informează AFP, conform Agerpres.

Proiectul prevede că scrutinul, care va permite desemnarea membrilor unei Adunări Constituante responsabile de elaborarea viitoarei Constituţii, va avea loc pe 15 şi 16 mai şi suspendă campania electorală până pe 28 aprilie.

La o săptămână după propunerea preşedintelui conservator Sebastian Pinera de a amâna votul cu cinci săptămâni din cauza unei creşteri accentuate a contaminării cu noul coronavirus, proiectul de lege a trecut printr-un proces parlamentar mai lung decât era de aşteptat.

Opoziţia, în special, a făcut presiuni în sensul creşterii asistenţei sociale pentru a face faţă epidemiei.

Senatul a adoptat în cele din urmă proiectul de lege, dezbătând simultan noi ajutoare economice. Cu toate acestea, modificările aduse textului iniţial implică o revenire pentru un vot în Adunarea Naţională pentru aprobarea finală, transmite Agerpres.

"Protejarea sănătăţii şi a vieţii compatrioţilor noştri a fost întotdeauna prima noastră prioritate", a declarat preşedintele ţării pe 28 martie, în contextul în care Chile se confruntă cu un al doilea val al pandemiei deosebit de virulent în pofida campaniei rapide de vaccinare.

Chile, o ţară cu 19 milioane de locuitori, înregistrează zilnic cifre record de contaminare, ce depăşesc în mod regulat 8.000 de cazuri, mai mult decât în primul val. Rata de ocupare a paturilor în secţiile de terapie intensivă este de aproximativ 95%.

În acelaşi timp, aproape 90% din populaţie este din nou în lockdown de zece zile.

În ceea ce priveşte vaccinare, s-a reuşit administrarea a cel puţin unei doze la aproximativ şapte milioane de locuitori.

Pe 25 octombrie, chilienii au votat prin referendum (cu 79%) modificarea Constituţiei pentru a o înlocui pe cea actuală, moştenită din perioada dictaturii lui Augusto Pinochet (1973-1990).

Pe lângă membrii Adunării Constituante, electoratul va fi chemat la urne pentru a-şi alege primarii şi guvernatorii.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb