Contabilul-şef al companiei China National Petroleum Corp (CNPC), cea mai mare întreprindere chinezească din domeniul energiei, a fost citat, astăzi, "să asiste într-o investigaţie" privind corupţia la nivel înalt, ce vizează şi societatea, transmite Financial Times.
Contabilul-şef Wen Qingshan este şi preşedintele subsidiarului CNPC, Kunlun Energy. Acţiunile Kunlun au fost suspendate, astăzi, în Hong Kong, în aşteptarea unui anunţ din partea conducerii.
Cel puţin 12 foşti şi actuali membri din conducerea CNPC şi PetroChina (subsidiarul său din Hong Kong şi New York) au fost reţinuţi în ultimele luni, în cadrul unui amplu demers anti-corupţie la nivel înalt. Potrivit Financial Times, adevărata ţintă a proceselor este Zhou Yongkang, fost ministru al Securităţii Publice şi fost membru în Comitetul Central al Partidului Comunist Chinez. Dacă Zhou Yongkang va fi judecat, ar deveni primul astfel de membru al Comitetului Central din istoria Chinei, de la sfârşitul Revoluţiei Culturale (1966-1976).
Wen Qingshan a fost promovat în actual funcţie în iulie şi august, după arestarea unui grup format din protejaţi şi aliaţi ai lui Zhou Yongkang, suspectaţi de corupţie. În aceeaşi perioadă, a fost reţinut şi Jiang Jiemin, fost director al CNCPC şi preşedintele, în acel moment, al Comisiei de Supraveghere şi Administrare a Bunurilor Statului.
CNPC şi Kunlun nu au dat, până acum, nicio declaraţie oficială, dar într-o notă de astăzi, privind suspendarea acţiunilor pe bursa de la Hong Kong, Kunlun arată că Wen Qingshan încă ocupă funcţia de preşedinte al întreprinderii.