CHINA: Vânzările auto cresc pentru a patra lună consecutiv

J.P.
Internaţional / 11 august 2020

Vânzările auto cresc pentru a patra lună consecutiv

Vânzările auto pe piaţa chineză au crescut cu 16,4% în iulie, a patra lună de creştere consecutivă, pe fondul redresării după criza provocată de pandemia de coronavirus (Covid-19), transmite Reuters.

Luna trecută, livrările pe cea mai mare piaţă auto din lume au urcat la 2,11 milioane de vehicule, comparativ cu perioada similară din 2019, a informat marţi Asociaţia Producătorilor Auto din China (CAAM).

În primele şapte luni din acest an, vânzările au scăzut cu 12,7%, la 12,37 milioane de vehicule.

În acest an, Asociaţia Producătorilor Auto din China se aşteaptă la un recul de aproximativ 10% al vânzărilor pe cea mai mare piaţă auto din lume, iar în cazul unui al doilea val de infecţii, declinul s-ar putea adânci la aproximativ 20%.

Într-un semn promiţător pentru producătorii auto globali au care investit masiv în China, livrările de automobile electrice şi hibride au crescut cu 19,3% în iulie, la 98.000 unităţi, încheind astfel declinul din ultimele 12 luni.

"Creşterea vânzărilor arată că atât clienţii cât şi producătorii de automobile electrice şi hibride s-au obişnuit cu situaţia, după ce Guvernul a redus subvenţiile anul trecut", a apreciat Xu Haidong, oficial în cadrul CAAM.

În acest an, Asociaţia Producătorilor Auto din China se aşteaptă la un declin de aproximativ 11% al vânzărilor de automobile electrice şi hibride, la 1,1 milioane de vehicule.

Vânzările de camioane şi alte vehicule comerciale, care reprezintă aproximativ un sfert din piaţă, au urcat cu 59,4% în iulie, sprijinite de investiţiile guvernamentale în infrastructură, precum şi de reglementările mai dure privind emisiile, aprobate anul trecut. Livrările de maşini de pasageri au crescut cu 8,5%.

Printre producătorii auto care au raportat creşteri ale vânzărilor în iulie se află Great Wall Motor, Geely Automobile şi Toyota Motor.

China este responsabilă pentru 27% din producţia auto globală, faţă de 7% în 2003, conform datelor UBS.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb