CHIŞINĂU: Confruntări la procuratură între manifestanţi şi poliţişti

Mirabela Vasile
Internaţional / 7 septembrie 2015

Mai multe persoane au fost rănite, iar altele au fost arestate ieri seară, la sediul Procuraturii Generale din Chişinău, în urma unor confruntări între susţinătorii unui partid care au vrut să intre în sediu, şi poliţie, relatează Radio Free Europe-Radio Liberty (RFE-RL).

Potrivit serviciului moldovean al RFE-RL, susţinători ai Partidului Blocul Roşu (radical) au încercat rupă cordonul de poliţie şi să pătrundă cu forţa în sediul Procuraturii.

Zeci de mii de persoane au participat duminică la un miting de protest, în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN) din capitala moldoveană.

După miting, organizatorii protestelor, Platforma Dreptate şi Adevăr (DA), au instalat corturi în piaţă şi au promis, în noaptea de duminică spre luni, că vor rămâne în acest "Orăşel al Demnităţii şi Adevărului" până când le vor fi îndeplinite revendicările.

Protestatarii au cerut demisia preşedintelui Nicolae Timofti şi alegeri anticipate, în urma unei fraude în care un miliard de dolari a "dispărut".

Ei au cerut, de asemenea, demisiile unor oficiali, inclusiv de la Banca centrală şi Procuratura Generală.

Conform RFE-RL, poliţia estimează că la mitingul antiguvernamental de şase ore au participat peste 60.000 de persoane în piaţa din faţa sediului Guvernului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb