Christian Tour lansează pachete cu zbor direct către Laponia

F.D.
Companii / 13 octombrie 2023

Christian Tour lansează pachete cu zbor direct către Laponia

Laponia devine anul acesta şi mai accesibilă datorită pachetelor lansate de turoperatorul Christian Tour, care anunţă că va opera şase zboruri directe pe ruta Bucureşti-Kittila în apropierea sărbătorilor de iarnă, conform unui comunicat de presă al companiei.

Potrivit turoperatorului, o vacanţă de 5 zile/4 nopţi în Laponia costă de la 1350 euro de persoană şi include biletele de avion, taxele de aeroport, bagajele de cală, transferurile, cazarea în Levi - cea mai mare staţiune montană finlandeză, aflată aproape de Cercul Polar. De asemenea, suma acoperă şi mesele (aşa cum sunt specificate în program), tururile, vizitele şi taxele de intrare la obiectivele turistice menţionate în program, asistenţă turistică şi ghizi vorbitori de limba română, precum şi îmbrăcămintea termoizolantă, pe care turiştii o vor primi la check-in şi o vor preda la decazare.

"Vor fi şase rotaţii începând cu minivacanţa de Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României, ultimul zbor fiind programat pe data de 19 decembrie, iar hotelurile propuse turiştilor sunt de 3, 4 şi 5 stele. Gradul de rezervare în acest moment este de 45% şi ne aşteptăm ca pe măsură ce se apropie sezonul rece, interesul românilor să crească. Suntem convinşi că va fi un program de succes nu doar pentru că o vacanţă în Laponia este sinonimă cu < aventura >, ci şi prin prisma costurilor şi a condiţiilor de rezervare pe care le-am gândit în aşa fel încât să-l transforme într-un program accesibil cât mai multor români", precizează dl. Cristian Pandel, fondator Christian Tour.

Printre experienţele inedite incluse în program se numără safari cu sania trasă de câini husky, vizită la biroul lui Moş Crăciun, "un loc secret", precum şi excursie în satul lui Moş Crăciun din Rovaniemi (capitala Laponiei finlandeze), prin care trece Cercul Polar de Nord. Turiştii pot opta (contra-cost) şi pentru câteva activităţi care nu sunt incluse în program, aşa cum sunt: vânătoarea de auroră boreală, plimbare cu sania trasă de reni şi IceKarting, arată sursa citată.

"E un program pe care l-am creat pentru turiştii de toate vârstele, indiferent că au 7 sau 77 de ani, pentru că odată ajunşi în ţara lui Moş Crăciun, aşa cum e supranumită Laponia, toţi vor retrăi, într-o formă sau alta, bucuria de a fi copil şi emoţia întâlnirii cu Moşul. E un program conceput sub umbrela < Once in a lifetime >, ceea ce înseamnă că le propunem românilor o experienţă ce trebuie încercată măcar o dată în viaţă", adaugă dl. Cristian Pandel, fondator Christian Tour.

În comunicatul companiei se mai menţionează că: "În ceea ce priveşte condiţiile de plată, turiştii trebuie să achite un avans de 150 euro la rezervare, restul până la 30% până la data de 1 noiembrie şi diferenţa cu 30 zile înainte de plecare. Costul pachetului pentru copiii cu vârsta de până la 12 ani este de la 995 euro."

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb