Liderii UE au confirmat, vineri, numirea lui Christine Lagarde în fruntea Băncii Centrale Europene (BCE), pentru un mandat de opt ani, care nu poate fi reînnoit, transmite Reuters, conform Agerpres.
Christine Lagarde, fostul şef al Fondului Monetar Internaţional (FMI), le-a mulţumit liderilor Uniunii Europene pentru numirea sa în funcţia de preşedinte al BCE.
"Este o onoare să-i succed actualului preşedinte al BCE, Mario Draghi. Aştept cu nerăbdare să lucrez cu echipa talentată de la BCE pentru a menţine băncile în siguranţă şi preţurile în zona euro stabile", a scris Lagarde, într-un mesaj pe Twitter.
Domnia sa urmează să preia conducerea BCE la 1 noiembrie, după ce a ocupat postul de director general al Fondului Monetar Internaţional timp de opt ani.
Luna trecută, Banca Centrală Europeană a anunţat relansarea programului de relaxare cantitativă (QE), achiziţionând lunar obligaţiuni în valoare de 20 de miliarde de euro (22 de miliarde de dolari), începând cu 1 noiembrie. Acest program se va derula atât timp cât va fi necesar, pentru a întări impactul politicilor BCE, şi se va încheia cu puţin timp înainte ca BCE să înceapă majorarea ratelor dobânzilor.
Pe fondul încetinirii economiei zonei euro, BCE a redus dobânda la depozite, care se aplică băncilor ce stochează lichidităţile în exces la banca centrală pentru o perioadă de 24 de ore, de la minus 0,40% la minus 0,50%.