CICĂ FP VREA IAR SĂ VÂNDĂ PETROM O furtună într-un pahar cu apă

ALEXANDRU SÂRBU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 27 februarie 2014

O furtună într-un pahar cu apă

Acţiunile OMV Petrom (SNP) au coborât, ieri, cu aproape 3,5%, faţă de şedinţa de tranzacţionare precedentă, deşi compania a raportat, în urmă cu doar o săptămână, un nou profit record.

Evoluţia negativă a titlurilor celui mai mare emitent de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) pare să fi fost determinată de un zvon care circulă în piaţă şi care a fost preluat de presă, potrivit căruia Fondul Proprietatea (FP) ar avea în vedere să vândă cel puţin 5% din totalul titlurilor SNP, selectând Goldman Sachs şi Wood&Co. pentru această operaţiune.

Informaţia a apărut în contextul în care, marţi, un fond administrat de Franklin Templeton (FT) a vândut un pachet de 9,23 milioane acţiuni Petrom, la un preţ de 0,4594 lei/acţiune.

Vânzarea petrecută marţi ar putea face parte din planul Franklin Templeton să coboare preţul acţiunilor SNP înainte de derularea ofertei FP, urmând ca, după încheierea acesteia, alte fonduri ale FT să cumpere, beneficiind de cotaţia mai scăzută, consideră unele voci din piaţa de capital. Reprezentanţii Fondului Proprietatea ne-au declarat că nu comentează speculaţiile din piaţă.

Intenţia FP nu este surprinzătoare, având în vedere că acesta are nevoie de lichidităţi pentru realizarea reducerii capitalului social, iar compania petrolieră se numără în rândul celor mai atractive din portofoliul său, susţin surse din piaţă.

"Cele mai bune opţiuni de vânzare sunt Petrom şi Romgaz, iar dintre cele două, interesul mai ridicat îl suscită prima", ne-au declarat acestea.

Autoritatea de Supraveghere Financiară a avizat reducerea capitalului social subscris al Fondului Proprietatea, urmare a anulării unui număr de 240.304.801 acţiuni proprii achiziţionate de Fond în cadrul primului program de răscumpărare din 2011.

Rumorile privind vânzarea acţiunilor SNP de către FP ne amintesc de ceea ce s-a întîmplat în primăvara analui trecut, când FP a încercat să înstrăineze 1,77% din Petrom, reuşind să plaseze doar 1,11%.

Brokerii au enumerat, atunci, printre cauzele pentru nereuşită, dimensiunea redusă a pachetului, gradul redus de dezvoltare a bursei noastre, interesul în scădere pentru sectorul de petrol şi gaze, precum şi implicarea insuficientă din partea J.P. Morgan, coordonatorul global unic.

Franklin Templeton a susţinut că oferta a fost de succes, invocând faptul că a fost cel mai mare plasament privat realizat pe piaţa locală de capital.

În urma încheierii ofertei, cotaţia SNP a coborât, iar alte fonduri FT au cumpărat acţiuni, la un preţ mai mare decât cel din ofertă, dar mai mic decât cel de dinaintea derulării acesteia.

Petrom a raportat, pentru 2013, un profit net de 4,8 miliarde lei, cu 22% peste nivelul din 2012.

Fondul Proprietatea (FP) a încheiat luna ianuarie cu pierderi de 7,5 milioane lei (1,6 milioane euro), după ce pentru 2013 a raportat un profit preliminar de 682,15 milioane de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb