CITR a încheiat procedura de insolvenţă a companiilor din ţara noastră ale grupului Cord Blood Center, reorganizarea acestora realizându-se înainte de termenul prevăzut în planul aprobat de creditorii acestora, potrivit unui comunicat al casei de insolvenţă, trimis Redacţiei.
Alexandru Tănase, managing partner CITR Transilvania, a declarat: "În doar trei trimestre din cei trei ani prevăzuţi ca durată a parcurgerii planului de reorganizare, am reuşit să achităm toate datoriile creditorilor asumate prin programul de plăţi, dar şi pe cele scadente şi, astfel, să redăm circuitului economic o companie redresată, echilibrată şi sănătoasă".
Potrivit CITR, reorganizarea rapidă a constat în soluţia aplicată de administratorul judiciar împreună cu managementul Cord Blood Center: fuziunea celor trei societăţi din ţara noastră.
Irina Mişca, manager CITR Cluj, a explicat: "Datorită deschiderii şi implicării active a managementului Cord Blood Center în procesul de reorganizare, am redus costurile, am optimizat controlul asupra activităţii economice, am generat un flux de servicii mai eficient şi am reuşit să coordonăm întreaga activitate a companiei astfel încât, fără investiţii suplimentare, prin fuziune, am asigurat un management performant".
Continuarea activităţii companiei a permis generarea veniturilor suplimentare care au fost folosite pentru distribuirea sumelor către creditori şi pentru plata cheltuielilor de procedură.
Cele trei societăţi din ţara noastră ce făceau parte din grupul Grupul Internaţional Cord Blood Center au intrat în insolvenţă în 2014, iar planul de reorganizare realizat de administratorul special al grupului de societăţi, cu ajutorul administratorului judiciar CITR, prevedea fuziunea lor - Cord Blood Center Medical şi Cord Blood Center RO fiind absorbite de CBC Laboratories S.A. - şi continuarea activităţii curente.
CITR precizează că distribuirile au fost încheiate în primele trei trimestre de reorganizare, înainte de termenul prevăzut în planul de reorganizare. Toate datoriile celor trei societăţi au fost stinse, iar creditorii au aprobat în unanimitate închiderea cu succes a procedurii.