Claudio Borio (BRI): Nivelul îndatorării statelor, o ameninţare pentru economia globală

A.D.
Internaţional / 10 decembrie 2024

Sursa foto: Facebook

Sursa foto: Facebook

Claudio Borio, economistul şef al Băncii Reglementelor Internaţionale (BRI), avertizează că nivelul actual de îndatorare al statelor reprezintă "o ameninţare serioasă" pentru economia globală şi stabilitatea financiară, transmite AFP.

De mai mulţi ani, Banca Reglementelor Internaţionale (BRI), cunoscută drept "banca centrală a băncilor centrale", atrage atenţia asupra nivelului ridicat al datoriilor companiilor şi statelor, acumulat în urma perioadei prelungite de dobânzi scăzute.

"Traiectoria datoriei publice constituie cea mai serioasă ameninţare la adresa stabilităţii macroeconomice şi financiare pe termen lung", a declarat Claudio Borio într-o conferinţă de presă organizată cu prilejul publicării raportului trimestrial al BRI. "La un moment dat, pe care nici noi nu îl putem prognoza, pieţele financiare vor acorda mai multă atenţie acestui subiect, dacă autorităţile nu schimbă direcţia", a adăugat Claudio Borio.

Claudio Borio, economistul şef al Băncii Reglementelor Internaţionale (BRI), a menţionat că există semne că pieţele financiare încep să conştientizeze creşterea datoriei publice. În raportul său trimestrial, BRI subliniază că, în ciuda riscurilor persistente, optimismul a dominat pieţele financiare în ultimele luni, indicii bursieri din SUA atingând maxime istorice după alegerile prezidenţiale. Totuşi, BRI avertizează asupra preocupărilor legate de situaţiile bugetare ale mai multor ţări şi notează semne de disconfort în rândul investitorilor, exemplificând prin volatilitatea obligaţiunilor emise de Trezoreria americană, ceea ce sugerează că investitorii cer randamente mai mari pentru a compensa riscurile pe termen lung.

Banca Reglementelor Internaţionale (BRI), înfiinţată în 1930, este cea mai veche instituţie financiară internaţională. Aceasta joacă un rol esenţial ca contraparte pentru tranzacţiile financiare ale băncilor centrale şi serveşte ca forum pentru schimburile de opinii între instituţiile de emisiune monetară. În plus, BRI este un centru important de cercetare economică şi monetară şi acţionează ca agent sau mandatar pentru operaţiunile financiare internaţionale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb