CLAUDIU GEORGESCU, APMCR: "Activele Lafarge România, cel mai probabil cumpărate de investitori noi pe piaţa autohtonă"

PETRE BARAC
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 8 iulie 2014

"Activele Lafarge România, cel mai probabil cumpărate de investitori noi pe piaţa autohtonă"

Grupurile Lafarge & Holcim vor vinde active ca să poată fuziona

Actorii pieţei construcţiilor din ţara noastră apreciază că grupul Lafarge are şanse să-şi valorifice activele din România până anul viitor.

Claudiu Georgescu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Materiale de Construcţii (APMCR), ne-a spus că, cel mai probabil, cumpărătorii activelor Lafarge vor fi investitori noi pe piaţa autohtonă. Domnia sa apreciază că orice investitor nou este bine venit pe piaţa noastră în contextul în care ne aflăm "într-o fază de redresare" a sectorului de construcţii. "Se pare că vor fi bani pentru construcţia de autostrăzi, dar şi piaţa civilă dă semne de revenire", susţine oficialul APMCR, care ne-a declarat că, în acest an, piaţa autohtonă de construcţii va înregistra o creştere de 0,5 - 1%.

Oficialii grupurilor Lafarge şi Holcim, care au anunţat, recent, că vor fuziona, au declarat, ieri, că vor să vândă mai multe active astfel încât să obţină aprobarea autorităţilor de concurenţă. Pe lista activelor propuse pentru vânzare figurează şi cele deţinute de Lafarge în România.

Tiberiu Andrioaiei, secretarul general al Patronatului Societăţilor din Construcţii (PSC), ne-a declarat că activele pe care grupul Lafarge le deţine în ţara noastră vor fi vândute până anul viitor.

Domnia sa ne-a precizat: "Cercul de jucători de pe piaţa autohtonă a construcţiilor este foarte restrâns. Noi am semnalat încă de acum trei ani că investitorii se reorientează, iar condiţia de întărire a poziţiei lor în piaţă este fuziunea. Activele celor de la Lafarge vor fi vândute până în 2015 pentru că cei de acolo şi-au făcut nişte calcule clare încă de la începutul procesului de fuziune cu Holcim. Însă, cel mai important este să avem o piaţă de construcţii stabilă".

Bruno Lafont, Lafarge: "Avem deja interes din partea posibililor cumpărători"

Directorul general al grupului Lafarge, Bruno Lafont, a declarat ieri, într-o teleconferinţă, că activele propuse spre vânzare au fost examinate de un Comitet de Dezinvestiţii pentru a anticipa eventualele solicitări ale autorităţilor din domeniul concurenţei: "De asemenea, activele au trebuit să respecte trei principii, respectiv abilitatea de a respecta cerinţele autorităţilor concurenţiale, vizibilitatea şi viteza de implementare, dar şi noul potenţial creat pentru grupul Lafarge-Holcim. Avem deja interes din partea posibililor cumpărători şi vom începe discuţiile imediat pentru că este o ocazie unică pentru ei să achiziţioneze astfel de active atractive".

Oficialul Lafarge susţine că viitorul grup va deţine o bază industrială semnificativă şi echilibrată în Europa - aproximativ 20% din veniturile la nivel global, şi "va profita" de revenirea economică a Europei.

Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, ambele companii vor analiza, în continuare, situaţiile în care ar putea fi necesare dezinvestiţii, în cazurile în care ar exista suprapuneri sau în funcţie de cerinţele autorităţilor de reglementare.

"Aceste propuneri de dezinvestiţii se supun evaluării de către autorităţile de reglementare, în cadrul unui proces continuu de dialog, atât cu autorităţile din domeniul concurenţei, cât şi cu partenerii noştri de afaceri, dacă este necesar", au precizat conducerile celor două companii, care susţin că procesul de dezinvestiţii va fi desfăşurat cu respectarea condiţiilor de informare şi consultare a partenerilor sociali şi va fi definitivat cu condiţia finalizării fuziunii dintre Holcim şi Lafarge.

Bernard Fontana, Holcim: "Discuţiile sunt în toi atât cu autorităţile de concurenţă, cât şi cu potenţialii cumpărători"

Bernard Fontana, directorul general al Holcim, a declarat că discuţiile sunt în toi atât cu Comisia Europeană şi autorităţile de concurenţă, cât şi cu potenţialii cumpărători.

Domnia sa a precizat: "Ne aşteptăm ca activele pe care le-am scos la vânzare să fie achiziţionate de investitorii deja existenţi, dar şi de alţii care vor să intre în această industrie a construcţiilor. În prezent, avem peste 50 de oferte din toate regiunile lumii pentru cumpărarea activelor menţionate şi suntem optimişti că le vom vinde până la jumătatea anului viitor".

În plus, Bruno Lafont susţine că urmează să anunţe scoaterea la vânzare şi a altor active pentru a respecta standardele concurenţiale. Reprezentantul Lafarge îşi doreşte ca viitorul grup să îşi mărească nivelul de competitivitate pe pieţele pe care sunt prezenţi.

Societăţile producătoare de ciment Holcim şi Lafarge au convenit să fuzioneze prin schimb de acţiuni, urmând să fie creat cel mai mare producător de ciment din lume. Potrivit reprezentanţilor celor două companii, tranzacţia ar urma să conducă la economii de costuri de peste 1,4 miliarde euro, aceştia aşteptându-se ca procesul de fuziune să fie finalizat în prima jumătate a anului viitor.

Vânzările de ciment ale Lafarge de pe piaţa autohtonă au crescut, în primul trimestru, cu circa 37%, potrivit datelor publicate de grupul francez. Creşterea vânzărilor a fost sprijinită puternic de proiectele de construcţii derulate datorită vremii favorabile din primele trei luni ale anului, arată conducerea Lafarge. De asemenea, vânzările grupului din primul trimestru au crescut cu 17% în zona Europei Centrale şi de Est.

Lafarge România deţine în prezent aproximativ 40 de site-uri de producţie, cele mai importante fiind fabricile de ciment de la Medgidia şi Hoghiz şi cea de măcinare de la Târgu Jiu.

Producătorul de ciment Holcim a înregistrat o creştere cu 5,1% a vânzărilor de ciment şi clincher, în primul trimestru, pe piaţa noastră, potrivit datelor oficiale ale companiei. De asemenea, vânzările de agregate pe piaţa autohtonă a Holcim au avut o scădere de 16,3%.

Holcim România deţine două fabrici de ciment, în Câmpulung şi Aleşd, o staţie de măcinare şi un terminal de ciment la Turda, 13 staţii ecologice de betoane, trei staţii de agregate, două staţii de lianţi speciali şi un terminal de ciment în Bucureşti.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7308
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3444
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9957
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.2774

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb