După mai mult de un an în care a fost disponibilă doar pe iPhone, platforma socială focusată pe Audio, Clubhouse, are, în sfârşit, aplicaţie de Android, informează news.ro.
Clubhouse şi-a lansat aplicaţia de Android, în versiune beta. Deocamdată, disponibilitatea acesteia este limitată doar la nivelul Statele Unite.
Oficialii companiei spun că vor să asculte feedback-ul utilizatorilor în următoarele câteva săptămâni, să adauge restul de facilităţi, care, deocamdată, lipsesc şi să înceapă, apoi, să extindă disponibilitatea.
După cele câteva săptămâni de testare, Clubhouse pentru Android va fi lansată în ţările vorbitoare de limbă engleză.
Din acest moment, americanii vor putea folosi chatroom-urile din Clubhouse, iar utilizatorii din restul lumii pot apela la magazinul Google Play pentru a se înscrie pe lista de aşteptare şi a fi înştiinţaţi când va deveni aplicaţia disponibilă în regiunea lor.
Chiar şi cu lansarea pe Android, Clubhouse îşi păstrează sistemul de acces pe bază de invitaţie, nefiind, deocamdată, disponibilă tuturor. Clubhouse speră să poată accepta mai mulţi utilizatori în vară, după ce infrastructura va fi îmbunătăţită.
După o lună februarie excepţională, când a atras 9,6 milioane de utilizatori noi, Clubhouse s-a confruntat cu o scădere drastică. În martie a atras doar 2,7 milioane de utilizatori noi, iar în marte s-a oprit la 922.000 de utilizatori noi.