CNA a dat amenzi de peste 665.000 de euro în patru ani

N.I.
Ziarul BURSA #Companii #Media-Advertising / 20 februarie 2007

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a dat 284 de amenzi, din 2002 până în 2006, în valoare de 2.245.000 de lei (peste 665.000 de euro), iar anul trecut cuantumul amenzilor a atins o cifră record de 877.500 de lei, potrivit Serviciului Juridic al CNA, citat de NewsIn. Dintre cele 284 de amenzi, potrivit Serviciului Juridic al CNA, numai 233 de amenzi au fost achitate de radiodifuzori, ceea ce a adus la buget 1.700.000 de lei (aproximativ 503.000 euro). Alte 48 de amenzi, în valoare de 532.500 de lei, fac obiectul unor dosare aflate pe rolul instanţelor de judecată. Iar restul de trei, în valoare de 12.500 de lei, au fost anulate de instanţele judecătoreşti.

Anul 2002 este singurul în care CNA nu a dat amenzi. În 2003, CNA a aplicat 13 amenzi în valoare de 97.500 de lei, potrivit Serviciului Juridic, toate au fost achitate sau transmise în vederea executării.

În 2004, consiliul a penalizat financiar posturile de radio şi televiziune de 63 de ori, în cuantum de 442.500 de lei. Dintre acestea 61 de amenzi, în valoare de 412.500 de lei, au fost achitate sau transmise în vederea achitării. Pentru o amendă de 25.000 de lei CNA se află în litigiu, iar o decizie de amendare, în valoare de 5.000 de lei a fost anulată de instanţa de judecată.

CNA a stabilit un record de amenzi, în 2005, respectiv 109. Valoarea lor totală este de 827.500 de lei. Dintre acestea 96 au fost achitate, 11 amenzi, în valoare de 110.000 de lei, fac obiectul unor procese, iar două, în valoare de 7.500 de lei, au fost anulate de instanţe. Chiar dacă în 2005 consiliul a amendat de cele mai multe ori radiodifuzorii, în 2006 cuantumul amenzilor a atins o cifră record de 877.500 de lei. În 2006 au fost date 99 de amenzi, dintre care 66, în valoare de 520.000 de lei, au fost achitate sau transmise spre executare. Pentru celelalte 33 de amenzi, în valoare de 367.500 de lei, CNA se află în proces cu radiodifuzorii.

Banii din amenzi intră în contul Trezoreriei, a explicat preşedintele CNA, Ralu Filip. Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a fost înfiinţat în 1992 şi este o instituţie publică aflată în subordinea Parlamentului României.

În calitate de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, CNA are obligaţia să asigure respectarea exprimării pluraliste de idei şi de opinii, încurajarea liberei concurenţe, protejarea demnităţii umane şi a minorilor, protejarea culturii şi a limbii române, a culturii şi limbilor minorităţilor, un raport echilibrat între serviciile naţionale de radiodifuziune şi serviciile locale, regionale ori tematice. CNA este abilitat să emită, în aplicarea legii, norme cu privire la publicitatea audiovizuală şi teleshopping, la programarea şi difuzarea emisiunilor privind campaniile electorale, precum şi la responsabilităţile culturale ale radiodifuzorilor. Consiliul eliberează licenţe audiovizuale, autorizaţii de retransmisie şi decizii de autorizare audiovizuală. CNA este constituit din 11 membri numiţi de Parlament, la propunerea Preşedinţiei (2), Guvernului (3), Camerei Deputaţilor (3) şi Senatului (3). Durata mandatului membrilor CNA este de şase ani. CNA prezintă Parlamentului un raport anual de activitate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb